Camera unui copil crește împreună cu el. Care sunt secretele unei amenajări reușite

Amenajarea camerei copilului este o provocare pentru fiecare părinte. Am stat de vorbă cu Omid Ghannadi, pe care l-ați văzut și la ”Visuri la Cheie”, și ne-a povestit mai multe despre design, amenajarea camerei copilului, cosleeping și proiectele la care lucrează acum.

Totul despre mame: Mulți te știu de la Visuri la Cheie, unde nu te mai vedem acum. Ce faci tu, Omid, dincolo de Visuri?

Omid Ghannadi: Mi-am imaginat că viața după proiectul „Visuri la Cheie” va fi mai liniștită 🙂 Însă, între coordonarea proiectelor de la birou, venirea încă unui copil în familie, am pus pe picioare împreună cu Alina Vîlcu școala noastră de design, Inside Academy.

De mulți ani, îmi doream să dau mai departe din cunoștințele mele într-un curs, însă fără Alina nu aș fi avut niciodată acest curaj. Este un proiect de suflet, în care credem amândoi foarte tare și în care investim cât de mult putem, atât ca timp cât și calitate a cursurilor.

TDM: Ai mai avut, în colaborare cu Alina, o serie de cursuri și urmează să lansați ceva nou. Ne poți povesti mai multe?

Omid: Eu și Alina ținem de două ori pe an cursul de design interior Inside Academy, care durează 12 săptămâni și a fost un real succes la prima sa ediție. Tocmai ce am început a doua ediție, cea de toamnă. Noi ne dorim să creștem această școală, să acoperim cât mai multe teme prin diverse cursuri sau conferințe. Și astfel ne-a venit ideea să ținem un curs intensiv despre amenajarea camerei copilului.

Este acel loc din casă unde, în mod special părinții, mamele, vor să se implice. Rareori, amenajăm noi în cadrul proiectelor de la birou camera copilului și e de înțeles, pentru că este un moment special din viața părinților, așa că merită să se bucure. Astfel ne-am gândit să ajutăm părinții, să le dăm niște direcții, niște ponturi pentru a putea să amenajeze armonios și mai ales, sigur, funcțional, camera unui copil.

TDM: Spune-ne mai multe despre conferința Spațiul Copilăriei.

Omid: Spațiul copilăriei este un curs intensiv ce vine în întâmpinarea părinților și viitorilor părinți ce vor să amenajeze frumos camera copilului sau copiilor lor. Vom discuta foarte multe lucruri interesante, despre culori, despre camera copilului în funcție de categoria de vârstă, sfaturi privind realizarea unui ambient în primul rând sigur, funcțional și apoi, bineînțeles, frumos. Un ambient care să ajute copiii să se dezvolte armonios și să își personalizeze spațiul. Cred că este foarte sănătos pentru copii să aibă locul lor, sub controlul lor, în casa familiei.

TDM: Cum arată spațiul copilăriei pentru copilul Omid?

Omid: Eu am copilărit într-o casă foarte mare doar cu mama mea, frații mei fiind foarte mari la momentul venirii mele pe lume. Am copilărit foarte frumos, am fost rege peste multe încăperi și îmi plăcea mereu să descopăr lucruri prin cotloanele casei.

Astfel, spațiul copilăriei pentru mine este în primul rând interactiv, te invită să descoperi lucruri noi. Este un spațiu ordonat, curat și foarte luminos. Este o platforma pentru curiozitatea copilului, pe care eu o găsesc fascinantă și utilă pentru adultul de mâine.

TDM: Ești și tu tătic, la rândul tău. Cum arată spațiul copilăriei pentru copiii tăi?

Omid: Băiatul meu cel mare, Iancu, este cel mai curios copil pe care l-am văzut vreodată. Știu că așa spun toți părinții, însă la noi e și mai și! Nu a rămas milimetru neinspectat din casă și nici acum, la aproape 3 ani, nu s-a plictisit de cotrobăit. Astfel, spațiul copilăriei sale este toată casă. Camera lui are un pat generos, eu sau soția mea dormim adesea cu Iancu. Este un pat tip căsuță pe care îl escaladează în te miri ce moduri și care este foarte util pentru că nu are cum să cadă din el atunci când doarme.

Are o biblioteca specială, amplasată la nivelul lui, din care își alege în fiecare seară cărțile pe care vrea să i le citească mama lui. Avem un dulap și o biblioteca mai mare unde ținem la îndemână toate acele lucruri necesare îngrijirii unui copil. Cromatica este luminoasă, pe nuanțe de bej, vernil, alb și lemn natur. Ne-am dorit o atmosfera calmă pentru camera lui, liniștitoare, și am evitat astfel culorile stridente.

Tot ce are el nevoie este amplasat la îndemână pentru a-i stimula independența pe care o poate avea la vârsta asta.  Fetița noastră are abia 6 luni și încă nu are camera ei, stă mereu cu soția mea și doarme cu noi. Da, facem parte din categoria de părinți care dorm cu copiii lor, nu am știut să îi învățăm să doarmă singuri în camera lor, probabil din cauza că și nouă ne place somnul cu ei.

TDM: Cum a decurs amenajarea spațiului pentru copiii tăi?

Omid: Noi am tot amenajat acest spațiu de-a lungul timpului. Camera unui copil crește împreună cu el. Dacă la început aveam, spre exemplu, un pat de bebeluș, acum Iancu are un pat mare. Dacă la început aveam nevoie de un covor mai pufos, acum avem nevoie de un covor care se curată ușor.

Provocarea amenajării unui spațiu pentru copil este să ai în vedere schimbarea ce va veni. Spațiul evoluează odată cu creșterea copilului. Și noi, părinții, putem interveni până la un punct. De la un punct încolo este datoria noastră să ne consultăm copilul și să îl ajutăm să își ajusteze singur ambientul. Să îi dăm această dovadă de încredere.

Și de la o anumită vârstă, oricât de greu va fi, trebuie să dăm un pas în spate și să lăsăm camera lui să fie a lui, după gusturile și preocupările proprii. Noi am amenajat cu mare drag camera copilului când era soția mea însărcinată. Am ales tapetul, am cumpărat mobilă, am montat o parte din mobilier singur și soția mea a pus tablouri pictate de ea și de tatăl ei pe vremea când erau copii mici. Am pus tot felul de luminițe ambientale și am avut astfel o încăpere primitoare pentru minunea ce a venit apoi.

TDM: Care este, pentru ține, cel mai important lucru în amenajarea spațiului pentru copii?

Omid: Siguranța. Cel mai important este să oferim copiilor un mediu sigur pe care ei îl pot explora în voie, fără pericole. Apoi urmează funcționalitatea, să avem tot ce ne trebuie nouă și copilului la îndemână. Apoi urmează organizarea, acea ordine care consider că ajută la dezvoltarea armonioasă a copilului. Și abia apoi, ambianța, crearea unui spațiu luminos, ludic, interactiv pentru copil, un spațiu care crește împreună cu cel mic.

Dacă vrei ca și copilul tău să aibă o cameră amenajată așa cum trebuie, vino pe 17 noiembrie, la Conferința ”Spațiul Copilăriei”, cu Alina Vîlcu și Omid Ghannadi. Detalii și înscrieri AICI.

Powered by

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație