Timpul înțărcării îl decid mama și copilul. Așa cum alăptarea trebuie să se desfășoare în condițîi naturale și lipsite de stres pentru a te putea simți confortabil, așa credem și despre întărcare că trebuie să se producă firesc și natural. Fiind un proces important atât pentru mama cât și pentru copil. Duse sunt vremurile în care mamele noastre erau sfătuite „din popor” să plece de-a acasă cel puțîn 2 nopți pentru a-și obișnui copilul cu lipsa șanului.
Procedee barbare de înțărcare
Ba chiar am auzit de procedee mai barbare decât acesta, în care mamele își ungeau mameloanele cu usturoi sau alte condimente pentru a-l „alunga” pe bebeluș de la sânul lor. Toate aceste tehnici se puneau în practică până când copilul împlinea un an de zile. Totul avea loc la presiunea societățîi care lua peste picior un copil încă agățat de sânul mamei lui. O altă presiune pentru mame era și durata scurtă a concediului post-natal. Ele aveau maximum 4 luni de zile, durata care o obligă pe femeia de atunci să-și înțarce mai repede copilul.
Înțărcare fără frică
Din fericire, odată cu recomandările OMS și UNICEF de alăptare exclusivă 6 luni de zile și de alăptare în paralel cu mâncarea solidă timp de 2 ani, chiar și peste, procesul de ințărcare fără frică nu mai este o mare frică. Desigur că și în zilele noastre există presiuni sociale și culturale. Observăm o relaxarea din ce în ce mai prezența la mamele care aleg varianta înțărcării naturale.
Dacă vrei să fi pregătită cu adevărat pentru alăptare, achiziționează-ți din vreme “Ghidul de alăptare al doctorului Jack Newman”, de Jack Newman și Teresa Pitman.
Când înțărc și cum o fac?
Roxana Dudus, consultantă în alăptare La Leche League , ne spune că înțărcarea nu este necesară decât în condițîi speciale. „Înțărcarea ar fi necesară doar dacă mama are nevoie de un tratament urgent medicamentos care nu este compatibil cu alăptarea, dar de cele mai multe ori, mamele ce doresc continuarea alăptării vor cere un tratament compatibil. Ințărcarea este un proces în care opțiunea celor doi este importantă, dacă mama consideră că este nevoie să înțarce atunci o va face.”
Multe femei se întreabă care este momentul propice pentru a-și înțarcă copilul sau dacă există unul? Îl înțărc atunci când mă întorc la lucru, adică la un an, la doi sau chiar mai devreme? Îl înțărc când îmi sugerează pediatrul? Sau atunci când sunt presată de cei din jur?
Înțărcarea naturală
„Înțărcarea este un proces și începe în momentul în care copilul începe diversificarea. In prima jumătate a primului an alăptarea este exclusivă. După care se continuă în paralel cu diversificarea. Laptele matern rămâne alimentul de baza în primul an, până când copilul și-a îndeplinit nevoia. Așa cum diferă vârstă la care îi iese primul dinte sau când începe să meargă sau când începe să facă la toaletă, așa diferă și vârstă înțărcării naturale. Unii copii se pot înțarcă înainte de 2 ani. Alțîi o pot face mai târziu. Sunt multe motive pentru care unii copiii se înțarcă la vârste diferite: unul poate avea o nevoie mai intensă de supt, altul poate avea alergii, altul are nevoie mai multă de apropiere și contact fizic. Când aceste nevoi sunt satisfăcute ele dispar. Ințărcarea treptată permite că anticorpii din laptele matern, factorul imunitar, să crească (că răspuns la scăderea producției) astfel copilul va beneficia încă un pic de o protecție mai mare împotriva infecțiilor”. (Roxana Dudus)
Timpul înțărcării vine odată cu diversificarea
Majoritatea specialiștilor sunt de acord că procesul de intarcare începe odată cu diversificarea. Reprezintă înlocuirea graduală a alăptării cu mâncare solidă sau alte metode de alimentare, și aici ne referim la formulă de lapte praf. Toți copii ajung la un prag în care sunt pregățiți să renunțe la sân. Pentru unii se întâmplă mai repede, pe la 6 luni. Pentru alții până la vârstă de un an. Alți copii se înțarcă în jurul vârstei de 18 luni, iar alții nu vor fi pregătiți nici măcar în jurul varstelor de 2, 3 sau chiar 4 ani.
Confesiuni despre înțărcare
Am întrebat și câteva mămici când și-au înțărcat copiii și cum a decurs acest proces atât de plin de controverse.
Mihaela, mama lui Kate de 2 ani: „Nu aș mai înțărca copilul niciodată, după câte am pătimit. Nu am trăit suferință mai mare. A fost crunt pentru amândouă. Îmi pare rău că am înțărcat-o. Așa am rupt-o de mine și a fost foarte supărată și a suferit. Plângea ea și plângeam și eu. Și pentru ce? Pentru că râdea lumea de mine că îi dau să suga la 1 an și 6 luni? Sfatul meu este: dacă mama are lapte, să îi dea copilului cât poate de mult timp. Copilul se va înțarcă singur, nu trebuie terorizat și chinuit”.
Raluca, mama lui Matei de 4 ani și a lui Pavel de 11 luni: „Experiențele mele într-ale alăptării și înțărcării sunt extrem de diferite cu cei doi copii. La primul nu prea știam mare lucru: nu știam de alăptarea la cerere, credeam și eu că după un an laptele își pierde din calități iar copilul nu mai are așa nevoie de el. După 6 luni am început încet, încet să o răresc cu alăptarea. Așa încât în jurul vârstei de un an, am rămas doar cu o masă de sân, seara. După ce a trecut de un an, fără niciun protest, nicio supărare, am scos din schemă alăptatul. Am băgat un biberon de lapte praf până pe la doi ani. Cu al doilea copil lucrurile stau complet diferit. Între timp am aflat că laptele nu își pierde din calități nicicând. Îl alaptez total la cerere. El cere des. Spre deosebire de fratele său, nu se înghesuie chiar deloc la mâncare. Trece imediat pragul primului an, iar el tot 90 la sută sân mănâncă. Habar nu are ce e aia sticlă, biberon, suzeta. Planuri de ințărcare? Chiar niciunul. Voi lasă lucrurile să meargă de la sine. E un progres sau un regres? Depinde cum vrei să o iei. Eu sigur sunt mai fericită acum de cum merg lucrurile”.
Petruța, însărcinată cu al treilea copil, mama Ecaterinei de 3 ani și a Sofiei de 1 an: „Înțărcarea primei fetițe s-a petrecut pe la 1 an și 6 luni și am luat-o treptat prin a-i da doar seară înainte de culcare, eventual în timpul nopții când se mai trezea și dimineață la sculare. Peste zi o păcăleam. Inițial am vrut s-o las cu maică-mea și eu s-o întind seară în oraș la întâlnire cu prietenii. Nu am reușit, așa că am avut fix două seri de plânsete în care eu am refuzat să-i mai dau să suga. A plâns prima oară o jumătate de ora după care s-a consolat cu gândul și m-a strâns de mâna să nu-i dau drumul și a adormit. Apoi a două zi se ținea scai de mine să nu o părăsesc. Ea simțea refuzul sânului că pe o rejectare. A două seară, la fel, a plâns vreun sfert de ora și s-a liniștit. A treia seară nu a mai cerut, dar jur că o luna și mai mult nu m-a mai părăsit o clipă. Nu stătea deloc cu nimeni, nici cu soțul. Așa că pot spune că odiseea înțărcării durat mai mult de 3 zile. La Sofia a fost trădare pe față. Ea era o lacomă și o mâncăcioasă. M-a părăsit după câteva serii de biberoane. Am fost nevoită să-i introduc pe la 9-10 luni și o masă de lapte praf pt că am rămas însărcinată și în scurt timp m-a părăsit pentru biberon”.
Bogdana, mama lui Petru de 5 ani:„Am alăptat 2 ani și aproape 3 luni și am avut marele noroc că soțul meu ne-a susținut, pe mine și pe Petru, în această aventură „sfidătoare” față de perceptele „morale” ale lumii din jur.
Am suferit atunci când m-am convins că s-a încheiat acest capitol. Mai ales că am mai avut lapte încă multă vreme după. Însă nu am vrut să mă întorc asupra deciziei, prea se nimerise un moment bun, de comun acord. Mie începuse să-mi fie cam greu cu alăptatul (au mai fost perioade, dar am trecut peste, pentru că Petru nu fusese încă pregătit) și am vrut să încerc. Surpriză a fost că Petru a fost foarte cooperant și nu a plîns deloc, în afară de cîteva smiorcaieli pasagere, fără lacrimi.”
Așadar, în timp ce copilul tău va învață să mănânce mâncare solidă și să bea din cană, alăptarea va deveni din ce în ce mai mult o metodă de liniștire și confort decât o metodă de a se hrăni. Adepții înțărcării naturale susțin că el va renunța la sân gradual și în ritmul său, atunci când va fi cu adevărat pregătit să o facă.
Dacă vrei să fi pregătită cu adevărat pentru alăptare și să pășești cu dreptul pe drumul înțărcării, cumpără “Ghidul de alăptare al doctorului Jack Newman”, de Jack Newman și Teresa Pitman.
