Când este vacanța de Paște în 2019

Ca să îți poți organiza concediul din timp sau să găsești o soluție pentru a nu rămâne copilul nesupravegheat pe perioada vacanței, ar fi bine să știi când este vacanța de Paște în 2019.

În 2019, Paștele ortodox va fi în 28 aprilie, iar cel Catolic, în 21 aprilie. Ambele sărbători se vor suprapune peste vacanța de primăvară a copiilor, care este în perioada 20 aprilie- 5 mai 2019. Conform structurii anului școlar 2018- 2019, după vacanța de Paște mai urmează o lună și o săptămână de școală, iar apoi, din 15 iunie, elevii intră în vacanța de vară 2019, care va dura până în septembrie 2019.

 

Olimpiade naționale în perioada vacanței de Paște 2019

În perioada vacanței de primăvară se organizează etapele naționale ale olimpiadelor școlare, iar până în data de 31 mai 2019 se mai poate organiza programul ”Școala altfel”, în așa fel încât să nu coincidă cu perioada alocată susținerii tezelor.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Naţională 2019 se va face în perioada 3 – 7 iunie, iar prima probă va avea loc pe 18 iunie. În perioada 3 – 7 iulie 2019 va avea loc completarea opţiunilor din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu, iar repartizarea la liceu va avea loc pe 12 iulie.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație