Cum alegi un portbebe?

Dacă tot ne-am spus oful despre mijloacele de transport în comun prea puțin prietenoase cu cărucioarele, despre bordurile înalte și trotuarele trasformate în parcări și am ajuns la concluzia că purtarea bebelușilor și a copiilor se potrivește de minune cu stilul de viață urban, ne-am gândit să vă oferim un ghid de care să țineți cont atunci când alegeți un sistem de purtare pentru puiul vostru.

Nu orice se găsește în magazine este sigur și sănătos, așa că trebuie neapărat să țineți cont de criteriile de mai jos atunci când alegeți un astfel de sistem.

Indiferent dacă optați pentru un wrap (un șal lung care se înfășoară după o anumită schemă), un sling (o bucată din material textil care se pune oblic în jurul trunchiului părintelui și partea dintre umăr și șoldul opus susține copilul), un mei-tai (o bucată de material care se înnoadă în jurul taliei celui care poartă copilul și are două bretele care se fixează în spate) sau un SSC (soft-structured carrier, adică marsupiu sau portbebe), sistemul de purtat trebuie să îndeplinească anumite condiții!

Sistemele de purtare ergonomice de la poartă-mă au un design unic care face purtatul bebeluşului o plăcere! Este important că sistemul de purtare pentru copilul tău să fie ales în funcţie de vârsta lui. Beneficiul cel mai important al sistemelor de purtare este că ajută la dezvoltarea ataşamentului părintelui faţă de copil. Alege din shop.totuldespremame.ro sistemul de purtare potrivit pentru tine şi bebeluşul tău!

Iți permite să-l ții pe cel mic în poziția M sau poziția broscuței: în această poziție, genunchii copilașului sunt poziționați mai sus decât fundulețul, iar piciorușele sunt depărtate și formează un unghi de 90°. Această poziție anatomică este ideală pentru a susține coloana copilului care este în forma de C, formă care se va transforma într-un S în jurul vârstei de un an, atunci când copilul devine biped.

Este fabricat dintr-un material ferm care să poată susține coloana ca un bandaj. Mai mult, materialul trebuie să fie moale, dar ferm, să se muleze pe coloană fără a apăsa, dar sa fie ferm si întins pentru ca forțele de greutate să se descompună. Sunt de preferat materialele naturale, fără elastan sau alte materiale sintetice. Ideal este să găsiți un sistem de purtat din materiale vopsite cu vopseluri non-toxice.

Are un suport bun pentru cap și gât: pentru bebelușii prematuri și pentru cei care obișnuiesc să adoarmă într-un portbebe este foarte important să aibă un bun suport de ținut capul. Daca simți că trebuie să îi susții gâtul copilașului atunci când îl porți înseamnă că nu ai ales un sistem bun

Poate fi ajustabil atât pentru adult, cât și pentru copil. Copilul va crește și se va îngreuna așa că ai nevoie de un sistem pe care îl poți strânge sau relaxa când e cazul, mai ales când ambii părinți îl folosesc și între ei există diferențe de înălțime sau greutate. Mai mult, copiii purtați prea jos, sub talie, pot fi expuși la pericolul de displazie de șold din cauza presiunii exercitate de picioarele care li se mișcă cu fiecare pas pe care îl face părintele.

Îți permite să porți copilul atât în față, cât și în spate: cât timp e bebeluș și nu își ține bine capul sau nu stă singur în funduleț, cel mic poate sta în față. Apoi, el poate fi purtat și în spate, ca un rucsăcel. Îți va fi mai ușor să îl cari în spate după ce va “împlini” 9 kilograme.

Nu are opțiunea de a purta copilul cu fața în exterior. Alege un sistem de purtare care îi permite copilului tău să fie poziționat cu fața înspre tine, și nu cu fața înspre ceilalți. Nu numai că un carrier în care copilul stă cu spatele la tine nu susține poziția picioarelor într-un unghi de 90 grade, dar poate exista și pericolul suprastimulării celui mic deoarece el este expus la tot ceea ce vezi tu și nu are opțiunea de a se ascunde la mama. Nici somnul nu-i este ușor unui copil care mai mult se chinuie atunci când este poziționat cu fața înspre exterior.

Distribuie greutatea copilului în mod corect: părintelui îi va fi foarte greu dacă nu alege un portbebe care să distribuie greutatea copilului corect, pe tot corpul, și nu doar pe picioare sau pe spate. Dacă acuzi dureri de coloană înseamnă că nu ai poziționat corect copilul sau că portbebe-ul nu este corect confecționat. Bretelele și centura trebuie să fie late, cu burete și confortabile, și nu trebuie să te rănească sau să lase urme pe piele. Chiar și părinții care acuză dureri de spate își pot purta copiii, dar aceștia trebuie să fie atenți ca sistemul de purtare ales să îndeplinească toate condițiile de mai sus și să se asigure că toate elementele sunt reglate corect, conform specificațiilor produsului.

Nu uita! Cel mai important este să eviți din start sistemele de purtare care recomandă poziția cu fața copilului spre exterior! Acestea nu susțin capul, umerii, coloana și genunchii copilului, deci nu prezintă poziții anatomice care să îi permită celui mic să-și dezvolte corect musculatura.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()