Ce presupune stimularea vestibulară a copiilor şi de ce este ea necesară?
Ca proaspete mămici, suntem bombardate de sfaturi. Solicitate sau ba, de multe ori de-a dreptul enervante, nu avem poate discernământul sau încrederea că le vom tria bine. Unele dintre ele, dacă le dăm ascultare, pot interfera masiv în dezvoltarea naturală a bebeluşului.
Dintre cele mai proaste sfaturi pe care le puteţi primi sunt acestea: “Nu-l lua în braţe că se învaţă aşa!”, “Nu legăna copilul!”, “Lasă-l în pătuţ să se obişnuiască acolo!”
Bunicile noastre ştiau mai bine!
Mamaia avea o copaie de lemn pe care o folosea la frământat pâine, la spălat rufe şi la… legănat bebeluşi. Îmi vine în minte şi leagănul de vopsit în alb, din casa bunicilor paterni din Bucovina. Multe generaţii de prunci a mai liniştit el!
Legănatul acesta atât de blamat de “specialiştii” decadelor trecute, socotit a da dependenţă bebeluşului şi un efort în plus pentru părinte, începe de fapt din burtică. Nou născutul s-a obişnuit să fie legănat în uter timp de nouă luni, iar mişcările blânde şi ritmice sunt o repetiţie a acelei perioade. Nu e deloc de mirare că foarte mulţi bebeluşi refuză pătuţul static şi se liniştesc doar când sunt plimbaţi.
Mişcările ritmice de legănare sau plimbare nu doar calmează bebeluşul, cu sunt foarte importante pentru stimularea vestibulară. Aparatul vestibular, localizat în urechea internă, este responsabil de simţul de echilibru al omului, de coordonare şi de mişcările ochilor. „Activităţile vestibulare sunt esenţiale pentru inhibarea reflexelor primitive şi pentru dezvoltarea echilibrului. Senzaţiile vestibulare sunt vitale pentru postura, mişcare şi pentru percepţia poziţiei în spaţiu (proprioperceptie) şi a mersului”, spunea Margaret Sasse, autoarea cărţii „Start inteligent”.
Un experiment grăitor
Mămicile ştiau instinctiv cât de importante sunt mişcările ritmice, de aceea secole de-a rândul ele şi-au purtat copii în sisteme de purtare (mă bucur enorm că s-a revenit la purtarea ergonomică a bebeluşilor), i-au legănat, au dansat cu ei, i-au învârtit.
În 1960, Boris Klosovskii, strălucit neurochirurg şi neurofiziatrist rus, a făcut un experiment cu pui nou născuţi de pisica şi de câine. Jumătate dintre aceştia au crescut într-un mediu controlat normal, iar cealaltă jumătate au trăit aşa cum trăiesc pisoii şi căţeluşii, dar plasaţi pe o platforma care se rotea încet. Acolo au locuit până la sfârşitul experimentului. Singura diferenţă între cele două grupuri a fost că cel experimental a văzut o lume în mişcare, în vreme ce grupul de control a văzut lumea aşa cum o vede orice animăluţ. La sfârşitul experimentului au fost studiate creierele animalelor, iar cele experimentale au avut o creştere de 22.8-35% în zona vestibulară. Partea lor de creier care se ocupă cu echilibrul a fost cu o treime mai dezvoltată doar pentru că lumea pe care au văzut-o pe parcursul vieţii a fost în mişcare!
Jocuri de stimulare vestibulară
Exemplul acesta ne ajută să înţelegem cât e de vitală mişcarea pentru dezvoltarea creierului uman. Iată câteva jocuri şi activităţi simple prin care poate fi stimulat vestibular copilul:
Dansul
Nu doar că ajută la dezvoltarea echilibrului, a orientării spaţiale şi corporale, dar dansul este un prilej minunat de conectare, de trăire a muzicii, de pură distracţie!
Bebeluşul şi pătura
Cu o simplă pătură se pot face două jocuri foarte iubite de copii: doi adulţi pun copilul într-o pătură că într-un hamac şi îl balansează uşor, într-o parte şi-n alta, pe ritmurile unui cântecel.
Aşază copilul întins la marginea unei pilote mari (ca să fie mai moale) aşezate direct pe podea; ridică apoi marginea păturii, astfel încât copilul să facă trei rostogoliri complete la stânga; repetă mişcarea la capătul celălalt al păturii, pentru trei rostogoliri la dreapta. În cazul bebeluşilor, acest exerciţiu se poate face cu un prosop mai mare direct în pat. Eu l-am făcut atât cu fetiţa noastră care are nevoi speciale, cât şi cu băieţelul neurotipic şi ambii l-au socotit teribil de amuzant.
Învârtirea
Probabil că cea mai iubită piesă de mobilier de la noi de-acasă este un fotoliu rotativ roşu/portocaliu, care arată ca un ou gigant. Cu el facem exerciţii de stimulare vestibulară pentru fetiţă, legănam bebeluşul ca să adoarmă, iar pentru băiatul cel mare e o minunată rachetă ce îl învârte până în spaţiu.
Rotirile se fac mereu în acest fel: trei la dreapta – stop, trei la stânga – stop. Un scaun de birou care se învârte sau sistemele rotative din parcuri sunt la fel de utile pentru jocurile de genul acesta.
Băiatul meu de aproape şapte ani adoră să se învârtă până ameţeşte; mie îmi plăcea, copil fiind, să mă dau peste cap pe bara metalică, să mă dau în leagăn, să fac tumbe, să dansez. Toate sunt moduri neforţate prin care poate fi stimulat aparatul vestibular.
Pentru un creier fericit invitaţi, aşadar, copilul la dans, legănaţi bebeluşul şi reînvăţaţi să faceţi roata! Tot pentru un creier fericit, ignoraţi 80% dintre sfaturile binevoitoare!
