Tot ce trebuie să știi despre babywearing

Veronica Guzun, redactor

Babywearing-ul este o metodă de a purta bebelușul sau copilul într-un sistem de purtare. Chiar dacă acum pare doar o tendință sau o modă, această practică nu este nici pe departe nouă. De secole, mamele își poartă copiii în diverse sisteme, iar pentru aceasta există nenumărate argumente. 

Care sunt beneficiile purtării copilului?

Comoditatea este primul beneficiu care ne vine în minte. Poți să-ți vezi de activitățile zilnice având în același timp copilul cu tine. În plus, poți merge pe acolo pe unde cărucioarele nu au nicio șansă (scări, sau trotuare înguste unde, colac peste pupăză, parchează și mașinile lăsând spații foarte mici pentru a trece).

Alăptatul devine mai simplu. Când ai copilul atât de aproape de tine, poți observa din timp semnele de foame și îl poți alăpta chiar înainte ca el să înceapă să plângă.

Bebelușii purtați plâng mai puțin. Conform unui studiu, copiii purtați ci perioade prelungite de-a lungul zilei, au plâns peste zi cu 43% mai puțin decât restul bebelușilor, și cu 51% mai puțin în decursul serii.

Ajută la evitarea deformărilor coloanei și a craniului. Bebelușii ținuți timp îndelungat în scoici pot dezvolta diverse deformări ale spatelui și craniului, pe când un sistem de purtare potrivit ajută la evoluția normală a craniului, coloanei și mușchilor posturii. Bebelușul ținut aproape de părinte își reglează mai ușor funcțiile fiziologice (respirația, ritmul inimii, temperatura), pe baza ritmurilor purtătorului.

Acordă-ți timp pentru adaptare

Nimic din ceea ce este activitatea de a fi părinte nu este simplu și la îndemână, chiar dacă e natural. Ca exemplu e suficient să ne amintim de provocările alăptatului. Nici purtatul copilului în sistem nu vine simplu. Însă, după o perioadă de obișnuire, babywearing-ul poate deveni a doua natură a părintelui.

Există tei tipuri principale de sisteme de purtare

1. Sling-uri
Sling-ul este o pânză lungă purtată peste umăr și înfășurată în jurul torsului. Este ideal pentru bebeluși, căci se pot strecura cu ușurință în el. Și copiii mai mari pot sta așezați în sling dacă acesta este înfășurat pe șold. Sling-urile pot fi căptușite sau nu, cu inel de ajustare sau fără.

2. Wrap-uri
Un wrap este o pânză lungă care se înfășoară în jurul torsului și peste ambii umeri ai părintelui. Este o metodă de purtare foarte versatilă.

3. Port-bebe-uri ergonomice tip Soft structured carriers (SSC)
Este realizat din material căptușit și e mai structurat decât sistemele menționate anterior. Are un spațiu special unde este așezat copilul și două benzi pentru umeri, de asemenea poate avea catarame. Pentru că sunt ergonomice, sunt potrivite pentru purtarea copilului distanțe mai lungi.

Sunt sistemele de purtare sigure?

Da! Fiecare tip de port bebe are instrucțiuni de folosire, dar menționăm și aici câteva ghidaje.

Copilul trebuie să aibă spațiu să respire

Nu trebuie să dai la o parte țesătura pentru a-i vedea fața. Barba nu trebuie să-i atingă pieptul, ci trebuie să fie ridicată. Bebelușul nu ar trebui să-ți apese cu fața pe piept, în acest caz trebuie s-i întorci capul în așa fel încât urechea lui să fie pe pieptul tău.

Copilul trebuie să fie într-o poziție verticală (mai puțin atunci când este alăptat)

Exersează în spații sigure. Când încerci un por-bebe nou, exersează deasupra unei suprafețe moi, de exemplu canapeaua și la o distanță mică față de posibila suprafață de aterizare, pentru a evita accidentele, până te simți confortabil cu sistemul și copilul în sistem.
Verifică periodic port-bebe-ul să nu fie defectat sau rupt.
Copilul trebuie așezat corect

Genunchii trebuie să fie mai sus decât fundulețul, iar picioarele depărtate astfel încât coloana și șoldurile să fie susținute de sistemul de purtare, pentru o dezvoltare adecvată. Bebelușii pot fi purtați și în poziție de legănare, dar fața în continuare trebuie să le fie descoperită și vizibilă. Sistemele în care copilul e lipit cu spatele de purtător iar picioarele îi atârnă trebuie evitate pentru că nu susțin adecvat copilul și pot duce la diplazii de șold.

Purtare greșită în sistem

Purtare corectă în sistem

Întrebări pe care ai putea să le mai ai

De când pot începe să-mi port bebelușul?
Chiar imediat după naștere. Sling-urile și wrap-urile sunt ideale pentru nou-născuți (verifică eticheta sau întreabă producătorul care sunt intervalele de kilograme potrivite pentru aceste sisteme de purtare).

Până când pot purta copilul?
Atât timp cât ambii vă doriți, dacă folosești sisteme potrivite vârstei. Cele mai multe port-bebe-uri se limitează la 20 de kilograme.

Cum știu care sistem de purtare este potrivit pentru mine?
Multe magazine care vând sisteme de purtare au serviciul de închirieri, acesta îți permite să testezi mai multe modele și să-l alegi pe cel optim pentru tine. Ia-ți un ”drive-test” cu port-bebe-ul.

Iată o listă de întrebări la care să-ți răspunzi atunci când alegi un sistem de purtare a bebelușului:
• E confortabil și pentru mine și pentru copil?
• Susține corect coloana și soldurile bebelușului?
• Mă descurc să pun copilul singură în sistem?
• Îmi este comod să-l alăptezi direct din por-bebe?
• Cât timp va încăpea copilul în el?
• Îl pot folosi încă de la naștere?
• Ajută la contactul piele pe piele?

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa