Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 21

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 21. Pe măsură ce devine mai activ, copilul are nevoie de haine mai confortabile. Optează pentru materiale moi, care nu-i irită pielea atunci când se mișcă. Hainele mai largi, elastice și din materiale care lasă pielea să respire îi vor permite micuțului energic să se desfășoare în voie.

Evită hainele aspre sau periculoase  – cu șnururi, nasturi sau funde – și orice altceva ce l-ar deranja în timp ce doarme, merge de-a bușilea sau se joacă.

Fortificate, mușchii gâtului și ai brațelor îi permit acum să se întoarcă acum de pe o parte pe alta, un progres care îl bucură pe copil și te amuză pe tine. Un timp, el va se va limita la această mișcare, deși sunt copii care trec peste asta și stau direct în șezut sau încep să meargă de-a bușilea.

Rostogolirea poate fi amuzantă pentru copil, dar te poate stresa. De acum încolo trebuie să ții mereu o mână pe el atunci când îi schimbi scutecul și nu-l mai poți lăsa nesupravegheat pe pat sau pe o altă suprafață dreaptă.

La această vârstă, bebelușul nu numai că tolerează atenția celorlalți, dar o și inițiază. În scurt timp însă, vei observa că în comportamentul lui apare o ușoară anxietate, deși va continua să se bucure de atenția acordată. Deși poate fi stresat și începe să plângă atunci când este în preajma unui străin, există și posibilitatea să se „împrietenească” instantaneu cu oricine îi zâmbește sau îi vorbește cu blândețe. Nu-ți face griji, tot va tânji după dragostea și atenția ta.

Acum învață cum să se comporte și vei descoperi atât lucruri care-ți plac, dar și unele care nu te implică, așa că începând de acum (și mulți ani de acum încolo) va face aproape orice ca să-ți atragă atenția. În acest moment, tot ce face ți se pare adorabil.

Un lucru e clar: bebelușul a înțeles că-ți poate atrage atenția și altfel decât plângând. Începe să se foiască, să gângurească și să scoată tot felul de zgomote. În următoarele trei luni va descoperi modalitatea de a te face să înțelegi ce simte, ce vrea și ce îi trebuie.

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 21. Cum e influențată viața ta: Alege o dietă corectă

Îngrijirea unui bebeluș poate fi istovitoare. Mâncarea grea îți accentuează senzația de oboseală și somnolența, așa că ar fi bine să alegi alimente ușoare și nutritive. Iată câteva ponturi:

  • Nu sări peste micul-dejun. Atunci când ești presată de timp, e tentant să renunți la micul-dejun, dar organismul are nevoie de „combustibil” după o noapte de somn. Proteinele din ouă și carbohidrații cu eliberare prelungită cum sunt cei din terciul de ovăz cu nuci și stafide îți vor furniza energia necesară pentru întreaga dimineață.
  • Consumă fructe și legume. Asigură-te că ai tot timpul fructe și legume proaspete. Fă în așa fel să le introduci în mese (pune legume proaspete în supă sau fă-ți un fresh de fructe).
  • Evită snacksurile. După o scurtă explozie de energie, cipsurile și bomboanele te fac să te simți mai înfometată decât erai înainte să le mănânci. Alege ca alternativă arahidele, iaurtul și batoanele cu conținut scăzut de zahăr. Îți poți pregăti acasă un mix delicios și sănătos din fructe deshidratate, stafide, semințe de floarea soarelui sau dovleac, nuci, fulgi de porumb sau de ciocolată.
  • Ține evidența carbohidraților. Deși în ultimii ani carbohidrații s-au ales cu o reputație proastă, aceștia sunt o importantă sursă de energie, dacă vin din porții mici. Încearcă pastele din grâu întreg, ovăzul, pâinea și biscuiții din făină de grâu.
  • Bea sănătos. Amintește-ți că dacă vrei să fii hidratată corespunzător trebuie să bei multă apă. Sucurile din fructe, sucurile răcoritoare, cafeaua sau băuturile energizante sunt periculoase, deoarece conțin mult zahăr. Dacă alăptezi, ai grijă ce cantitate de cafea bei.

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 21. Află mai multe despre astm

Ce este astmul?

Astmul, una dintre cele mai obișnuite afecțiuni cronice descoperite la copii, reprezintă inflamarea și îngustarea căilor inflamatorii, fapt ce duce la respiraţie şuierătoare, lipsă de aer (dispnee), apăsare în piept şi tuse. O criză de astm poate fi declanșată de alergeni (polen, mucegai, păr de animale), fum de țigară, infecții respiratorii sau, uneori, inhalarea aerului foarte rece. Deși astmul este considerat o afecțiune cronică serioasă, majoritatea copiilor diagnosticați cu astm pot duce o viață normală, activă. Severitatea astmului se diminuează pe măsură ce copilul crește și căile respiratorii se lărgesc.

Care sunt simptomele?

Copilul ar putea avea astm dacă tușește mult (mai ales noaptea) sau dacă în familie există istoric de alergii sau eczeme. Alte simptome sunt zgomot șuierător de intensitate variantă,  senzație de constricție toracică , dispnee (respirație dificilă, rapidă, superficială),  tulburări de somn, oboseală în timpul exercițiilor fizice.

Ce trebuie să faci dacă bebelușul are astm?

Dacă i se pune acest diagnostic, pediatrul îți va prezenta modalitățile prin care poate fi ținută sub control această problemă. Împreună vă puteți da seama ce anume declanșează crizele – poate fi vorba despre o tulburare respiratorie, o alergie sau fumul de țigară. În cazul în care ai bonă, informeaz-o despre problema copilului și tratament.

E bine să pui în camera lui un vaporizator și să-I ridici perna în așa fel încât capul și gâtul să stea la un unghi de 30 de grade.

Testele alergologice pot fi și ele de folos, deoarece poți afla ce anume trebuie să îndepărtezi din mediul în care trăiește copilul. Tratamentul medicamentos include bronhodilatatoare care lărgesc căile respiratorii, antiinflamatorii care reduc inflamația acestora, antibiotic dacă există o altă infecție în organism și identificarea și evitarea alergenilor.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video