Ce se pune pe tavă la moț. Lista completă de obiecte și semnificația fiecăruia

Banii sunt nelipsiți pe tăvița de Moț. Suma e aleasă de nași și, indiferent dacă cel mic îi alege sau nu, rămân copilului.

Geo Mihalcea
ce se pune pe tavă la moț
Ce se pune pe tavă la moț? Iată tot ce trebuie să știi!

Ce se pune pe tavă la moț? Aceasta este una dintre curiozitățile pe care le au părinții și nașii unui copil atunci când pregătesc petrecerea pentru prima aniversare a celui mic. Fără a avea vreo conotație religioasă, Moțul ește așteptat de întreaga familie, de rude și de prieteni. În cazul fetelor, tradiția spune că trebuie ruptă turta deasupra capului, dar, chiar și fără moț tăiat, tava cu obiecte ce pot prevesti viitorul copilului este nelipsită.

În articolul de aici am explicat tot ce trebuie să știi despre semnificația acestui obicei din tradiția populară și cum se desfășoară el în diferite zone din România. De asemenea, am relatat pe larg istoria Moțului la români, așa că dacă vrei să te documentezi temeinic, accesează linkul de mai sus. E de reținut faptul că tăierea moțului și ruperea turtei au fost asociate inițial, în vremurile străvechi, cu alungarea fricii din viața copilului și cu integrarea lui în comunitate. De altfel, este prima petrecere mare a copilului, după botez, și primul prilej de a fi înconjurat de toți cei care îl iubesc și prețuiesc: părinți, nași, bunici, prieteni ai părinților etc.

Alegerea copilului, distracția adulților

Pentru a fi pregătit cum se cuvine pentru petrecerea de 1 an, fie că ești părinte sau naș, iată ce se pune pe tavă la moț și de ce se spune că alegerea copilului reflectă viitoarele lui preocupări și chiar cariera!

Mai direct, mai în secret, părinții își pot dori ca cel mic să le calce pe urme sau, dimpotrivă, să aleagă domenii de carieră total opuse. Așa că pot pune pe tăvița de moț unul sau mai multe obiecte care să reflecte meseria dorită. De cele mai multe ori, părinții aleg stetoscop sau seringă pentru o carieră de medic, carte sau stilou pentru un viitor profesor, o pensulă pentru un domeniu artistic etc.

Atâta timp cât priviți alegerea obiectelor de pe tăviță ca pe o joacă și ca pe un moment de destindere, puteți alege orice fel de obiect și-i puteți da orice semnificație. Mai nou, există firme specializate care pot oferi tava gata echipată și personalizată cu tot ceea ce trebuie. Voi doar alegeți culoarea, eventual tematica, spuneți numele copilului și achitați factura, care nu e deloc de neglijat!

Cele mai populare obiecte care se pun pe tavă la Moț și semnificația alegerii lor

  • Bani – Suma diferă în funcție de nivelul financiar al nașilor și al familiei. De obicei, nașul pune banii pe tăviță, iar pe principiul „ce se dă nu se ia înapoi”, ei rămân copilului, indiferent dacă îi alege sau nu. Dacă cel mic pune mâna pe bani, e clar că va avea o viață îmbelșugată, iar părinții pot răsufla liniștiți. Sau nu!
  • Carte – Toți părinții își doresc ca cei mici să fie studioși și curioși de aventurile din cărți, mai ales acum, când telefoanele și tabletele acaparează timpul copiilor. Cartea semnifică un viitor studios, un copil aplecat spre lectură, un viitor profesor sau scriitor. Sau, de ce nu, în ton cu vremurile, un influencer care stăpânește bine gramatica.
  • Pix/stilou – în strânsă legătură cu cartea, alegerea pixului înseamnă că acel copil va iubi școala, va fi un intelectual și se va remarca făcând carieră cu ajutorul cuvintelor.
  • Chei de mașină – fie că este fată sau băiat, toată lumea aplaudă dacă cel mic/cea mică va pune mânuța pe chile de la mașină. La noi, românii, cine are mașină e om avut, deci, alegerea cheilor e semn bun. Foarte bun!
  • Verighetă – semnificația poate fi dedusă ușor, dacă o alege înseamnă că va avea noroc în dragoste, o căsnicie fericită, o familie frumoasă. Cine nu vrea așa ceva pentru copilul său?

Obiecte des întâlnite pe tăvița de Moț

  • Stetoscop/seringă/medicamente – este alegerea unui viitor medic ori asistentă medicală. Toată audiența se va ridica în picioare să aplaude o asemenea carieră respectată.
  • Parfum – Semn al rafinamentului, al bunului gust, al unui statul social superior, parfumul va fi ales de către viitorii adulți cocheți, cu o viață îmbelșugată, iubitori de frumos, cu gusturi alese și cu posibilități financiare peste medie.
  • Oglindă – chiar dacă este fată sau băiat, oglinda va fi alegerea unui viitor adult care este mereu preocupat de imaginea sa, care vrea să se facă remarcat în societate, fiind mereu atent la felul în care se îmbracă.
  • Aur, bijuterii – reprezintă tot un simbol al bogăției, al averii, al puterii.

Obiecte speciale pe tava de la Moț

În această categorie intră, de obicei, obiecte vocaționale, care au legătură cu meseria părinților, a bunicilor, a nașilor sau cu aspirațiile acestora:

  • Minicalculator- va fi alegerea unui viitor contabil, afacerist, matematician.
  • Ustensile de bucătărie – numai bune pentru noul MasterChef al României!
  • Șurubelniță – va fi aleasă de băieții care vor deveni mecanici, instalatori, electricieni, ori orice altă meserie în care această unealtă facă parte din fișa postului.
  • Instrument muzical de jucărie – dacă sunt muzicieni în familie, cu siguranță că-i vor pune copilului o vioară mică ori un pian în miniatură. Sau poate chiar un microfon, care anunță copilului un viitor pe scenă
  • Icoană – va fi aleasă de un copil care va fi credincios sau, de ce nu, de un viitor preot.
  • Centimetru de croitorie – dacă bebe va pune mâna pe el, are toate șansele să ajungă un mare creator de modă sau măcar un croitor priceput, cu listă lungă de clienți mulțumiți.
  • Acuarele, șevalet, pensulă – pentru un viitor sau o viitoare artistă.

Sfaturi utile pentru părinți

• Aruncă un ochi la cum să făceau lucrurile în trecut, când pe tavă se puneau puține lucruri: icoană, pâine, sare, busuioc. În trecut, cele mai importante lucruri erau sănătatea, credința și fericirea, așa că dacă ești adept al cumpătării și al simplității, poți alege o tăviță cu 4, 5 obiecte simple.

• Pune pe tăviță obiecte noi, pe care copilul nu le-a mai văzut până atunci. Dacă-i vei pune lucruri uzuale, există tentația de a le alege pe acelea și se strică magia momentului!

• Dacă ai păstrat lumânarea de botez, o poți aprinde în timpul tăierii moțului. Nu trebuie să cauți nicio semnificație religioasă a acestui gest, dar poate te va ajuta să-ți amintești emoția botezului și să conștientizezi cât de mult a evoluat cel mic de atunci.

• Filmați și fotografiați momentul, orice este legat de viața copilului vostru reprezintă o amintire de aur pentru familie!

Dacă ți s-a părut util acest articol despre ce se pune pe tavă la Moț, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa