Crizele de plâns ale copiilor, analizate de Anamaria Drăguța la Serile TDM

crizele de plâns

La ediția din 26 octombrie a Serilor TOTUL DESPRE MAME invitatul nostru, Anamaria Drăguța, psiholog și psihoterapeut, membru al ISTT și fondator al ”Orei de terapie” a vorbit părinților prezenți despre crizele de plâns ale celor mici, într-o dezbatere cu tema ”Crizele de plâns ale copiilor – Cauze și soluții”. În prezentarea interactivă pe care Anamaria a susținut-o la Librăria Humanitas de la Cișmigiu ea a pornit de la cartea Laurei Markham ”Părinți liniștiți, copii fericiți”.

Prezentarea a început cu o scurtă istoria a plânsului. În Evul Mediu, se considera că acei copii care plâng foarte mult, neconsolat, sunt posedați de un demon. În secolul al XVIII-lea, plânsul și emoțiile negative au început să fie percepute ca un întreg și au fost catalogate drept un comportament inacceptabil. Până foarte curând, plânsul reprezenta expresia voinței copilului, iar obiectivul principal era “înfrângerea voinței copiilor”,pentru ca aceștia să devină docili și obedienți. Plânsul era așadar întrerupt cu orice chip.

Plânsul, modalitate primară de comunicare

Cercetările recente au demonstrat că  plânsul este o nevoie de bază (precum râsul), dar în același timp și o manieră de comunicare a nevoilor, a durerii, disconfortului sau a momentelor dificile. Alteori plânsul este un răspuns normal atunci când copiii sunt copleșiți de sentimente puternice (oboseală, frustrare, foame, sete, teamă, rușine…) sau un mecanism natural de eliberare a stresului și de vindecare a sentimentelor rănite.

Plânsul, perceput de părinți în mod diferit

Iată câteva feluri în care părinții percep plânsul: ca pe un semnal al suferinței copilului. Ei uneori sunt pregătiți să creadă că dacă plânsul se oprește, suferința copilului dispare. Depinzând de propria lor experiență cu plânsul în copilărie ei își spun lucruri precum: nu sunt un părinte bun, copilul este imatur, copilul mă respinge, copilul mă manipulează, este răsfățat.

Ba chiar trăiesc sentimente puternice precum exasperare, teamă, anxietate, iritare, resentimente, confuzie. Important este ca ei să treacă peste aceste percepții pentru că studiile științifice au evidențiat că: plânsul îmbunătățește sănătatea emoțională. Este important ca părinții să accepte plânsul întrucât acest lucru contribuie la crearea unui atașament sănătos între părinte și copil. Acceptarea plânsului crește stima de sine a copiilor iar cei care au voie să plângă, după ce se eliberează, învață mai bine.

Băieții și fetele plâng la fel de mult înaintea vârstei de 12 ani. După aceea se înregistrează o scădere a numărulu de băieți care sunt lăsați sau încurajați să plângă.

Plânsul, descifrat pe etape de vârstă

Cu privire la soluțiile pentru plânsul copiilor, Anamaria Drăguța a vorbit despre ele și în funcție de vârsta copiilor. Astfel bebelușii au nevoie ca părinții să le recunoască emoțiile și să empatizeze cu ei, dar și de: contact fizic apropiat, contact vizual cu persoana care îi îngrijește, de încurajări și asigurări verbale din partea părinților, de foarte multă ascultare și de consolare atunci când situația o cere. Între unu și trei ani, preșcolarii plâng în continuare din aceleași motive ca și bebelușii, iar remediile principale sunt aceleași.

Copiii până la vârsta de trei ani încep să aibă control asupra plânsului lor, dar nu au control asupra emoțiilor care îi fac să plângă. Tot în jurul acestei vârste copilul începe să înlocuiască, treptat, plânsul cu comunicarea verbală pe care o stăpânesc mult mai bine decât atunci când erau bebeluși.

Și ce soluții a oferit Anamaria Drăguța?

Mai multe, pentru ca părinții să aibă de unde alege una care să li se potrivească cel mai bine.

Printre ele se numără și sugestii precum: remediați orice situație periculoasă fizic și eliminați orice pericol real – adică nu lăsați copilul să vă lovească sau să își facă sieși rău. Opriți-l cu blândețe și fermitate din această acțiune. Păstrați-vă propria supărare și sfaturile pentru dumneavoastră. Apropiați-vă de copil și oferiți – i o atingere delicată și posibilitatea de a face contact vizual cu voi. Invitați-l cu blândețe să vă vorbească despre ce s-a întâmplat, dar abia după ce s-a liniștit complet. Dacă observați că îi este frică de ceva anume, asigurați-l pe cel mic că îl veți proteja de acel pericol. Astfel, veți putea diminua crizele de plâns.

Încercați să nu judecați ce simte copilul dumneavoastră. Dați timp copilului să plângă, respectați-i durerea. Și tot voi ca părinți adulți ați putea să vă: reglați emoțiile pentru a putea accepta sentimentele puternice ale copilului, să impuneți limite arătând compasiune, nu ignorați copilul sau mai rău nu îl trimiteți în altă cameră singur să se “liniștească” când plânge sau se înfurie, când țipă să plecați, rămâneți aproape și ignorați comportamentul nepoliticos din timpul crizei de plâns și nu o luați personal. Alte modalități de a gestiona emoțiile sunt disponibile și în cartea ”Părinți liniștiți, copii fericiți”.

În timp ce Anamaria a vorbit despre o emoție atât de puternică precum plânsul copiii care și-au însoțit părinții la acest eveniment au putut să râdă, să se distreze și să se simtă bine împreună cu partenerii și prietenii noștri de la Playouth, cărora le mulțumim pentru sprijin.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()