Este legănatul copiilor o soluție pentru nopți liniștite? Dreapta, stânga, dreapta, stânga. Capul se bălăngăne ritmic pe un fundal sonor imaginar, după ce oile pe care le-ai numărat până atunci s-au revoltat şi n-au mai vrut să stea frumos în rând.
E clar, legănatul cu care ai rămas din copilărie e varianta prin care îl poţi păcăli pe Moş Ene să poposească rapid pe la gene ca să pătrunzi în lumea odihnitoare a somnului. Dar oare să fie asta singura reţetă de somn pentru copii sau (incredibil, dar adevărat) pentru unii adulţi?
Eu mă legăn, tu te legeni, noi ne legănăm
Cea mai mare parte a mamelor anilor ’70-’80-’90 au fost extrem de perseverente în a-şi adormi copiii legănându-i şi, cel mai probabil, au deprins această metodă deloc secretă de la alte mame cu experienţă, mulţumite de rezultatul obţinut.
Lanţul istoric al legănatului pare a fi fără capăt, căci studii antropologice, precum şi descoperiri arhelogice recente ne arată că există date concrete referitoare la legănat încă de acum mii de ani, când bebeluşii erau culcaţi în pătuţuri cu picioare curbate, ce formau un sistem de legănat prin care familia putea să adoarmă copilul mai repede.
Dacă ştim sigur despre strămoşii noştri că foloseau copăi sau pătuţuri ce îndeplineau şi funcţia de leagăn pentru a-şi adormi odraslele, nu ştim, însă, dacă apelau şi la tehnica pusului pe picioare, atât de răspândită în România ultimului secol. Aceasta era relativ simplă şi nu necesita o logistică prea complicată: două picioare de adult şi eventual o pernă erau suficiente pentru a adormi un copilaş.
Eu mă număr printre copiii care au fost legănaţi pe picioare, iar mama mi-a spus că această metodă a vremii era foarte populară şi considerată infailibilă pentru cei care aveau un bebeluş care adormea greu. Aşadar, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns că suntem „generaţia cu cheia de gât”, se pare că suntem şi „generaţia copiilor legănaţi pe picioare”.
De ce legănat?
Legănatul copiilor este adeseori văzut nu numai ca o soluţie pentru a-l adormi, ci şi pentru a-l linişti în cazul în care acesta plânge.
Mişcările ritmice prin care copilul este legănat atunci când se află într-un pătuţ-balansoar sau în braţele ori pe picioarele părinţilor induc rapid o stare de liniştire, la fel cum induc şi o stare de relaxare care îi permite copilului să ajungă la somn.
Dacă aţi auzit, totuşi, de părinţi care s-au plâns că cei mici se trezeau fix când legănatul înceta, înseamnă că starea de somn profund nu fusese încă atinsă, iar copilul se afla doar în prima fază sau a doua fază a somnului, din care te poţi trezi cu uşurinţă.
Tot printre aceşti părinţi se află şi unii care au recunoscut că îşi legănau copiii pe picioare cu orele, doar pentru a-i vedea dormind, iar oboseala se împărţea, astfel, între părinţi şi copii. Aceste două aspecte fac ca legănatul să nu fie chiar reţeta sublimă.
Pericole care apar atunci când legănăm copilul
Cuvânt dulce şi oarecum inofensiv, legănatul poate avea şi o serie de dezavantaje la care niciunul dintre părinţii implicaţi în acest proces nu cred s-a gândit. De la imaginea idilică a unui bebeluş legănat suav în braţele mamei şi până la sindromul copilului zdruncinat, cea mai gravă consecinţă a legănatului, este o cale pe care ar fi bine să n-o parcurgeţi niciodată.
Acest sindrom poate apărea în momentul în care o succesiune de mişcări de legănare repetate, puternice, duc la apariţia unor leziuni la nivelul substanţei cerebrale. Astfel de leziuni au ca simptome o stare constantă de irascibilitate, lipsa poftei de mâncare, vomă, imposibilitatea de a mai suge şi de a-şi ţine capul drept, stare generală proastă.
Copiii care nu au împlinit un an sunt cel mai des afectaţi de acest sindrom, pentru că la copii atât de mici capul reprezintă aproximativ 25% din greutatea corpului, ceea ce este o oarecare povară pentru muşchii gâtului, care nu pot face faţă acestor zgâlţâituri din pricina imaturităţii musculaturii.
Un alt dezavantaj este dat de întipărirea acestei rutine de somn, de care ne este foarte greu să scăpăm în adolescenţă sau ca adulţi. Părinţii intră în cercul vicios al legănatului în momentul în care toate tehnicile de adormire a copilului se dovedesc a fi ineficiente, iar aceasta pare să fie singura care funcţionează, neînţelegând că sunt mari şansele ca cel mic să rămână cu acest obicei şi pe viitor.
Nu este niciun secret că există adulţi care se leagănă atunci când au un coşmar, când se află într-o stare de depresie sau când au diferite probleme, asociind legănatul cu starea de confort pe care o aveau în copilărie şi care-i ajuta să ajungă la stadiul de odihnă.
Se poate să scăpăm de legănat!
În prima mea tabăra, principala mea preocupare a fost nu bagajul, nici traseul sau bucuria de a capăta independenţă pentru o scurtă perioadă, ci cum să fac să nu mă vadă nimeni că mă legăn, mai ales ca aveam deja buletin, nu mai eram un bebeluş.
Mi-am dat seama că se îngroaşă treaba când am aflat că voi sta într-o cameră cu şase locuri, iar groaza că voi fi descoperită de colege că mă legăn m-a dus la primii paşi în direcţia eliminării legănatului din viaţa mea. După câteva nopţi de somn iepureşte a urmat şi o noapte de somn profund, fără niciun dram de legănat.
E adevărat că legănatul cerea un substitut, aşa că o perioadă de timp după asta am dezvoltat un tic la degetele de la picioare, în aşteptarea somnului. Din fericire, m-am descotorosit şi de asta defintiv, aşa că aş putea mărturisi cu mândrie că sunt complet recuperată. Cu toate astea, am refuzat să îmi legăn copiii pentru a-i adormi şi am preferat să încerc cu totul şi cu totul alte metode care să creeze o rutină de somn plăcută.
N-am avut niciun regret şi nici n-am avut impresia că legănatul este reţeta miraculoasă prin care reuşeşti să trimiţi rapid un bebe în lumea viselor. Sunt destul de multe alte soluţii eficiente prin care putem adormi un bebeluş. Cu o condiţie doar: să avem multă răbdare şi disponibilitate.
Citește și ”Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor” și află ce ai de făcut pentru ca bebelușul tău să doarmă bine. Detalii AICI.
