Rox Duduş: "Nimeni nu ştie mai bine decât mama când e copilul gata să renunţe la sân"

Despre înțărcare, ca proces natural, cu Rox Duduş

Roxana Duduş, mamă şi consultant La Leche League, a trecut cu Darie, băieţelul său, prin procesul de înţărcare naturală. Povestea lor unică n-a fost lipsită de momente neașteptate şi emoţionante. Iată mărturia Roxanei despre alăptare şi înţărcare naturală!

Cuvântul înţărcare înseamnă “acţiunea de a înţărca, încetarea alăptării”. Pentru mine semnificaţia acestuia este mult mai profundă. În viziunea mea a însemnat un sfârşit, dar şi un început. Ideal, copilul va fi alăptat până când nevoile lui au fost îndeplinite. Se numeşte înţărcare naturală şi este un proces, nu un eveniment.

Când Darie s-a născut nu deţineam informaţia corectă despre alăptare, iar lectura mea din timpul sarcinii era axată pe procesul naşterii. După patru ore de la naştere mi-am simţit copilul, l-am atins şi l-am pus cu capul lângă inima mea. Nu ştiam ce ar trebui să fac cu mogâldeaţa care era înroşită la chip de atâta plâns. Capul i se mişca haotic în căutarea hranei, iar eu eram incapabilă să-mi dau seama ce dorea. După câteva clipe de dezorientare, l-am ataşat la sân. Scâncea în timp ce înghiţea laptele matern, iar eu mă minunăm cum organismul meu poate produce acest lichid. O serie de emoţii îmi invadau organismul, dar cea mai intensă era mulţumirea, satisfacţia că pot să-mi hrănesc copilul.

În timp am realizat că instinctul mi-a funcţionat şi că alăptarea a venit de la sine. Presiunea socială, lipsa de cunoştinţe şi de sprijin au făcut ca încrederea în puterea mea de a-mi hrăni copilul să scadă. După primele trei luni eram convinsă că voi renunţa, la șase luni convingerea încetării alăptării era inoculată, iar la un an deja ştiam că laptele nu va mai fi.

Dr. Jack Newman, cea mai mare sursă de informare şi de inspiraţie

În căutările mele pe internet am dat de un medic care scria despre alăptare în limba engleză. Am fost bulversată de articolele lui, erau ceva nou pentru mine, contraziceau tot ce citisem în limba română despre alăptare. Citeam articolele cu o plăcere teribilă, savuram informaţia şi simţeam nevoia să o dau mai departe. La final, înţelesesem că normalul găsit în acele articole e şi normalul meu. Mi se confirmau instinctele de mamă, pe care le ignoram că ceilalţi să nu creadă despre mine că sunt o ciudată, evitam astfel presiunea: laptele tău nu e bun, nu e bine să stea atât timp la sân, nu-l mai răsfăţa, nu ai lapte de ajuns, a crescut, cât o să mai sugă?, nu o să mai vrea mâncare, îl deshidratezi şamd. Dr. Jack Newman, guru al alăptării în întrega lume, prin ce a scris din experienţa de medic, mi-a deschis apetitul pentru a absorbi informaţii despre alăptare.

Am deschis primul blog dedicat alăptării din România din dorinţa de a împrăştia informaţia corectă, pertinentă, cu gândul ca mamele şi viitoarele mame să devină conştiente că majoritatea sfaturilor şi recomandărilor din maternităţile româneşti sunt greşite. Aşa că, am tradus articolele dr. Jack Newman în limba română. Sunt preţioase! De câte ori le (re)citesc, descopăr ceva interesant.

Alăptarea este mai mult decât o alegere

Am învăţat că alăptarea este mai mult decât o alegere, iar înţărcarea este mai mult decât terminarea accesului la laptele matern. Alăptarea este o relaţie între două fiinţe şi, ca în orice relaţie, este vorba de a dărui şi a primi. Prin alăptare mi-am înţeles copilul şi am ştiut când să îi satisfac nevoia de hrană şi de supt. M-am lăsat ghidată de copilul meu şi am devenit sensibilă la semnalele transmise de el. Mult timp petrecut la pieptul meu a însemnat nu numai supt, ci şi mângâiere, ţinut de mână, bucuria de a fi unul în compania celuilalt. Am petrecut mult timp alăptând în timp ce cu o mână scriam la calculator sau în timp ce îmi purtam copilul în braţe sau când găteam sau citeam o carte, deci nu a fost vorba doar de nutriţie, ci de conexiune.

Natural, când copilul meu a crescut, am petrecut timp făcând şi altceva decât alăptare: i-am citit, am dansat împreună, am vorbit, am inventat jocuri proprii, am admirat natură şamd. Aceste oportunităţi au contribuit, alături de alăptare, la crearea unei puternice conexiuni.

Vârste diferite, alăptare diferită

Alăptarea unui copil de vârstă mai mare este total diferită de alăptarea unui bebeluş. Copilul va deveni mult prea ocupat să exploreze lumea, iar sesiunea de alăptare va fi din ce în ce mai scurtă odată cu trecerea timpului. Din punct de vedere fizic, copilul e pregătit de înţărcare. Mănâncă o varietate de alimente, iar laptele matern nu mai reprezintă unica sursă nutritivă. Alăptarea unui copil este şi o preocupare pentru nevoile psihologice şi emoţionale, nu doar pentru cele nutriţionale, deşi el va beneficia în continuare de factorii protectivi, cât timp va fi alăptat şi după aceea. Copilul este influenţat de sentimentele mamei. În cazul în care mama se simte vinovată în legătură cu înţărcarea, îi va fi mai dificil să îşi exprime total iubirea faţă de copil, ceea ce va declanşa anxietatea copilului şi, implicit, creşterea dorinţei de a fi alăptat. Multe mame se tem că dacă nu vor iniţia ele înțărcarea, atunci copilul va suge “până la 18 ani”.

Procesul de înţărcare este un proces complex

Înţărcarea este o decizie personală, luată de către mamă şi copil în acord cu nevoile proprii. Procesul de înţărcare este unul complex şi implică efecte microbiologice, biochimice, nutriţionale, imunologice şi psihologice, atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Pentru că de-a lungul istoriei, cultura şi societatea au influenţat procesul natural al alăptării, am decis că înţărcarea să vină din partea copilului, decizia să fie a lui, iar eu să o respect, indiferent cât timp va dura. Totul se reduce la a-ţi urma instinctele de mamă – nimeni nu ştie mai bine decât tine când copilul este gata pentru a renunţă la sânul matern şi de a trece la o nouă etapă din relaţia voastră.

Oportunităţi de înţărcare au tot fost. Primul pas a fost când Darie a început să facă cunoştinţă cu alimentele solide, în jur de 6 luni. Introducerea de alimente noi este importantă din punct de vedere nutritiv. Consumul de mâncare şi faptul că a învăţat să bea din ceaşcă reprezintă realizări sociale importante. Dar, aceasta nu înseamnă că alăptarea trebuie să înceteze, ci doar că dieta copilului include şi alte alimente şi lichide. După 1 an, a experimentat o intensă anxietate de separare, odată cu dezvoltarea abilităţilor de mobilitate şi comunicare. Ataşamentul creat prin alăptare l-a liniştit. O perioadă a refuzat brusc să mai sugă, dar am ştiut că nu este pregătit şi nu e momentul potrivit pentru a se dezvaţă de supt, ci mai degrabă faptul că el comunica că ceva nu merge bine, ceva e greşit. Dacă interpretam mesajul greşit, ar fi însemnat să fi fost înţărcat complet în acel moment.

Toate la timpul lor

Uneori, m-am simţit eu pregătită pentru înţărcare. Momentele de oboseală, temerile vagi, prejudecăţile iraţionale, nevoile familiei ce intrau în conflict cu nevoile copilului îmi creau senzaţia că trebuie să încetez. Societatea consideră că singura cale pentru ca un copil să îşi obţină independenţa şi singura modalitate pentru ca mama să îşi obţină înapoi viaţa este înţărcarea. Experienţa mi-a demonstrat că înţărcarea naturală, adică atunci când nevoile copilului au fost îndeplinite, va face ca el să fie mai puţin dependent pentru că nevoia de siguranţă a fost atinsă – va tinde să se separe mai uşor de mamă pentru a crea noi relaţii cu multă stabilitate. Pentru copilul meu alăptarea a însemnat confort şi sprijin emoţional. Aşa că am considerat că abordarea optimă pentru el se va potrivi cu nevoile şi cerinţele organismului lui.

A fost important pentru mine să ştiu că se va înţărca, cândva. Începutul grădiniţei a fost o provocare, atât pentru mine, cât şi pentru el. În acel moment era alăptat când dorea să adoarmă. Am avut sentimente de vinovăţie deoarece consideram că am intervenit în acest proces natural. După începerea grădiniţei, alăptarea s-a intensificat. Unele reprize erau de mai lungă durata, s-au extins, nu mai erau doar la somn.

Au fost momente când m-am întrebat “oare acum câte zile a stat la sânul meu?”. N-aş putea să spun vârstă exactă a înţărcării lui, deoarece când credeam că a renunţat la alăptare, el revenea cu emoţie şi cu replica “ce bun şi dulce e laptele tău!”. Şi-a venit şi ziua memorabilă în care s-a exprimat: “mami, mai ştii când eram mic şi plângeam? Ştiu că plângeam pentru că laptele nu mai curgea.”

Fiecare înţărcare este unică deoarece copiii sunt diferiţi!

Dacă vrei să fii pregătită cu adevărat pentru alăptare, achiziționează-ți din vreme “Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman”, de Jack Newman și Teresa Pitman.