Vaccinul pentru gravide care protejează bebelușul se face gratuit

Theodora Fintescu, redactor

În multe dintre țările civilizate, de ani buni, gravidele sunt sfătuite să facă vaccinul diftero- tetanic- pertussis, care protejează bebelușul, în primele luni de viață, de difterie, tetanos și pertussis. În România, medicii de familie și ginecologii nu au încă acest obicei, însă lucrurile sunt pe cale să se schimbe, pentru că această vaccinare se va putea face în curând, în mod gratuit, fiecărei gravide, de către medicul de familie. 

Vaccinarea DTP pentru femeile însărcinate a fost inclusă în Planul Național de Imunizare, iar medicii de familie așteaptă să primească dozele pentru gravidele înscrise pe listele lor. La ora actuală, în România, necesitatea acestei vaccinări este dată de faptul că încă există nou născuți care fac pertussis (sau tuse măgărească). Determinată de infecția cu bacteria Bordetella pertussis, aceasta este o afecțiune respiratorie foarte contagioasă, care poate avea efecte dramatice asupra bebelușilor sub un an.

În privința celorlalte componente ale vaccinului, e de menționat faptul că difteria, deși nu a fost încă eradicată, nu a mai fost semnalată în ultimii ani, iar tetanosul reprezintă un risc major pentru femeile care nasc în altă parte decât în spital, ca urmare a tăierii cordonului ombilical cu instrumente nesterile. De asemenea, o serie de manevre specifice, făcute în travaliu sau la naștere, se pot dovedi fatale pentru bebeluș dacă instrumentele folosite nu sunt sterile. Tetanosul neonatal este de cele mai multe ori fatal.

Cât de sigură este vaccinarea în sarcină?

În perioada sarcinii, vaccinurile se fac în urma unei discuții cu medicul ginecolog. Ca regulă generală, vaccinurile care conțin virusuri inactive (omorâte) pot fi administrate în timpul sarcinii, în timp ce vaccinurile cu virusuri vii sunt contraindicate.

DTP face parte din prima categorie, așa că poate fi administrat fără probleme în timpul sarcinii. Ideal, vaccinul ar trebui făcut între săptămânile 27-36 de sarcină. Prin vaccinare, nou născutul este protejat la naștere de tetanos și în primele două luni de viață de pertussis. Ulterior, el va face vaccinul hexavalent, care are și componentă anti pertussis, și va dezvolta propriii anticorpi.

Cum poate fi protejat un bebeluș

Dr. Sandra Alexiu, medic de familie și preşedinte la Asociația Medicilor de Familie București – Ilfov, spune că există două moduri prin care putem proteja nou născuții de tusea convulsivă. „Prima dintre ele este să faci o acoperire vaccinală bună, deci să poți asigura imunitatea de comunitate sau de grup, cum se spune. A doua, și cea mai modernă, de când s-a introdus vaccinul acelular, este că putem vaccina gravidele. Asta este o chestiune foarte importantă și sunt foarte fericită că acum avem în programul național din România vaccinul care ne permite lucrul acesta”.

Pentru a asigura protecție permanentă împotriva difteriei, a tetanosului și a tusei convulsive, schema corectă de vaccinare este următoarea:

  • Vaccinarea gravidei în săptămânile 27-36 de sarcină: corpul produce anticorpi, care sunt transmiși copilului prin placentă, iar în felul acesta este apărat de bacterie până la începerea schemei de vaccinare.
  • Vaccinarea bebelușului cu vaccinul hexavalent, conform schemei naționale de vaccinare, la 2, 4 și 11 luni.
  • Vaccinarea la 14 ani, în concordanță cu schema națională de imunizare.
  • Vaccinarea tuturor adulților care intră în contact cu bebelușul cu vaccinul DTP (difterie, tetanos, pertussis) dacă nu au făcut acest vaccin în ultimii 10 ani. Este vorba inclusiv de bunici sau bone.
  • Pentru a asigura protecție în copilărie și la maturitate, vaccinarea trebuie repetată la 6 ani, vaccinul tetravalent DTP-VPI ( difterie, tetanos, pertussis, antipolio) și, ulterior, la fiecare zece ani, cel târziu.

Acest articol face parte din campania „Pe tot parcursul vieții, vaccinarea salvează vieți”, inițiată de către Asociația Pro Imunizare. Campania își propune să informeze și să educe în ce privește imunizarea prin vaccinare.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa