Unghiile bebeluşului. Când și cum trebuie să le tăiem

Andreea Popa
unghiile bebelușului copil
Ar trebui să-i tai unghiile bebelușului? Află cum, când şi cu ce!

Ar trebui să-i tai unghiile bebelușului? Află cum, când şi cu ce!

Sunt mici, mici, incredibil de mici! Şi aici mă refer la degeţele unui nou-născut. Aşa că, dacă e să vorbim despre unghiile bebelușului, cred că toată lumea este de acord că sunt absolut minuscule. Dar, pe cât de mici sunt, pe atât pot fi de tăioase. Şi atunci, cum faci să tai unghiile bebelușului?

Majoritatea nou-născuţilor sunt echipaţi în maternitate cu mănuşi. Iar asta din cauză că mulţi dintre ei se nasc cu unghii lungi, foarte subţiri şi tăioase. Şi cum în primele luni de viaţă cei mici nu au control asupra mânuţelor, există şanse mari să se zgârâie singuri pe faţă sau să te zgârâie pe tine. Iar asistentele nu le taie unghiile, cel puţin nu în majoritatea maternităţilor de stat, deoarece nu vor să rişte o infecţie în cazul în care i-ar răni din greşeală. Aşa că marea şi stresanta experienţă a tăierii unghiilor vă revine vouă, părinţilor, în momentul în care ajungeţi acasă.

Ar trebui să tai unghiile bebelușului?

Da! Există o supersitiţie potrivit căreia nu ai voie să îi tai unghiile bebelușului în primul an de viaţă (există şi varianta mai blândă care spune că doar până la botez), deoarece în caz contrar va deveni hoţ. Iar soluţia oferită din bătrâni este să-i rozi unghiile până la vârsta cu pricina. Dar nu numai că rosul unghiilor nu este deloc igienic, dar în acest fel chiar ţi-ai putea răni bebeluşul, deoarece nici nu vezi ce faci, şi nici nu simţi.

Deci da, poţi tăia unghiile bebelușului încă din primele zile de viaţă, pentru a preveni rănirea şi pentru a nu-l ţine cu acele mănuşi pe mâini mai mult decât este cazul (cu siguranţă sunt incomode).

Cât de des să tai unghiile bebelușului?

Unghiile bebelușului sunt mult mai moi decât unghiile adultului, mai subţiri şi cresc foarte repede. De aceea, nu doar că ar trebui să tai unghiile bebelușului, ci ar trebui să faci asta de cel puţin două ori pe săptămână, în cazul celor de la mâini. La început probabil că va fi complicat şi vei avea nevoie de ajutor, dar după câteva săptămâni vei deveni expertă.

Când e momentul potrivit ca să tai unghiile bebelușului?

Mai ales în primele luni de viaţă, o soluţie ar putea fi să-i tai unghiile în timp ce doarme. Aşteaptă însă ca bebeluşul să adoarmă profund înainte de a începe toată operaţiunea. Poţi recunoaşte starea de somn adânc prin faptul că mişcările copilului încetează, respiraţia devinde regulată şi uşoară, muşchii sunt relaxaţi, palmele sunt deschise iar mâinile şi picioarele îi sunt moi şi atârnă. Chiar şi aşa, fii atentă, deoarece bebeluşul poate face mişcări bruşte şi în somn, dacă visează sau dacă îl gâdili.

Unele mame preferă momentul de după baie pentru a tăia unghiile bebelușului, în timp ce altele recurg la diferite jucării care să le distragă atenţia celor mici. Orice funcţionează în cazul vostru e perfect.

Cum îi tai ungiile bebelușului?

  • În primul rând, asigură-te că ai suficientă lumină pentru a vedea ce faci.
  • Foloseşte întotdeauna doar produse speciale pentru copii, indiferent că este vorba despre forfecuţă sau unghieră. Cele pentru adulţi sunt prea mari şi prea ascuţite, deci pot răni degeţelele bebeluşului.
  • Apasă pe perniţa degetului pentru a o despărţi de unghie, astfel încât să ai siguranţa că nu-l ciupeşti din greşeală.
  • Urmăreşte linia unghiei atunci când o tai. Adică rotund la mâini şi perfect drept la picioare. Dacă nu reuşeşti cu foarfeca sau cu unghiera, poţi folosi o pilă de carton ca să netezeşti marginile.

CITEȘTE ȘI: Cum îngrijim unghiile bebeluşului

Ce fac dacă se taie?

Toate mamele s-au învinovăţit la un moment dat şi au pupat în neştire un degeţel după ce au tăiat din greşeală mai mult decât trebuia. Deci nu vei fi nici prima, nici ultima, dacă se întâmplă.  Tot ce trebuie să faci este să clăteşti degetul cu apă rece, să-l înveleşti apoi într-un pansament steril şi să aplici presiune pe locul tăieturii. Sângerarea se va opri în maxim două minute. Nu-i lăsa pansamentul pe deget şi nici nu-i lipi un plasture, deoarece dacă îşi bagă degetul în gură acesta s-ar putea dezlipi şi există pericolul de sufocare sau înec.

Tu ce trucuri ai folosit pentru momentul tăierii unghiilor?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa