Alina Vîlcu: ”Dacă o mamă are timp și informații corecte, își poate configura singură camera copilului”

Vivi Gherghe

Pe Alina Vîlcu o cunoașteți de la emisiunea Visuri la Cheie, dar o puteți citi acum și AICI și, în continuare, pregătește ceva special pentru părinți. Am stat de vorbă cu ea despre capitolul de viață ”Visuri la Cheie”, despre oameni, despre pasiuni, despre copilărie și multe altele. Vă lăsăm pe voi să descoperiți în interviul de mai jos:

Alina Vîlcu

Totul despre mame: Alina, mulți dintre cititorii noștri ”te știu de la televizor”, de la ”Visuri la Cheie”, dar acum nu te mai văd acolo. Am putea să povestim și noi, dar ne-ar plăcea să ne povesteșți tu mai multe despre ce faci acum.

Alin Vîlcu: Nici nu prea știu cu ce și de unde să încep, pentru că dacă stau să mă gândesc bine, lucrurile în viața mea nu au un început și un final clar. Etapele continuă una cu alta, decurg una din alta. Așa a fost și cu Visuri la Cheie. Deși am decis că nu merg mai departe în emisiune, multe din lucrurile pe care le fac azi au legătură cu Visuri la Cheie. Este ca și cum procesul continuă să curgă ca un râu în viața mea.

”Nu aș fi unde sunt astăzi fără experiența Visuri la Cheie.”

Am învățat lucruri care își pun amprenta asupra modului în care îmi fac meseria și în care interacționez cu colegii mei. Vorbesc aici de lucruri practice, care țin de amenajarea unei case, de organizarea unui șantier sau de comunicarea într-o echipă.

Pe de altă parte, am întâlnit oameni. Au fost întâlniri pline de semnificații, dovadă că acei oameni sunt și azi în viața mea și construim împreună. Unul dintre ei este Omid, altul este Alex Tache (băiatul cu o poveste de viață impresionantă care, în timp ce se luptă cu cancerul, își propune să construiască o casă de tip familial pentru 20 de orfani), alții sunt Roxana, Alina, Daliana, Dragoș și mulți alții. Sunt oamenii de la Visuri care, într-un fel sau altul, continuă să aibă roluri mai mici sau mai mari în viața mea. Dar și eu în viețile lor!

”Astea sunt motivele pentru care nu pot spune că etapa Visuri la Cheie s-a încheiat.”

Dar da, nu voi mai fi la televizor. Deși mă gândeam cu ușoară teamă la momentul ăsta, este partea la care, de fapt, mi-a fost cel mai simplu să renunț. Mă simt în continuare stânjenită atunci când lumea mă recunoaște pe stradă și mă laudă pentru ce am făcut la Visuri.

Adevărul este că nu simt că am făcut nimic special. Mi-am făcut treaba cât am putut de bine. Atât. Și, contextual, am ajutat niște familii și am ajutat la creșterea unui produs cu un uriaș succes comercial. În fine, a venit un moment, la începutul lui 2018, când lucrurile în interiorul și în exteriorul meu s-au aliniat. S-au aliniat frumos și au lucrat împreună să-mi arate o nouă cale.

”Împreună cu Omid am decis să explorăm o idee nouă.”

Proiectele de la birou au început să crească la număr și în nivel de complexitate, băiatul meu Tudor se apropia de preadolescentă și simțeam că trebuie să fiu mult mai disponibilă pentru el, oameni apropiați aveau nevoie de mine, toate astea în timp ce eram din ce în ce mai obosită, mereu pe fugă, aveam sentimentul că nu apuc să fac nimic temeinic și până la capăt, lucram pe oriunde aveam 5-10 minute libere, nu reușeam să adorm seara de toate gândurile și emoțiile care rulau în interiorul meu și eram o fantomă în întâlnirile cu oamenii.

Vorbeau cu mine, eu îmi făcusem un tic nervos din a da din cap în semn că îi aprob și de a mă uita rar și scurt în ochii lor, timp în care nu mă gândeam decât la ce am de rezolvat și de făcut. Probabil că aș fi continuat o perioada asta, încercând să merg mai departe cu Visuri la Cheie, dacă nu aș fi avut un accident la schi. Mi-am rupt piciorul, a trebuit să fiu operată și am stat aproape 3 luni imobilizată.

