Cât mănâncă un bebeluș de două luni?

copil alaptat mama

Cât mănâncă un bebeluș de două luni? Atât cât are nevoie? Dar de unde știm care sunt nevoile lui reale?

În primele șase luni de viață, conform Organizației Mondiale a Sănătații, laptele matern sau formulele de lapte praf vor furniza bebelușului toți nutrienții de care el are nevoie.

La ce schimbări să te aștepți?

Pe măsură ce bebelușul crește, obiceiurile lui legate de alimentație se vor schimba. El va începe să consume mai mult lapte la fiecare masă, așa că nu vor mai mânca atât de des și poate vor dormi mai multe ore legate pe timpul nopții.

Apetitul bebelușului se va mări în timpul puseelor de creștere. La două luni, tot ce ai de făcut este să-l hrănești la cerere și să sporești cantitatea de lapte în funcție de nevoile lui.

Tot în jurul vârstei de două luni, bebelușul va deveni tot mai alert și ar putea chiar să gângurească și să zâmbească. Astfel, veți avea mai multă interacțiune, chiar și în timpul meselor.

Am încercat să oferim un ghid al meselor bebelușului de la 0 la 3 luni, însă reține că informațiile sunt pur orientative, fiecare copil fiind diferit. Bebelușul tău ar putea mânca mai mult sau mai puțin decât ceea ce trecut în ghid, iar tu trebuie să fii atentă la semnalele pe care el le transmite atunci când este înfometat sau când este sătul. Un bebeluș care a mâncat suficient, va încetini ritmul de supt, se va opri din mâncat sau va întoarce capul de la sân sau de la biberon.

Cât mănâncă un bebeluș de două luni de la sân?

Pe măsură ce copilul crește, va cere sânul mai rar și va dormi perioade mai lungi de timp noaptea. Vei ști că cel mic mănâncă suficient dacă:

–          pare alert, mulțumim și activ

–          ia în greutate constant

–          are între 6 și 8 mese zilnic

–          udă și murdărește zilnic un număr regulat de scutece.

Bebelușul nu mănâncă suficient dacă arată următoarele semne: nu este satisfăcut nici măcar după masă, plânge în mod constant și este irascibil. Dr. Simona Pecec, medic specialist pediatru, ne sfătuiește să cere sfatul specialistului în orice astfel de situație care ne poate îngrijora.

La câteva săptămâni după naștere, bebelușii alăptați vor murdări mai puține scutece zilnic, în comparație cu numărul de scaune pe care le aveau în primele zile. La vârsta de 2 luni, bebelușul ar putea să nu mai aibă scaun după fiecare masă, sau nici chiar în fiecare zi.

În timpul perioadelor de creștere rapidă, vei observa că cel mic va cere de mâncare mai des. Aceste mese frecvente îți vor transmite un semnal cum că ar trebui să-i dai mai multă hrană la fiecare masă. În câteva zile, stocul de lapte și cererea vor intra într-un echilibru.

Bebelușii hrăniți la sân exclusiv au nevoie de suplimente de vitamina D. Alte suplimente, apă, sucuri sau alimente solide nu sunt necesare și nici nu sunt recomandate.

Cât mănâncă un bebeluș de două luni din biberon?

Un bebeluș care este alimentat cu lapte praf va mânca probabil mai rar.

Pe măsură ce copilul crește va cere probabil mai mult lapte la fiecare masă și vor trece perioade mai lungi de timp între mese. Tot după două luni, vei observa că va dormi mai mult și noaptea.

În timpul celei de-a doua lună de viață, bebelușul ar putea mânca 120-150 de mililitri de lapte la fiecare masă. La sfârșitul vârstei de 3 luni, cel mic ar putea avea nevoie de încă 30 de mililitri în plus la fiecare masă.

Este ușor să-i dai prea mult de mâncare unul bebeluș care suge din biberon pentru că este mult mai ușor de mâncat din biberon decât de la sân. Asigură-te că tetina biberonului este potrivită vârstei lui. Lichidul ar trebui să curgă încet din tetină. În plus, copilul nu trebuie să termine tot laptele din biberon, mai ales atunci când îți dă semne că s-a săturat.

Citește mai multe despre dezvoltarea bebelușului la doua luni AICI

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație