Când suferința copilului chinuit de colici își găsește atât de ușor leac

cum le-am venit de hac colicilor
Orice problemă de sănătate are copilul, cel mai bine este să cereți sfatul medicului

Abia după ce am născut, după i-am numărat degețelele, după ce l-am văzut întreg și dolofan, după ce medicii mi-au confirmat că este un băiețel sănătos, abia atunci m-am liniștit. Și starea asta de bine era dată cumva și de lăcomia cu care sorbea cele două seringi de lapte cu care l-au hrănit asistentele în primele două zile de a naștere, până s-a declanșat lactația și am început amândoi să ne obișnuim cu alăptatul. Țin minte și acum comentariile medicului amuzat de bucuria și pofta cu care bebelușul meu mânca, iar eu mă împăunam și mă umflam în pene, fericită ca un punct important de pe lista mea de îngrijorări era bifat: hrana copilului.

Acest articol conține recomandare de produs!

La nici o lună cântărea peste 5 kilograme. Era înalt și pufos, zâmbăreț și plin de viață. O bucurie fără margini se revărsa asupra mea când îl priveam, mulțumită și recunoscătoare pentru perioada liniștită pe care o traversam. Până într-o după-amiază. Atunci am crezut că ceva grav s-a întâmplat cu el. Refuza să mănânce. Și plângea, de ai fi zis că cineva îl torturează. Primul gând a fost să nu aibă temperatură.

Eram la primul copil, iar lipsa de experiență își spunea cuvântul.

Tot ce am reușit în acel moment a fost să-l iau în brațe, să-l mângâi, să-l consolez, să continui să vorbesc cu el. Soțul, de la celălalt capăt al telefonului, la fel de speriat ca și mine, îmi oferea tot felul de variante care mai de care mai năstrușnice și mai neplauzibile, printre care ca dacă s-a lovit în ceva, în condițiile în care el stătea numai în pat sau în brațele mele.

Bazați-vă pe experiența medicilor când nu știți cauza pentru care bebelușul plânge

Imposibil, mi-am spus, și am pus mâna pe telefon. Sfatul cel mai bun vine de la medicul pediatru. De la specialist. Nu avea rost să amân momentul, să încerc să descifrez misterul căutând prin zeci de mii de informații pe internet, pe forumuri, cum îmi este obiceiul, când eu nici măcar nu știam de ce anume să mă leg: de plâns, plâng toți bebelușii. Iar eu, habar n-aveam să disting care plâns îmi spune că îi e somn, că îi e foame sau că Doamne ferește îl paște ceva.

În tot acest timp, plânsul se transformase în urlete, trupul lui mic era ca un ghem si nimic nu părea să îl liniștească, nici măcar sânul, care era leacul universal pentru foame, sete, somn. Vocea calmă și caldă a medicului pediatru nu părea deloc îngrijorată de cele povestite de mine, care, printre lacrimi și suspine încercam să-i descriu cât mai corect și mai autentic starea în care se afla cel mic, cu care nu mă mai întâlnisem în nici una dintre cele aproape 30 de zile cât petrecusem cu el.

Verdictul: colici. Mi-a răsunat în minte ca pe un lucru firesc. Ciudat, auzisem de la atâtea mămici de durerile astea de burtă provocate de gazele năstrușnice ce ne chinuie bebelușii, dar nu îmi trecuse niciodată prin minte că și băiețelul meu, mereu înfometat, ar suferi din această cauză. Nu-mi pusesem niciodată problema că peste laptele nedigerat se suprapune alt lapte, nici că pauzele dintre mese ar trebui un pic mărite, tocmai pentru a lăsa timp ca digestia să-și facă treaba.

Picăturile cu simeticonă, soluția care a funcționat în cazul nostru

”Dacă mănâncă înseamnă că îi e foame”, îmi spuneam și îmi continuam nestingherită alăptatul. Am acceptat sfaturile medicului și am respirat ușurată, când mi-a oferit și nici picături, care să-l ajute pe cel mic sa treacă cu bine pe această perioada. Ca variante, au fost 3. Pe noi însă, ne-a ajutat picăturile orale pe bază de simeticonă. Poate nu vă vine a crede, dar picăturile acelea îl linișteau imediat. A reînceput să mănânce, eu am continuat zi de zi să îi fac masaj la burtică, să respect și un anumit timp între mese, nu foarte mare, ce-i drept.

Am continuat să folosesc picăturile orale pe bază de simeticonă înainte de fiecare masă. Chiar și atunci când foamea îi trebuia astâmpărată afara, pe o băncuță în parc.

Pentru noi, perioada colicilor a fost una destul de lungă. Băiețelul meu mânca mult, pe nerăsuflate, cu poftă, la cerere cel mai adesea și atunci chiar am avut nevoie de picături. Deși la cel de-al doilea copil, colicii ne-au chinuit mai puțin, am apelat la aceeași soluție. Am realizat încă o dată, cât de important este să fii la curent, să cauți răspunsuri, să ai la îndeamnă soluții, care să te ajute rapid. Credeți-mă, numai după ce îți vezi copilul suferind, chinuit atât de rău de durere, apreciezi infinit mai mult momentele de liniște, de pace și de veselie pe care le ai cu copilul tău.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()