Aplicaţia care descifrează plânsul bebeluşului

Adriana Moscu
plansul-bebelusului-totul-despre-mame

Plânsul bebeluşului nu mai e o enigmă!

Nu mai trebuie să ghicești de ce plânge acum cel mic – dacă-i e foame, îi e somn sau îl doare burtica. S-a descoperit aplicația care descifrează plânsul bebelușului!

Ca tânără mămică, în primul an de viață ai copiilor, când încă nu învățaseră să articuleze cuvinte, intram în panică de câte ori îi auzeam plângând. Îmi era teamă că plânsul ascunde ceva grav și nu mă linișteam decât după ce reușeam să le alin lăcrămioarele. Însă părinții din ziua de azi ar trebui să se simtă mai norocoși, pentru că savanții au descoperit aplicația care descifrează plânsul bebelușului.

Peste 200.000 de feluri de a plânge

Oamenii de știință au “adunat” pentru studiu 200.000 de sunete care redau diferite feluri de plânsete, de la 100 de nou-născuți. În urma cercetării, a rezultat aplicația care îți poate spune dacă micuțul tău plânge pentru că-i e foame, e obosit, îl doare ceva sau trebuie să-i schimbi… scutecul. Iar asta în numai 15 secunde! Desigur, dacă ești o mămică la fel de speriată precum eram eu, care pune la îndoială toate descoperirile din lume, ar fi bine să afli că savanții susțin că acuitatea acestei aplicații este de 92% pentru plânsetele copiilor de până la 2 săptămâni și de 85% pentru cele ale bebelușilor de până la 2 luni – o precizie destul de mare pentru o aplicație care are de descifrat sunete care pentru o ureche necunoscătoare sună identic.

Ce vrea copilul?

Una dintre principalele provocări prin care trece un proaspăt părinte este să-și dea seama ce vrea să-i comunice nou-născutul prin limbajul nonverbal (semne sau plâns). Aplicația inventată de savanți se numește The Infant Cries Translator (Traducătorul Plânsetelor Copilului) și poate distinge patru sunete separate. Cum reușește? Înregistrează plânsetele copilului și le confruntă cu o bază de date mai mare, stocată în memoria proprie.

Echipa de oameni de știință din cadrul National Taiwan University Hospital Yunlin a lucrat timp de doi an pentru a dezvolta aplicația care descifrează plânsetele bebelușului. Cele patru feluri de a plânge distincte pe care The Infant Cries Translator le poate diferenția sunt și cele mai importante, adică acelea care indică momentul în care nou-născutului îi e foame, atunci când scutecul s-a murdărit, când celui mic i s-a făcut somn sau suferă de crampe.

Feed-back încurajator

Până în prezent, feed-backul din partea utilizatorilor este unul pozitiv. Și, chiar dacă pe măsură ce bebelușul crește și felurile în care comunică prin plâns cu tine se diversifică, aplicația încă poate face față descifrării în proporție de 77% până la vârsta la care sugarul împlinește patru luni. Totuși, cercetătorii spun că aceasta este vârsta maximă până la care părinții ar trebui să se bazeze pe ajutorul aplicației pentru descifrarea plânsetelor bebelușului. De la vârsta de 6 luni, bebelușul s-a obișnuit, deja, cu mediul în care trăiește și cu persoanele din jur, și nevoia urgentă de a descifra plânsetele scade, mai ales că și acestea se răresc considerabil. Mai mult, cei apropiați au învățat până la acest moment ce vrea cel mic să le comunice atunci când începe să plângă.

Cum funcționează aplicația?

Savanții explică faptul că aceasta se actualizează constant printr-un Cloud Drive, pe baza unor algoritmi, ceea ce înseamnă că părinții pot configura personalizat aplicația, în funcție de feedback-ul primit de la sugari. După descărcarea aplicației, trebuie setată data nașterii și naționalitatea celui mic, mai spun cercetătorii. În momentul în care bebelușul începe să plângă, părintele trebuie să apese pe butonul de înregistrare pentru 10 secunde, iar sunetul va fi încărcat pe Cloud Drive. După ce va compara sunetul înregistrat cu alte sunete stocate în memoria proprie, aplicația va transfera rezultatul către smartphone-ul mamei. Apoi, mamele vor stabili dacă răspunsul este cel corect sau nu. Dacă ele consideră că nu a fost corect, pot sugera aplicației răspunsul, pe care aceasta îl va memora și îl va recunoaște data viitoare. Cum își dau mamele seama dacă aplicația se înșală? Din mimica bebelușului. De exemplu, dacă îi e foame, cel mic va avea tendința de a-și suge degetul sau de a da cu limba peste buze. Ba, mai mult, își va întoarce capul către sân, căutând sursa de hrană.

Desigur, instinctul matern funcționează, de cele mai multe ori, mai precis decât orice aplicație din lume, oricât de modernă ar fi ea. Însă, ca proaspătă mămică, nu foarte experimentată, s-ar putea ca astfel de device-uri electronice să te ajute să te relaxezi ceva mai mult și să îți crești cu și mai mare drag bebelușul.

Citeşte şi:
Mihaela Pintea: “Ca părinte, să cunoşti limbajul bebeluşului e de-o utilitate incontestabilă”
Cum pot folosi copiii ecranul şi tableta pentru a învăţa lucruri noi
Noi recomandări, mai relaxate, privind copiii şi gadgeturile
Cele mai ridicole şi nefolositoare lucruri pentru copii

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa