Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 5

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 5. Zâmbetul este limbaj universal și primul zâmbet al bebelușului apare în același timp la toate rasele, așa că pregătește-te să-ți fie recompensate grija și iubirea cu cel mai frumos zâmbet știrb. Cu siguranță că-ți va topi inima, chiar dacă n-ai dormit și ești epuizată.

La cinci săptămâni, mușchii gâtului sunt mai puternici, ceea ce-i permite micuțului să-și mențină capul ridicat pentru câteva secunde sau chiar minute. Tot acum, dacă stă pe burtică, încearcă să se întoarcă pe o parte.

De la această vârstă, copilul începe să doarmă mai mult noaptea (în jur de șase ore fără întrerupere). Experții spun că e bine să pui copilul în pătuț când încă nu doarme, dar este somnolent. Așa, se va obișnui cu rutina. Îl poți ajuta cu o baie caldă, masaj și chiar citindu-i o poveste.

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 5. De ce plânge bebelușul?

Cunoscând ce anume îl face pe bebeluşul tău să plângă te va ajuta să-i cunoști mai bine nevoile. În această săptămână, trebuie să ştii de ce copilul plânge atunci când o face.

Nou-născuţii nu vorbesc şi nici nu sunt experți în limbajul corpului. Singurul lucru pe care îl pot face este să plângă şi sunt foarte buni la asta. Acele lacrimi sunt modalitatea lor de a le spune mamelor de ce anume au nevoie. La nivel de subconştient, copilul ştie că nu poate supravieţui fără grija ta, aşa că natura l-a înzestrat cu această capacitate de a-ţi atrage atenţia atunci când simte nevoia să o facă.

Ciclul se petrece în felul următor:

Copilul plânge. Tu devii foarte tulburată şi începi să te agiţi pentru a determină cauza. La un moment dat găseşti piesa care îi completează lui puzzle-ul, iar el se linişteşte. Evrika!

În momentul acesta, bebeluşul s-a asigurat că eşti de încredere şi că eşti acolo pentru a-i satisface nevoile, fapt că va întări relaţia. Partea pozitivă a plânsului este că te transpune în starea de mamă grijulie, ceea ce îl linişteşte pe copil, întrucât ştie că va supravieţui. Dezavantajul este că, uneori, este dificil să îţi dai seama exact ce formă de grijă cere copilul de la tine. După cum probabil ştii deja, nou-născutul poate trece prin perioade de frustrare şi stare de nervozitate, care apar fără niciun motiv concret.

A şti ce este şi ce nu atunci când vine vorba de plâns face acest ciclu încredere-plâns mult mai uşor pentru tine, ca părinte.

Cercetătorii care s-au ocupat cu studiul dezvoltării copiilor au descoperit următoarele fapte în ceea ce priveşte plânsul:

Ce înseamnă normal? Nou-născuţii plâng zilnic între 2-11% din timpul pe care îl petrec treji. Acest procent este mai mare în primele săptămâni de viaţă. La 6 săptămâni, plânsul devinde deja o activitate care poate dura şi până la 3 ore pe zi. Cu toate acestea, procentul scade la sub o oră pe zi când ajunge la 3 luni. Bebeluşii plâng mai mult seara, iar acest comportament se manifestă la copiii din întreaga lume.

De ce plânge copilul? Studiile au indicat că plânsetele copiilor au intensităţi şi tonalităţi diferite, în funcţie de nevoia lor imediată. Foarte curând vei putea tu însăţi descifra sunetele pe care le scoate când plânge. Spre exemplu, dacă:

– îi este foame, o nevoie care îi produce o nemulţumire moderată, scânceşte şi geme;
– îl doare ceva, începe brusc să plângă;
– este nervos, plânge cu zgomot şi din ce în ce mai intens.

De ce contează toate acestea? Pe măsură ce înveţi să îi interpretezi şi să îi înţelegi felurile de a plânge, copilul va plânge mai eficient. Va şti prin ce fel de sunete şi lacrimi să îţi comunice în funcție de care este problema lui la momentul respectiv. Este, deci, destul de important să îi fii prin preajmă când plânge, că să îi înveţi motivele.

Dacă bebeluşul tău plânge mai mult de obicei sau altfel, ar fi mai bine să discuţi cu pediatrul vostru.

Acum că ştii că bebeluşul tău va plânge între o jumătate de oră şi 3 ore pe zi, ar fi bine să te pregăteşti. Aminteşte-ţi în continuu (şi ţie, dar şi partenerului tău), că nu este cazul de panică. Plânsul este una dintre activităţile principale ale nou-născuţilor, iar cu timp, răbdare şi exerciţiu, toţi părinţii învaţă, la un moment dat, care sunt nevoile copilului. Pe măsură ce bebelușul crește va plânge tot mai puțin.