Am binecuvântat această perioadă! M-a învățat ceva extrem de valoros: să încetinesc. Să scap de frica dată de gândul că nu voi reuși să fac tot. Așa că, apropos de ce fac acum, fac aceleași lucruri, dar altfel. Privesc oamenii în ochi, mă privesc pe mine în ochi, mă opresc și privesc viața în ochi. Privesc frica aia de eșec în ochi. Încerc să dau timp și spațiu fiecărei experiențe, să îi permit să crească și să declanșeze în mine procese de învățare. Zilele la birou au alt gust. Munca nu mai este ceva care mă apasă, este ceva care mă face să mă trezesc, câteodată, diminețile de weekend, cu nerăbdare să scriu sau să schițez o idee.

”Fac aceleași lucruri dar și ceva în plus: am decis împreună cu Omid să urmăm ideea de a deschide o școală de design.”

Ceea ce am și făcut, așa că în primăvară am lansat Inside Academy, cu prima ediție de cursuri intensive de home design, care durează 3 luni și la finalul cărora studenții au informațiile, abilitățile și inspirația necesare să ducă la bun sfârșit un proiect de amenajare interioară.

Ținem foarte mult la un proces academic și uman mai ales de calitate, în care să avem timpul și energia necesare fiecărui cursant și proiect în parte, și acesta este motivul pentru care locurile sunt limitate la 20. E un drum nou pentru noi. Învățăm alături de studenții noștri să fim profesori.

”Nu mi-am imaginat la începutul acestui drum ce satisfacții uriașe sunt.”

Am creat o comunitate, schimbăm idei, suntem acolo unul pentru altul. Oamenii sunt absolut minunați! Nu rămânem doar la cele două ediții anuale de curs, pentru că am realizat că pasiunea pentru design este mult mai extinsă și din ce în ce mai mulți oameni vor să integreze designul în viața lor. Așa că, în fiecare an, ne propunem să lansăm fie cursuri-capsulă, fie workshopuri sau conferințe cu adresabilitate mai mare.

Primul de acest fel este “Spațiul Copilăriei”, un curs ce va avea loc pe 17 noiembrie, cu o temă foarte aplicată: totul despre cum să amenajezi camera copilului. Luăm ca provocare încercarea de a da cât mai multe informații și inspirație într-o jumătate de zi de curs.

Totul despre mame: Apropo de spațiul copilăriei, cum arăta spațiul copilăriei tale?

Alina Vîlcu: Întrebarea asta a declanșat în mintea mea un fluviu de vizualuri din diferite etape de vârstă: posterul cu DOORS, pereții pictați de mine cu nume de formații, mobila veche maronie cu cornișe decorate (setul de pat și dulap), pereții cu tencuiala tip calcio vecchio, frigul din casă toamna și primăvară, perdelele de nailon, sobele de teracotă, parchetul nerașchetat, covoarele persane, scara interioară a casei care scârțâia când urcam.

”O adunătură de lucruri vechi și noi, adunate de ai mei.”

Un spațiu în continuă transformare, pentru că tata avea aceste idei de a mări, micșora, sparge pereții, extinde casa, dărâmă sobe. Adolescența mi-am petrecut-o într-un șantier. Șantier la propriu: cu cancioc cu mortar, șpaclu pentru tencuiala veche, miros oribil de clei de oase pentru parchet. Toate făcute cap-coadă de tată.

Tata, care acum, la cei 83 de ani, continuă să construiască. Acum două zile l-am sunat, era la țară, și mi-a spus că prepară beton să toarne un stâlp pentru o extindere a casei. Mi-a zis că nu are încredere că face nimeni treaba bine, așa că face el…

Totul Despre Mame: De unde ideea de a dezvolta un curs de design interior pentru părinți?

Alina Vîlcu: În primul rând, am observat la cursul Inside Academy că una din zonele de maxim interes în amenajarea casei este camera copilului. Oamenii au nevoie să știe cât mai multe despre erogonomia, funcționalitatea și estetica spațiului în care cresc copiii lor, pentru a le putea oferi un mediu în care ei să înflorească. De multe ori, ideea de a amenaja casa pornește chiar de la o schimbare pe care o faci în camera copilului sau sunt multe situații în care oamenii își schimbă casa când apare copilul.

”Pe de altă parte, onest vorbind, dacă o mamă are informațiile corecte, are timp și pasiune pentru design, își poate configura singură camera copilului.”

Nu este nevoie de un designer pentru asta. Am vrea foarte mult că această conferință să transforme procesul stresant și obositor prin care treci atunci când îți reamenajezi casa în unul mai plăcut și care să fie un motiv de conectare a întregii familii.

Totul Despre Mame: Ce vor ”învăța” părinții de la cursul ”Spațiul copilăriei”?

Alina Vîlcu: Vom povesti, în primul rând, despre impactul pe care spațiul îl are asupra emoționalului copilului și cum ne poate influență relația cu el. Apoi, vor afla despre diferite moduri de a organiza spațiului, aspecte practice de care trebuie să ții cont, pașii pe care îi ai de urmat atunci când te decizi să reamenajezi camera, do’s and dont’s, locul de studiu, locul de citit, lucrul cu culorile și texturile.

Vom trece prin câteva studii de caz și vom afla de unde achiziționăm obiecte și cu ce furnizori vorbim, de ce important pentru părinți și copii modul în care e amenajat spațiul, cu ce influențează pe termen lung?

”Dincolo de factorii care influențează emoțiile, spațiul în care trăim ne poate, realmente, face viața mai ușoară.”

Dau un singur exemplu: dacă spațiul de depozitare din camera copilului este bine gândit, ergonomic și ușor accesibil pentru copil, îl va ajuta să se organizeze și astfel veți avea din ce în ce mai puține dialoguri de genul “Iar ți-ai lăsat hainele și jucăriile în mijlocul camerei”.

Credem că asta ajută la consolidarea unei relații armonioase și prietenești între mamă și copil, nu? Apoi, gândiți-vă ce e de făcut atunci când sunt doi copii care împart o camera? Cum separăm spațiul pentru a lasă loc individualității fiecăruia să se dezvolte, dar să păstrăm, în același timp, o tema generală comună? În special în cazul spațiilor pe care frații le împart, este extrem de important ca fiecare decizie pe care o luăm legată de configurația spațiului respectiv să fie atent gândită pentru a permite fiecăruia să se exprime, dar în același timp să există zone care aduc frații împreună.

Sunt multe de spus pe această tema, și m-aș bucura să avem cât mai mulți oameni prezenți la conferința din toamna și să le dezbatem împreună.

Totul Despre mMame: Ce greșeli ai remarcat, în experiența ta, că fac părinții în amenajarea camerei/spațiului pentru copii?

Alina Vîlcu: Hmmm… e mult spus ”greșeli”, multe din ele sunt decizii pripite sau luate sub influențe externe. De exemplu, vezi într-o revista de amenajări interioare o cameră de copii unde există un perete pe care copilul poate să deseneze și te gândești să faci la fel. Apoi, vine testul realității –  în care copilului îi place să se exprime pe toți pereții. Asta aduce frustrare pentru părinți. Ce vreau să spun este că multe din ideile pe care le vedem în revistele de deco sunt colțuri de spații, unde s-a făcut un styling atent și unde totul pare să arate perfect. Însă, este numai o poză. În viață, realitatea este alta.

Apoi, deseori am întâlnit părinți care investesc în a amenaja zone de joacă sau de studiu copiilor mici în camere, care se dovedesc ulterior total nefolosite, copiii preferând întotdeauna să stea cu restul familiei să se joace. Mai sunt “gafe” cromatice, în care se aleg culori contrastante sau prea vitale (cum ar fi roșu, galben) pentru spații unde copiii au nevoie să se calmeze, să li le tempereze emoțiile. Și, nu în ultimul rând, sunt enorm de multe lucruri cumpărate compulsiv: de la obiecte de mobilier până la decorațiuni și jucării.

Totul Despre Mame: Tu ai făcut greșeli când ai amenajat camera lui Tudor? 

Alina Vîlcu: Oh, da! Prima greșeală a fost faptul că am pictat o vacă pe un perete. Asta era înainte să nasc. Mi-am tot imaginat ce frumos va fi după ce se va naște, cum o să fie camera lui primitoare și am vrut să îi aduc un touch personal și artistic, așa că m-am pus să pictez o văcuță înconjurată de câteva flori și iarbă. Peretele pe care am început desenul era verzui, și am ales să fac vaca maronie, câteva flori roșii și ceva frunze verde închis. O combinație cromatică extrem de tristă, care s-a îngreunat pe măsură ce avansam în desen. Îmi dădeam seama că nu sunt deloc talentată și îngroșam fiecare tușă și lucrurile căpătau un aspect din ce în ce mai grotesc. Ar mai fi câteva, dar aleg să nu le dezvălui pe toate din prima.

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa