Frenul lingual poate compromite alăptarea și vorbirea. Ce se poate face

Mihaela Călin
copil fren

Frenul lingual. Pentru a-și duce la îndeplinire rolul, limba trebuie să poată ajunge în aproape fiecare colț al gurii. Această gamă completă de mișcări ne permite să emitem sunete diferite atunci când vorbim. De asemenea, ne ajută să înghițim și să îndepărtam resturile de mâncare din gură.

Dar în cazul bebelușilor cu frenul lingual scurt, limba nu poate face toate mișcările descrise mai sus. Frenul lingual este acea bucățică de țesut care leagă partea de dedesubt a limbii cu partea din spate a gurii. În orice caz, acesta ține limba pe poziția ei.
S-ar putea ca el să fie prea scurt și strâns sau să fie atașat în apropierea vârfului limbii.

Pentru unii bebeluși, aceasta nu este o problemă prea mare. Dar pentru alții, poate duce la probleme de alăptare. Iar mai târziu, poate afecta modul de a mânca și vorbirea, aflăm de pe site-ul medical www.webmd.com.

La naștere, medicii nu verifică mereu acest lucru și nu este întotdeauna ușor de observat. Dar chiar dacă pediatrul copilului tău observă mai târziu această problemă, ea poate fi tratată.

Frenul lingual. Cauze

De obicei, frenul lingual se separă de limbă înainte ca bebelușul să se nască. Dar uneori nu se întâmplă acest lucru. Medicii nu știu exact de ce. Dar știm că la băieți această problemă apare de 3 ori mai des decât la fete.

Frenul lingual. Simptome

De obicei, frenul lingual se descoperă atunci când mama observă că sunt probleme cu alăptarea. Ce simptome poți observa la copilul tău:

– Nu suge bine;
– Tinde mai degrabă să mestece decât să sugă;
– Nu ia în greutate atât cât te-ai fi așteptat;
– Se hrănește o perioadă lungă de timp, ia o scurtă pauză, apoi se hrănește din nou pentru o perioada lungă;
– Atunci când încearcă să se hrănească devine agitat;
– Scoate un pocnet, în timp ce se hrănește;
– Pare că îi e mereu foame.

Pe lângă aceste simptome, poți resimți durere în timpul și după alăptare. Este posibil să ai și sfârcurile inflamate sau crăpate. Dar frenul lingual scurt nu este singurul motiv pentru care pot apărea probleme cu alăptarea.
Așadar dacă întâmpini probleme cu alăptarea, ia legătura cu medicul tău sau cu un consultant în alăptare.

De asemenea, s-ar putea să observi că limba copilului:
– Nu se poate deplasa dintr-o parte în alta;
– Nu poate atinge gingia de sus sau cerul gurii;
– Nu poate ieși în afară, dincolo de gingii;
– Are vârful în formă de „V” sau de inimă, atunci când o scoate afară.

Frenul lingual. Metode de diagnosticare

Un examen fizic este tot ce ai nevoie pentru a ști ce se întâmplă. În timpul acestui consult, medicul te va întreba cum merge alăptarea și va verifica limba, gura și dinții copilului. De asemenea, va utiliza un bețigaș ca o spatulă cu ajutorul căruia va privi sub limba copilului și va studia capacitatea de mișcare a limbii.

Copiilor mai mari medicul le poate cere să-și miște limba într-un anumit fel și să facă anumite sunete, cum ar fi un R sau L.

Frenul lingual scurt trebuie tratat?

Nu toți medicii sunt de acord cu acest lucru. Unii medici sunt de părere că trebuie rezolvat imediat pentru a evita orice problemă. Iar alții cred că este mai bine să se aștepte. Asta pentru că e posibil ca frenul lingual scurt să nu provoace nici un fel de probleme sau este posibil ca în timp să se relaxeze.

Însă nu există nici o modalitate de a ști cu certitudine ce se va întâmpla.

Dacă frenul lingual scurt nu este tratat, poate duce și la:

  • Probleme dentare cum ar fi carii dentare, gingii imflamate și iritate, precum și un spațiu între cei doi incisivi centrali, de jos.
  • Există riscul ca bebelușul să se înece cu alimente în momentul în care trece la mâncarea solidă.
  • De asemenea, îi va fi greu să facă lucruri de bază, cum ar fi să lingă un con de înghețată și să dea pupici.
  • Poate avea probleme cu emiterea sunetelor d, l, n, r, s, t, th și z. Pronunțarea unui R poate fi deosebit de grea.

Vorbește cu medicul pediatru pentru a afla ce este mai bine pentru tine și copilul tău.

Frenul lingual. Metode de tratament

Există două modalități de a trata frenul lingual scurt.

Frenotomia. Această procedură de bază are loc în cabinetul medicului și, uneori, nici măcar nu este nevoie de medicamente pentru amorțire.

Cu ajutorul unei perechi de foarfece speciale, sterilizate, medicul prinde frenul, care nu are mulți nervi sau vase de sânge. Asta înseamnă că bebelușul nu simte durerea. Și dacă va curge sânge, va fi vorba de o picătură sau cel mult două.

Bebelușul poate fi alăptat imediat, ceea ce poate fi liniștitor și vindecător.

Frenuloplastia. Atunci când frenul este prea gros pentru o tăietură rapidă cu foarfeca, medicul pediatru va alege această procedură.

Cum va decurge o frenuloplastie.

– Medicul îi va administra copilului medicamente, astfel încât acesta să doarmă pe tot parcursul intervenției.
– Va utiliza instrumente speciale pentru a tăia frenul.
– Va folosi câteva fire chirurgicale, care se vor dizolva singure, pe măsură ce rana se vindecă.
– În unele spitale această procedură se face cu laser. În acest caz copilul nu va avea nevoie de fire.

Frenul lingual. Cât de sigure sunt tratamentele?

Procedurile medicale de mai sus au, de obicei, șanse foarte mari de reușită și previn orice fel de probleme de vorbire, stomatologice sau cu modul de a mânca. În cazul ambelor proceduri apariția problemelor este ceva rar întâlnit.

Dar ca și în cazul oricăror altor proceduri medicale, există și riscuri, cum ar fi: sângerare,
deteriorarea limbii sau a glandelor care produc saliva, infecţie.

O frenuloplastie poate duce la apariția unei cicatrici. Sau copilul ar putea avea o reacție adversă la medicamentele folosite pentru a-l ajuta să adoarmă.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa