Mamă pentru doi. O lecție, o poveste și 7 concluzii

mamă

Fiecare naștere e diferită și chiar dacă știi cum e, tot e posibil să ai surprize. La fel se întâmplă și în cazul copiilor care, așa cum se spune, diferă unul de celălalt ca degetele de la o mână. Important este să înveți câte ceva din fiecare experiență. Iată povestea unei femei care a născut pentru a doua oară și care împărtășește, pentru Popsugar, experiența ei de mamă și cele șapte lucruri pe care le-a învățat.

”Al doilea născut al meu împlinește un an peste o săptămână (când a trecut timpul?). E adevărat că acest ultim an poate fi comparat cu ușurință cu un carusel de emoții, situație familiară multor mame. Uitându-mă acum la flăcăul meu de 12 kilograme (da, e voinic!), nici nu pot spune că mai e bebeluș, sunt cuprinsă de un amalgam de emoții: fericirea că s-au dus nopțile nedormite, mândria că a crescut și dezvoltat frumos, un mix de tristețe și bucurie că nicio persoană atât de mică și de neajutorată nu mai este atât de dependentă de mine și fericirea că acest băiețel în devenire este al meu. E o dulceață de copil, vesel și optimist. În același timp, sunt recunoscătoare pentru numeroasele schimbări pe care le-a adus în ultimul an în viața mea. De la nevoia de a mă lăsa dusă de val la minimalizarea anumitor situații, acestea sunt cele mai importante lecții pe care le-am învățat de când sunt mamă pentru doi.

Și asta va trece (și voi uita cât de rău a fost). La prima naștere, fiecare etapă dificilă (nopți nedormite, alăptatul la sân, apariția dințișorilor) mi se păreau nesfârșite și aproape imposibil de depășit. La al doilea copil însă, mi-am dat seama că vom trece la următoarea etapă înainte să-mi dau seama. Așa că, atunci când în primele trei luni de viață, fiul meu a decis că urăște să meargă cu mașina, nu m-am mai stresat așa cum am făcut cu fiica mea. Știam că e doar o etapă și, drept dovadă, acum abia îmi amintesc de ea. Maternitatea e mult mai frumoasă în felul acesta.

Nu pot face asta tot timpul și nu vreau să-mi bat capul cu asta. Sunt momente în care ambii copii ai mei au nevoie de ceva în același timp, iar eu trebuie să decid pe care-l las să aștepte (și să plângă, cel mai probabil). Pentru că nu mă pot împărți la doi, decid ce e mai important și îmi spun că asta nu mă face o mamă rea și că micuții mei vor crește viguroși chiar dacă plâng uneori.

Fiecare copil e diferit, așa că adaptează-te personalității și nevoilor lui. Fiul meu nu a acceptat niciodată biberonul, a dormit cinci ore neîntors încă din primele zile de naștere și-i place să se joace chiar și singur. De cealaltă parte, fiica mea a trebuit să fie „mituită” ca să renunțe la biberon deși trecuse deja de 2 ani, încă se trezește la 3 dimineața de câteva ori pe săptămână și nu poate sta într-o încăpere dacă nu mai sunt cel puțin încă două persoane gata să se joace cu ea. Acestea și alte câteva sute de diferențe dintre cei doi copii ai mei m-au făcut să-mi dau seama că s-au născut cu personalități bine definite.

Când am nevoie de ajutor, îl cer. Fiica mea a fost primul nepot atât pentru bunicii materni, cât și pentru cei paterni, așa că am beneficiat de ajutor necondiționat din partea acestora. În acest moment, sunt cu toții mai în vârstă și mai obosiți, așa că trebui să fiu mai puternică și, dacă e cazul, mai „vocală” cu copiii. Nu mă mai simt vinovată dacă uneori angajez o bonă care să stea cu ei, că să merg două ore la sală, dacă rog pe cineva să-i ducă la grădiniță sau apelez la părinții să-i țină o noapte la ei. Rămân o mamă bună.

Nu ai nevoie de dispozitive moderne ca să ai un copil fericit. Recunosc că atunci când a venit pe lume băiatul meu, aveam în casă toate jucăriile și gadgeturile posibile cumpărate sau primite înainte de naștere fetei.Cu toate acestea, abia dacă am folosit premergătorul sau anumite jucării deoarece ori băiatul nu a fost interesat de ele, ori îmi aminteam prea târziu să le aduc din pivniță. Asta m-a învățat că multe dintre aceste lucru nu sunt neapărat necesare.

Lasă-te dusă de val sau de… nebunie. În mod normal, sunt o persoană organizată, dar după nașterea celui de-al doilea copil mi-am dat seama că cele mai bune zile pe care le-am avut au fost cele în care nu am planificat nimic. Bineînțeles că mi-am luat fata de la grădiniță și de la lecțiile de înot, i-am luat cu mine la cumpărături și i-am dus la „partidele” de joacă programate în prealabil cu prietenii. Cu toate acestea, am încercat să nu avem multe activități într-o zi și m-am asigurat că sunt și zile în care nu facem nimic și stăm acasă.

Mi-am ascultat instinctul, chiar dacă nu toată lumea nu a fost de acord. Atât pentru mine, cât și pentru soțul meu, doi copii sunt de ajuns. Am știut asta încă înainte de a rămâne însărcinată cu băiatul și am subliniat acest lucru în timpul nașterii lui! Am fost puțin surprinsă de cât de mulți oameni din viața noastră au fost uluiți de această decizie de parcă era problema lor. Odată cu această decizie, ca și cu multe altele luate de când am născut băiatul, mi-am dat seama că dacă este bine pentru mine și pentru familia mea, restul nu mai contează”.

Citește și ”Părinți liniștiți, frați fericiți” de dr. Laura Markham și află cum poți fi mamă de doi (sau mai mulți) și să-ți păstrezi liniștea și calmul. Detalii AICI.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație