Lipsa de fier la copii: cauze și tratament

lipsa-de-fier-copii-totul-despre-mame

Înainte de a trece la diversificarea alimentației, adică până la vârsta de 6 luni, laptele matern furnizează organismului întreaga cantitatea necesară de fier. Însă după această vârstă, este important să-i oferi copilului alimente îmbogățite cu fier pentru a satisface nevoile organismului și pentru a evita astfel apariția anemiei.

Fierul este unul dintre elementele esențiale de care are nevoie organismul pentru a se dezvolta. Fierul este elementul cheie în formarea hemoglobinei, substanță ce intră în alcătuirea celulelor roșii și care transportă oxigenul și dioxidul de carbon. Carența de fier face ca diferite organe și mușchi, nefiind oxigenate, să nu funcționeze normal. Chiar și creierul, care este într-o continuă dezvoltare, va avea de suferit din cauza lipsei de fier.

Un studiu relativ recent al Institutului de Ocrotire a Mamei și Copilului din București a arătat că aproximativ jumătate dintre copii sunt anemici. În mod normal, doza zilnică recomandată este de 18 mg, însă în cazul bebelușilor, nivelul corespunzător de fier este de 7 mg pe zi (recomandarea Societății Române de Pediatrie), iar al copiilor de 10 mg. Femeile însărcinate trebuie să crească doza zilnică de fier până la 27 mg pentru a-și menține un nivel normal al hemoglobinei.

Anemia feriprivă: cele mai comune cauze

La sugari, cea mai frecventă formă de anemie este cea feriptivă, care apare atunci când corpul nu deține destul fier. Fără destul fier, corpul produce eritrocite mai mici și mai puține, iar rezultatul constă în cantitatea de hemoglobină disponibilă mai mică, iar celulele corpului nu vor fi alimentate cu o cantitate suficientă de oxigen.

Deficiențele de fier sunt descoperite cel mai des la copii mai mici de 2 ani și pot cauza probleme destul de serioase. Prin urmare, nu ezita să consulți medicul pentru a te asigura ca micuțul tăi e bine și dacă nu, pentru a-i suplini această carență.

Cauzele anemiei la copil sunt nenumărate, cele mai comune în inventarul medical sunt: insuficiența absorbției fierului din alimente; lipsa fierului în sânge; infecțiile repetate; creștere rapidă; pierderi de sânge; lipsa vitaminei B12; cauza principală care duce la anemie este insuficiența fierului în alimentația copilului.

Alte cauze: hrănirea cu lapte praf nefortifiat cu fier; restricțiile dietetice; lipsa cărnii din alimentație; administrarea laptelui de vacă ca principală sursă de lapte înainte de 12 luni; bolile gastrointestinale; intoxicația cu plumb; dieta necorespunzătoare.

Semne ce indică lipsa de fier

Atunci când fierul nu se află în cantitate suficientă în organism, apar anumite simptome care îți vor indica acest lucru. În majoritatea cazurilor, apare o receptivitate crescută la infecții, scădere în greutate; copilul este apatic, are părul uscat, unghiile plate, limba lucioasă și bătăi puternice ale inimii. Aceeași cauză ar putea-o avea și plânsul și iritabilitatea fără motiv a micuțului, lipsa de energie și chiar oboseala și problemele de concentrare. Analiza sângelui poate confirma sau nu această bănuială. Copiii pot fi temporar anemici și în cazul în care sunt purtători ai unui virus sau suferă o inflamație cronică, deoarece virusurile încetinesc capacitatea organismului de a produce hemoglobină. Ceea ce ar trebui să ai mereu în vedere este faptul că excesul de fier este dăunător. Nu-i administra copilului tău suplimente de fier fără acordul medicului.

Alimente care combat lipsa de fier

Specialiștii sunt de părere că în anumite forme de anemie, regimul alimentar joacă un rol important. Este important să se știe când problema anemiei poate fi rezolvată printr-o alimentație corectă și când este cazul să se apeleze la tratament medicamentos. Din păcate, există și o serie de cauze ale anemiei, în special cele provocate de bolile ereditare, care nu pot fi influențate de alimentație. Însă atât anemia feriptivă cât și cea megaloblastică (provocată de deficiența de acid folic și vitamina B12) pot fi prevenite prin regim alimentar.

O alimentație variată și echilibrată te poate ajuta să eviți o astfel de situație. Există două tipuri de fier: fierul heminic și cel non-heminic. Prima formă, care se găsește în carne și pește este absorbită foarte ușor de organismul copilului. Cea de-a doua formă furnizată de fructele și legumele proaspete și uscate, de cereale, de lactate, este absorbită de organism în cantitate mai mică. Așadar, combină legumele verzi cu puțină carne și problema va fi ca și rezolvată. O parte din fier se elimină zilnic, de aceea, printr-o alimentație corespunzătoare, trebuie să-i asiguri micuțului rezerva necesară. Carnea de pui, ficatul de pui sau vită, peștele, oul (până într-un an, e bine să-i dai doar gălbenușul, evitând astfel o posibilă alergie), produsele cerealiere, legumele verzi (spanac, praz, brocoli etc.), fructele, sucurile de fructe (preparate în casă), toate acestea îi vor oferi copilului tău necesarul de fier.

Medicul va recomanda suplimentele alimentare, dacă e necesar, copiilor după varsta de 1 an. În România statisticile au determinat o prevalență de 46-51% anemie feriprivă la copiii cu vârsta de peste 1 an. Sugarii alimentați la sân nu au nevoie de suplimente de fier deoarece laptele matern conține o cantitate suficientă din acest macroelement dacă mama are un status nutrițional optim, însă meniul bebelușilor trecuți de 8 luni ar trebui să conțină suplimente de fier.

Citește și:
Dureri de cap la copii: cauze şi recomandări de la medicul neurolog
Oxiuroza la copii
Convulsii febrile la copii: cum acorzi primul ajutor
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()