5 idei de jocuri pentru bebeluși sub șase luni

Magda Popescu

Vă aflați în etapa în care priviți cu mare încântare minunea, fascinați de gângurit și piciorușe vioaie? Să știți că în săptămânile care urmează, simpaticul bebeluș vă va uimi cu o incredibilă capacitate de învățare. Jocurile amuzante și antrenante contribuie esențial la dezvoltarea lui și e bine să știți că vă puteți juca cu bebelușul încă de la naștere. Iată cinci idei de jocuri pentru bebeluși sub șase luni. 

Jucării pentru copii

De-a bicicleta
Pe la 3-4 luni, bebelușul se distrează maxim dând din picioare. Faceți din asta un joc de conectare cu cel mic. Așezați-l pe spate, fără scutec, și mișcați-i piciorușele ca și cum ar pedala pe bicicletă. Activitatea va fi mai amuzantă dacă îi și cântați în timpul pedalatului. Pe lângă distracție, jocul are și câteva beneficii: ajută la dezvoltarea musculaturii, îmbunătățește tranzitul și reduce efectele dermatitei de scutec.

Primele conversații
În jurul vârstei de 4 luni, bebelușul începe să-și folosească vocea. Gângurelile vor fi de-acum silabe. Este amuzat de propria voce, de aceea îi va face mare plăcere să vorbiți cu el. Repetați sunetele pe care le emite ca să-l încurajați ”să vă vorbească mai mult”. Este suficient să-l priviți în ochi și să zâmbiți atunci când scoate sunete. Astfel, copilul este încurajat să-și folosească vocea și este ajutat să-și dezvolte, pe termen lung, limbajul.

Cine sună?
Sunetele cristaline sunt o încântare pentru bebeluși. Legați de balansoar sau pătuț clopoței care sună la fiecare mișcare a copilului. Astfel, micuțul va fi încurajat nu doar să se miște, ci și să asculte. Acest joc ajută la înțelegerea legăturii dintre cauză și efect.

Jucării care stimulează motricitatea fină și pe cea grosieră

Oglinda magică
În jurul vârstei de o lună, bebelușul poate fi așezat pe burtică pentru joacă. Îl puteți încuraja să stea pe burtă, așezându-i în față o oglindă. Va fi foarte încântat de ”celălalt bebeluș” din fața sa. Vorbiți cu el în tot acest timp și încurajați-l să miște capul și mânuțele. Astfel, își va întări musculatura gâtului, a trunchiului și a spatelui.

Ora de strâmbături
Bebelușul poate imita expresiile faciale destul de repede, așa că vă puteți amuza privindu-l și făcând grimase care mai de care mai simpatice. În felul acesta vă puteți conecta mai ușor cu cel mic, comunicarea va fi îmbunătățită în timp.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa