Gânduri, sfaturi și încurajări pentru părinții care urmează să aibă al treilea copil
De ce al treilea copil? Pentru noi, nu a fost niciodată motiv de dezbatere. Am ştiut de la bun început că ne dorim o familie cu trei copii. Dar ce schimbări a adus sosirea bebeluşului în casa noastră, vă-ntrebaţi?
De departe, cea mai costisitoare schimbare s-a petrecut în garaj. Este absolut necesară o maşină cu şapte locuri?
Da, dacă sunt obligatorii trei scaune de maşină, dacă între cei mai mici e nevoie de un adult care să hrănească, să distreze, să schimbe scutece şi aplicaţii pe tabletă.
Nu, dacă unul dintre copii este suficient de mare să meargă în faţă. Sau dacă măcar unul dintre copii e priceput la amuzat şi calmat bebeluşi. Nu, dacă nu vă deranjează pauzele lungi şi dese.
Ce schimbări aduce cel de-al treilea copil?
În locuinţă nu am făcut mari modificări. O proiectasem de la început pentru trei copii, deşi prâslea era doar la stadiul de dorinţă când ne-am mutat. În fiecare dormitor am lăsat loc pentru un pat de bebeluş. Dulapului i-am adăugat nişte rafturi de pânză, suficiente pentru hăinuţele piticului, rotite pe etape. Să nu vă amăgiţi: haosul hăinuţelor nu va putea fi niciodată ţinut sub control.
Ce entuziasmat a fost cel mare să îşi ia în primire patul de sus! Dar iată că după câteva zile de împărţit dormitorul băieţilor cu tata, nişte păienjeni uriaşi, fioroşi, păroşi şi… imaginari l-au alungat pe frăţiorul mai mare în patul de jos, lângă tata. Cum nu încăpeau amândoi pe-o saltea, eu şi bebe le-am cedat dormitorul matrimonial. Acum eu ocup patul de jos, bebeluşul se socoteşte-a fi a treia generaţie care doarme în patul mic de lemn, iar sus sforăie nestingherit… Itsy Bitsy!
Am spus că eu “ocup” patul, pentru că somnul e rar şi scump la noi acasă! Ştiţi sfatul acela supralicitat, dat mereu mamelor extenuate: „Dormi şi tu când doarme bebeluşul”? Yeah, right! Pe ceilalţi doi unde-i duci între timp? Ca să se-ntâmple aşa ceva, e nevoie de cel puţin o magie.
La noi, formula magică s-a numit „ajutor din afară”. Cu un bebeluş alăptat care se trezeşte şi acum din oră în oră, cu un şcolar care pleacă de dimineaţă din casă şi cu o fetiţă cu nevoi speciale, care mănâncă şi la patru ani noaptea, singurul chip de a rezista e să chemi întăriri. Noi am ales varianta ajutorului plătit, dar la fel de mult contează bunicii, o rudă inimoasă sau o prietenă bună din când în când.
Schimbările cele mai importante s-au petrecut totuşi în şi între membrii familiei.
Am început operaţiunea de responsabilizare a băiatului de şase ani. Lucruri de bun simţ: să îşi strângă jucăriile, să aducă rufele din maşina de spălat şi să le întindă pe uscător, să ude florile, să aibă grijă de frăţiorul cel mic uneori. Mai comentează, dar şi eu sunt drăguţă cu el, îi dau opţiuni: „Ce preferi, să te joci cu bebe un pic, sau să schimbi scutecul surioarei?” Evident, nu se aruncă la schimbat de scutece! Şi ce dulce-i libertatea după ce scapă de corvoadă, o spune chiar el. Îşi ridică victorios braţele-n sus: „În sfârşit sunt libeeer!”
L-am întrebat pe soţul meu ce sfat ar da părinţilor care aşteaptă al treilea copil. „Să strângă bani de LEGO!”, mi-a răspuns. Tare bine ne-au prins activităţile pregătite din timp, care să îl ţină preocupat şi fericit în momentele în care nu îi puteam acorda atenţie: jocuri de construit, cărţi cu activităţi sau autocolante, seturi de lucru manual, DVD-uri educative, pe teme ştiinţifice sau de învăţare a limbii engleze (plus, da, câteva de desene animate, pentru că nu avem cablu TV).
Doar persoana care ne ajută cu terapia fetiţei, doctorul de familie şi kinetoterapeutul care l-a evaluat pe bebe ne-au intrat pe uşă în prima lună după naşterea bebeluşului. Am amânat toate vizitele pentru lunile mai calde şi am retras copilul cel mare din colectivitate până au trecut virozele; pur şi simplu ne-am dat un timp de adaptare noului context, iar aceasta a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat atunci.
Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş pune deoparte mai mult timp şi mai multă blândeţe pentru băieţelul de şase ani. M-aş stresa mai puţin cu musafirii, cu lecţiile, cu străinii, aş sta mai mult lângă copii doar să fiu mamă.
Nu uitați de copilul mijlociu!
În cazul nostru a fost adevărat clişeul copilului din mijloc uitat. Recunosc că micuţa a fost cea mai privată de atenţia mea; m-am simţit vinovată, dar a trebuit să mă consolez cu gândul că avea o prietenă în persoana cu care făcea terapia. Şi acolo unde toţi copiii sunt tipici, tendinţa e să rămână nebăgat în seamă mijlociul. El are totuşi un statut special, pentru că e şi frate mai mic şi frate mai mare în acelaşi timp. Iar asta-i, nu-i aşa, ceva absolut deosebit!
Ce-am cheltuit pentru o familie de cinci? Câtă energie? Cam tot ce-aveam, plus încă de două ori pe-atât. Ce-am câştigat? Copii care nu sunt singuri. Un băieţel care va avea cu cine să-şi împartă camera când va scăpa de Itsy Bitsy, o fetiţă care nu va merge niciodată la grădiniţă, dar căreia nu-i va lipsi un partener de joacă. Un bebeluş, şi Doamne, cât de dulce-i bebeluşul! Se merită din plin tot efortul!
