Privarea de somn a mamei și sindromul morții subite la bebeluși

Îți amintești zilele în care puteai să dormi și-ți petrecea suficient timp relaxându-te în fața unei cafele? Odată cu venirea pe lume a bebelușului tău, îți poți lua adio de la aceste momente, pentru că prima lui lună de viață poate fi epuizantă pentru proaspeții părinți.  Alison Jacobson, directorul CJ Firs Candle, singura organizație non-profit din SUA care luptă cu sindromul morții subite la bebeluși, are câteva sfaturi pentru proaspeții părinți.

Adaptarea la noul program în care depinzi de orele fixe de hrănire a copilului, schimbarea scutecelor și agitația zilnică le lasă părinților mult prea puțin timp pentru odihnă și o dorință arzătoare de a dormi cu orice preț. Toți am trecut prin asta și am făcut aproape orice să adormim bebelușul ca să ne putem odihni și noi.

Jacobson își amintește că soțul ei îl plimba ore în șir cu mașina pe băiețelul lor, deoarece numai atunci dormea. De fapt, când vine vorba despre somnul copilului cel mai important lucru este siguranța. Conform Academiei Americane de Pediatrie, siguranța poate reduce cu 50% apariția morții subite la bebeluși.

Așadar, ce trebuie să facă un părinte? Când vezi că e miezul nopții și ești epuizată, ai tendința să lași copilul acolo unde a adormit numai că te poți odihni și tu. Dacă iei câteva măsuri, acest schimb de noapte poate fi sigur, iar sindromul morții subite la bebeluși, despre care vorbesc toate mamele la început nu trebuie să te sperie.

Fii pregătită

Încearcă să identifici situațiile în care se agită bebelușul pentru că nimic nu e mai rău să încerci să-l calmezi atunci când tu ești deja epuizată. Asigură-te că câțiva ași în mânecă (de exemplu, muzică de relaxare). După ce-l alăptezi e bine să-i dai suzeta; asta-l ajută să se liniștească și-l va ajuta pe partenerul tău atunci când e singur cu copilul.

Copilul nu doarme bine noaptea? Iată 6 moduri prin care-l poți ajuta

Împarte camera…

Atunci când copilul plânge în toiul nopții, e ușor să adormi pe scaun în camera lui sau, dacă l-ai luat în dormitorul tău să fii atât de obosită încât să nu mai ai putere să-l duci în pătuțul lui. Dacă decizi să împărțiți camera, atunci asigură-te că-l culci într-un coș sau țarc. Mai nou, în zilele noastre, se recomandă împărțirea camerei pentru evitarea apariției sindromului morții subite a bebelușului.

 …nu și patul

Indiferent că e vorba despre un coș, co-sleeper, leagăn sau, da, chiar coșul de rufe, asigură-te că bebelușul are propriu spațiu de dormit. Asigură-te că doarme pe o suprafață fermă, bine înfășată. Îndepărtează pernele, păturile și jucăriile din pluș.

Pune ceasul să sune

E ușor să adormi când alăptezi în miezul nopții, mai ales dacă aduci copilul în patul tău. Dina această cauză, e bine să pui ceasul să sune după 30 de minute ca să fii sigură că nu dormi și că pui copilul la locul lui.

Ajutorul și un plan de rezervă

Privarea de somn poate duce la depresie sau boli fizice. Cere ajutorul partenerului, soțului, părinților, membrilor familiei sau prietenilor. Fă în așa fel încât, după alăptare, să ducă cineva bebelușul la plimbare ca să te poți odihni.

Cum îţi dai seama că bebeluşul este obosit

Dezvoltă și urmează o rutină înainte de culcare

Rutina dinainte de culcare e mai importantă decât ora la care se culcă bebelușul și e de mare ajutor atât pentru el, cât și pentru tine. Când ești epuizată, rutina te ajută să față mai ușor. Muzică relaxantă, lumină difuză, o baie caldă și masaj, o poveste  – bebelușul nu înțelege ce spui, dat tonul vocii are efect calmant asupra lui. În scurt timp, își va da seama că atunci când începe acest ritual e ora culcării și că trebuie să doarmă ca să te poți odihni și tu.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()