Majoritatea scâncetelor şi lacrimilor indică foame sau nevoie de afecţiune, care de obicei îi este satisfăcută prin mângâieri, ţinut în braţe sau legănat. Dacă acestea nu funcţionează, ţine-l aplecat peste umărul tău şi leagănă-l uşor mergând cu el prin casă şi vorbindu-i sau cântându-i ceva care să îl liniştească. O altă opţiune ar fi să îl masezi uşor din cap până în picioare.

Uneori va fi nevoie să faci mai multe lucruri în acelaşi timp, aşa că încearcă mai multe variante până vei descoperi care este cea mai eficientă.

Totodată, este important să ai grijă de propriul tău stres şi propriile tale emoţii şi nevoi. Când devii copleşită eşti mai puţin capabilă să depistezi nevoile imediate ale copilului. Apelează la partenerul tău, la părinţi, fraţi sau socri dacă simţi nevoia unui ajutor. Lasă-i pe ei cu cel mic şi odihneşte-te dacă simţi că stresul te-a ajuns. Perioada această nu este lungă şi vei fi mai liniştită când se va termina.

Săptămâna 5. Cum e influențată viața ta. Controlul postnatal

În curând vei merge la ultimul control legat de naștere, la obstetrician. Medicul care te-a îngrijit trebuie să se asigure că ești bine atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, ținând cont de stresul provocat de sarcină, travaliu și naștere.

În timpul examenului pelvian, medicul va verifica dacă s-au vindecat fisurile sau zgârieturile. Dacă cervixul este vindecat, este posibil să ți se facă și un test Papanicolau. În cazul în care ai avut o ruptură sau epiziotomie, medicul va verifica modul în care s-a vindecat. Cu ocazia acestui control, îți va presa abdomenul ca să se asigure că este elastic, iar dacă ai născut prin cezariană va inspecta cicatricea.

Îți vor fi verificați și sânii. Dacă alăptezi, medicul îi va examina ca să nu existe canale înfundate și să faci mastită. Va verifica și textura lor și eventualele pete roșii, ca să se asigure că nu sunt semne de infecție.

Probabil vei afla că poți să faci sex din nou, deși sunt mame care nu se simt interesate de acest aspect și mai așteaptă câteva săptămâni sau chiar luni. Indiferent de apetitul tău sexual, e bine să fii atentă pentru că poți rămâne însărcinată  înainte să-ți vină ciclul, chiar dacă alăptezi.

Medicul se va interesa și de sănătatea ta psihică. 4 din 5 mămici prezintă o depresie ușoară, cunoscută ca tristețea după naștere. Dacă această stare persistă mai mult de două săptămâni, atunci poate fi vorba despre depresie postanatală, o afecțiune mult mai gravă. În această situație ți se va recomanda un psiholog.

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 5. Află mai multe despre comunicarea cu medicul pediatru

Cât de des va merge copilul la medic?

Cei mai mulți pediatri sau medici de familie vor să consulte copilul o dată sau de două ori în primele 10 zile de la naștere, apoi la o lună, la două, patru, șase, nouă și la 12 luni. Dacă bebelușul are probleme de sănătate sau nu ia suficient în greutate, atunci îl va consulta mai des.

Cum poți profita cât mai mult de aceste programări?

Medicii sunt foarte ocupați și e posibil să ți se pară că timpul alocat bebelușului tău trece prea repede, așa că ar fi bine să mergi pregătită. Cel mai bine e să faci din timp o listă cu întrebările pe care le ai. În timpul consultului, fii pregătită să notezi greutatea pe care o are bebelușul, lungimea și programarea vaccinurilor, ca și orice instrucțiuni date de medic. Dacă uiți ceva important, nu-ți face probleme: poți suna la cabinet între două programări.

Tu îți cunoști cel mai bine copilul, iar medicul este expert în stabilirea stării lui de sănătate, așa că e important să comunicați. Dacă nu ești de acord cu sfaturile lui sau ai senzația că nu dă atenție comentariilor tale, spune deschis. Este posibil ca unul dintre voi să fi înțeles greșit. Cei mai mulți medici apreciază onestitatea și vor să coopereze cu părinții. Dacă însă există neînțelegeri serioase între voi, atunci e mai bine să cauți un alt medic. Eventual, cere-le referințe prietenilor.

Ce faci atunci când ai nevoie să iei urgent legătura cu pediatrul?

În primul rând, asigură-te că-i cunoști programul de lucru, apoi interesează-te dacă la cabinet (sau în spitalul unde lucrează) intervine în afara programului de lucru. E important să reții că nu trebuie să apelezi la el decât dacă e vorba despre o situație importantă legată de starea de sănătate a bebelușului.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video