Activități creative de făcut acasă

5  lucruri de făcut în casă cu copilul când părinţii sunt epuizaţi

Nu ştiu cum se face că după fiecare vacanţă de sărbători ma întorc acasă mai epuizată decât am plecat, deşi scopul e mereu relaxarea. Ori bagajele de întors acasă, ori graba sau grija că trebuie să ajung acasă, sau gândul că tot în patul tău e mai odihnitor să dormi, ori toate la un loc mă obosesc teribil şi în loc să mă bucur de zilele libere, mă plâng de cât de obosită sunt după ele. Acesta a fost şi contextul zilei de ieri când ne-am întors acasă, împreună cu soţul şi copilul nostru de 2 ani, după 3 zile la ţară. După un drum întins cu maşina de 3 ore, timp în care copilul a dormit liniştit jumătate din el, am urcat cu greu cele 4 etaje încărcaţi de bagajele pascale şi după ce am trântit uşa apartamentului nostru ne-am zis: Acu începe distracţia!


Era ora 13:45, aveam în faţă un copil plin de energie după somnul de prânz din maşină, o casă plină de bagaje şi nişte creieri vraieşte după trei nopţi semi-albe. Nici nu mai conta de ce nu dormisem în vacanţă, ultima serie de măsele ale lui Luca şi durerile aferente sau durerile lui de burtică pot fi nişte pretexte pentru nişte petrecăreţi nocturni, însă nu şi pentru noi. Nu mai conta că eram praf, trebuia doar să găsim o variantă în care să rezistăm în casă încă vreo cinci, şase ore cu un copil vesel şi tropăitor.

Aşa că ne-am pus pe schiţat scenarii:
– afară nu-l scoatem, la cât e de odihnit, nu-i facem faţă nici în părculeţul mic din faţa blocului, sigur ne pune să alergăm în cerc de 10 ori, ne-o făceam cu mâna noastră;
– să dormim pe rând şi să întreţinem copilul aşa cum ne pricepeam fiecare? Nu era chip, amândoi eram la fel de obosiţi, nu rezista niciunul dintre noi 10 minute, aşa că trebuia să suferim în grup: acum ori niciodată, hai cu ideile!

La 14:30:Luca se joacă în camera lui singur, dorul de jucăriile lui l-au împins în lumea lui cam 15 minute, timp berechet pentru o lâncezeală scurtă. Bucuria de pe feţele noastre era maximă, ne şi gândeam cât noroc pe capul nostru să avem un copil care să ne lase să aţipim un pic.

Ca-n filme!

La 14:45 Filmul nostru se rupe când Luca plonjează în capul meu, aprinde lumina şi începe niste tumbe “creative”, când pe burta mea, când pe burta lu’ ta-su. Nu ştiu cât a durat gimnastica asta veselă doar pentru cel mic, nu şi pentru noi, cert e că după ora 15.00 ne-am trezit pictaţi cu carioci multicolore şi atunci a început distracţia: facem tatuaje în familie. Ne-am “tatuat” cu animale, desene rupestre, geometrice şi cine mai ştie ce pe mâini, picioare, feţe, oriunde unde copilul îşi manifesta dorinţa, căci nu mai conta, declarasem deja ziua cea mai liberă dintre toate.

Sigur că pentru un copil de doi ani şi cea mai aşteptată distracţie îşi pierde farmecul în mod neaşteptat aşa că nu a durat mult până la următoarea activitate: distracţia în apă.

În timp ce ta-su a aţipit fără voie uitându-se pe geam, în gol, eu a trebuit să scot arsenalul uşor, cel pe care îl scoatem numai în cazuri de urgenţă medie, pentru că veţi vedea că avem şi cazuri de urgenţă majoră: pastilele fosforescente de apă care colorează apa de baie în câteva secunde în cele mai trăznite nuanţe de roşu, verde, portocaliu, albastru.
Niciodată nu dăm greş cu pastilele de apă, aşa că Luca a înnebunit de fericire când i-am propus o joacă în cada verde, cu spumă şi cu toate jucăriile lui de baie. Aşa am mai trecut de încă o jumătate de oră, şi totuşi era doar ora 16.00.

 

Ce mai era de făcut?

Luca avea să ne propună să facem puzzle pe tabletă, dar eu cum eram deja cu mintea goală, am acceptat şi l-am lăsat să se joace două minute pe tabletă. Atât a durat! Noroc de soț şi puţina lui energie căpătată dupa un somn reducţional de 10 minute, care l-a luat la calculator unde i-a derulat timp de altă jumătate de oră filmuleţele de la nunta noastră. Ce idee traznită, îmi zic, dar a mers brici.

Ăsta da experiment: să-ţi pui copilul să-ţi urmărească ziua nunţii, să-ţi analizeze fotografiile din tinereţe şi să-i explici de ce nu e şi el în peisaj. După turul amintirilor, Luca avea chef de dans. Aşa că, la 16.40, l-am luat la câteva ture de  hore, dansuri improvizate şi paşi de balet neprofesionist până când l-am liniştit preţ de 5 minute. Ne-am tras din nou sufletele şi am  fost forţaţi să începem o altă activitate preferată de copilul nostru mult prea activ, deşi eu făceam eforturi imense să-mi ţin ochii deschişi: cântatul. 

Era 17.27: La noi în casă se practică karaoke-le semiprofesionist cu percuţie improvizată din beţe de tobe şi alte obiecte contondente, vecinii sunt obișnuiti, ce mai conta o altă seara de lălăit cu voce tare, chiar şi în a doua zi de Paşte? Făceam cu rândul, un părinte cânta, altul bătea leşinat din palme, şi tot aşa, de 50 de ori.

Ne-a prins ora 18:00 pe jos, laţi de oboseală, cu un copil care se freca intens la ochi. Nu mai dura mult, în maximum două ore plănuiam să-l răpunem şi să ne culcăm şi noi, care pe unde apucam. Doar că Luca şi-a revenit rapid, a ţipat că îi e foame şi că vrea pere, tort, ciocolată, batoane dulci, pizza, sare, orice, numai ce nu aveam în frigderul burduşit de bucate pascale. După un plâns bun, l-am tratat regeşte cu o porţie de tzatziki şi nişte cartofi prăjiţi, dorinţa supremă.

Pe la 19.06 capul îmi exploda de durere, îmi era greaţă de la atâta învârtit şi ţipat şi aveam nevoie să mă întind un pic, aşa că am scos din sertar arsenalul de maximă urgenţă: desenele animate!


Norocul nostru a fost că în acel moment rula la tv un serial de desene animate despre nişte animăluţe care se pregăteau de somn şi care îşi spuneau poveşti de noapte bună, iar copilul a înţeles că venise şi timpul lui. A închis singur tv-ul iar la ora 19.30 eram deja în pat la somn cu el. A adormit greu, după multe poveşti şi cântecele şi masaje şi gâdileli, vreme în care mie mi-a sărit de-a binelea somnul şi iată-mă la ora 21:00 scriind acest textuleţ.

Mai râmâne un singur mister de desluşit: de ce, oare, nu am băut niciunul dintre noi o cafea care să ne pună pe picioare şi să ne dea chef de ieşit afară cu copilul? Ar fi fost mai uşor pentru toţi, dar probabil nu atât de amuzant încât să şi scriu despre asta.

 

Marți, 7 mai, am discutat în emisiunea Totul despre mame, pe Prima TV, despre importanța activităților creative în viața copiilor și ce idei de joacă găsim atunci când suntem afară sau în casă.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație