Ce face un bebeluș la 2 luni. Ghid complet pentru liniștea părinților

Bebelușul tău are două luni. Pregătește-te să-i descoperi puțin câte puțin personalitatea. La ce să te aștepți în următoarele săptămâni, află din acest articol.

Mihaela Călin
Un bebeluș la 2 luni a depășit stadiul de nou-născut. Deja începe să fie tot mai atent când îi povestești ceva sau îi cânți.

În a doua lună de viață bebelușul tău a depășit faza de nou-născut. Iar tu începi să-ți faci o idee despre personalitatea lui. De asemenea, începi să înveți ce-i place și ce-i displace și care sunt factorii care îi declanșează plânsul, deși în această fază lucrurile sunt destul de clare: foame, somn și scutece murdare. Vezi mai jos ce face un bebeluș la 2 luni, conform specialiștilor citați de site-ul medical  www.webmd.com.

În material sunt descrise doar câteva dintre etapele de dezvoltare, pe care te poți aștepta să le atingă un bebeluș la 2 luni.

Ce face un bebeluș la 2 luni: abilitățile motorii

Deja la vârsta de 2 luni copiii câștigă mai mult control asupra corpului lor. Asta înseamnă că își pot menține capul un pic mai ferm în timp ce se află pe burtică sau când sunt susținuți în picioare.
Reflexul de a suge rămâne la fel de puternic și în cea de-a doua lună de viață. S-ar putea să observi că bebelușului tău îi place să-și sugă pumnul sau câteva degete. Aceasta este una dintre cele mai bune modalități prin care bebelușii se liniștesc singuri.

La 2 luni copilul tău nu are deocamdată coordonarea de a se juca cu jucării. Dar poate să lovească un obiect colorat, agățat în fața lui. Și poate chiar să țină, pentru scurt timp, o jucărie, pe care i-o pui într-una din mâini.

Ce face un bebeluș la 2 luni: somnul

Obiceiurile de somn ale bebelușului evoluează, dar la 2 luni acestea nu sunt încă pe deplin stabilite.

Durează cel puțin 12 săptămâni până ce ritmurile cicardiene ale nou-născutului să se maturizeze îndeajuns cât să ajungă în stare să distingă ziua de noapte.

Sarah Ockwell-Smith, în cartea „Somn ușor

La această vârstă, copiii dorm 15 până la 16 ore pe zi. Dar acele ore sunt sporadice și, de obicei, ei nu sunt pregătiți să doarmă toată noaptea. Acest lucru este valabil mai ales pentru bebelușii alăptați, care, în general, se trezesc să mănânce la fiecare trei ore sau pe acolo.

Mai rezistă doar câteva săptămâni și vei putea și tu să te odihnești mai bine. Poți ajunge chiar mai devreme la performanța de a te odihni toată noaptea, dacă îți ajuți copilul să învețe cum să adoarmă singur. Încearcă să faci acest lucru prin a pune copilul în pat, mai degrabă atunci când este somnoros, decât după ce a adormit. Bebelușul poate dormi în camera cu tine, dar nu este recomandat să-l iei în pat.

Riscul sindromului de moarte subită este încă mare pentru un bebeluș la 2 luni

Toți bebelușii trebuie să fie culcați pe spate pentru a reduce riscul sindromului de moarte subită (SIDS). Poți să-l ții pe burtă pentru mai mult timp atunci când este treaz și supravegheat. De asemenea, elimină toate obiectele moi din patul copilului, inclusiv perne, pături, animale de plus și bare de protecție moi.

Dr. William Sears în ”Cartea bebelușului” oferă un șir de recomandări pentru a reduce riscul sindromului de moarte subită la bebeluși.

  • nu fumați în preajma bebelușului – cercetările susțin faptul că fumatul este cel mai însemnat factor de risc și cel asupra căruia toți oamenii de știință au căzut de acord că sporește riscul de SIDS.
  • Puneți copilul să doarmă pe spate
  • Alăptați-vă bebelușul
  • Evitați supraîncălzirea bebelușului în timpul somnului
  • Culcați bebelușul într-un mediu sigur: fără jucării, perne, pături în pat, pe o saltea fermă.
  • Dormiți împreună cu bebelușul

Ce face un bebeluș la 2 luni: simțurile

La 2 luni copiii pot vedea obiecte și oameni până la 45 cm distanță. Asta înseamnă că încă trebuie să te apropii foarte mult. Dar bebelușul îți poate vedea fața destul de bine în timp ce-l hrăneșți. De asemenea, ar trebui să poată să-ți urmăreasca mișcările, atunci când umbli prin preajma lui.

Auzul copilului se îmbunătățește. La 2 luni bebelușul tău se va bucura în mod special să-ți audă vocea.

Ce face un bebeluș la 2 luni: comunicarea

La vârsta de 2 luni, cea mai mare parte a comunicării constă în plâns. Dar s-ar putea să auzi câteva mormăieli și chiar niște dulci gângureli. Bebelușul ar trebui să-ți recunoască chipul și vocea și să răspundă la ele. S-ar putea chiar să vezi prima încercare de a schița un zâmbet adorabil.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face la această vârstă este să-i vorbești copilului. Chiar dacă un bebeluș în vârstă de 2 luni nu poate vorbi, el va răspunde la sunetul vocii tale. În felul acesta îl vei încuraja să-și formeze primele sale cuvinte în următoarele luni.

Sfaturi pentru a doua lună a bebelușului tău

Primele câteva luni din viața copilului sunt pentru noii părinți palpitante și exasperante. Nu-ți fie teamă să ceri un sfat atunci când ai nevoie de el. Pediatrul tău este cea mai bună sursă de informații, dar și familia și prietenii te pot sprijini la nevoie.

Părinții de astăzi sunt mereu în mișcare. Ca urmare, bebelușii petrec mult timp în scaune de mașină și cărucioare. Bebelușii ar trebui să aibă șansa de a se mișca în diferite poziții în timpul zilei, astfel încât să-și poată folosi mușchii, de care vor avea nevoie pentru a se rostogoli, pentru a se târî și în cele din urmă pentru a merge în picioare. Așa că alternează perioadele în care îți porți bebelușul în sistemul de purtare, cu plimbările în cărucior, cu momentele pe burtică și cu dezmierdările, când îl ții în brațe.

Bebelușii nu ar trebui să doarmă în mod obișnuit în sistemele de purtare, în scaunele de mașină sau în leagăne.

Nu uita de contactul piele pe piele

Atingerea este foarte importantă în primele luni de viață ale copilului. Experimentează cât mai des contactul piele pe piele. Unii experți recomandă masajul pentru bebeluși, dar este suficient să-l ții în brațe sau să-l legeni.

Când plânge, încearcă diferite tehnici de liniștire. Unii copii răspund la o muzică liniștitoare sau cântece suave. Alții se liniștesc la un „zgomot alb” (de exemplu, rularea aspiratorului). Dacă nu funcționează nimic din toate acestea, încearcă să-i oferi o suzetă. Este liniștitoare și, de asemenea, s-a descoperit că ajută la prevenirea sindromului morții subite la bebeluși.

Dacă sunt folosite cu atenție și pentru un bebeluș care are o nevoie intensă de supt – precum și suplimentar față de atenția umană și nu ca substitut ale acesteia – suzetele pot fi un ajutor tolerabil.

Dr. William Sears în ”Cartea bebelușului

Dacă alăptezi, la vârsta aceasta cererea cu oferta s-au stabilizat și suzeta nu ar mai afecta alăptarea. Totuși, ține cont să oferi sânul ori de câte ori cere bebelușul.
Până la urmă trebuie să experimentezi pentru a afla ce funcționează cel mai bine în cazul bebelușului tău de 2 luni.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa