Ce te poți juca cu un copil de 4-5 ani?

Ramona Dinescu
tata copil citit cort

Cu un copil de 4-5 ani te poți juca atât de multe lucruri că nici nu-ți imaginezi. Ai nevoie doar de timp și de deschidere către joc.

Copilul meu cel mic are 4 ani și jumătate, exact vârsta despre care vorbim. Din păcate, nu am niciodată atâta timp cât mi-aș dori să petrec cu el, însă, o dată pe săptămână, cel puțin, îmi aloc o jumătate de zi doar pentru el și fratele lui. În acea jumătate de zi, încerc să găsesc jocuri potrivite pentru vârsta lui, în special în primul rând pentru că vreau să-l țin ocupat și să nu se plictisească și în al doilea rând pentru că fără să știe nimeni, pentru cel mare mai rup timp și cu alte ocazii.

Iar atunci când ne jucăm împreună, lăsăm de-o parte LEGO, căci cu LEGO se poate juca și singur și căutăm jocuri care să ne implice activ pe toți.

Activități pentru un copil de 4-5 ani

Pictură cu diverse obiecte și forme

Pentru că îi place foarte tare să deseneze, dar mai ales să picteze, alegem să face asta destul de des împreună. Uneori fac organizăm expoziție de pictură în sufragerie. Am pictat cu pensule, am pictat doar cu acuarelă din tub, am pictat cu degetele. Mai nou, folosim tot felul de obiecte precum bucăți de burete, hârie, pene de pasăre, bețișoare de urechi. Ne folosim de tot felul de alte obiecte, de nasturi, vată, cartoane, dopuri de sticlă sau paste.

Iată o idee pentru inspirație:

Cartea de povești

Tot la capitolul arts and crafts, pentru că avem multă imaginație, am făcut și o carte de povești. Cu obiecte găsite prin casă, am lipit pe foi de hârtie, am colorat și am capsat filele până am obținut o poveste.

Ghicește animalul

Eu mă gândesc la un animal sau la o pasăre, iar copilul începe să-mi pună întrebări: Trăiește la fermă, trăiește în pădure, e mare, e fioros, etc. Eu nu am voie să răspund decât cu da sau nu, iar până la final ghicește. Apoi e rândul lui. Este un joc ce poate fi jucat și în trafic și în metrou și când eu gătesc. Este un joc nu neapărat educativ, cât mai degrabă de verificare a cunoștințelor.

Activități de făcut în aer liber aduse indoor

Atunci când nu putem ieși din casă, ne îmbrăcăm cu costumele de baie sau cu cele de sport și facem sport. Le pun un video pe youtube și ei încearcă să imite cât mai bine ce văd. Eu fac exerciții cot la cot cu ei. Și când ne îmbrăcăm în costumele de baie, improvizăm o plajă chiar în sufragerie, cu rogojină pe care stăm la soare, cu găletușe și forme, dar fără nisip și cu gustări.

Activități de parc

Când vremea e frumoasă, uneori uităm să ne mai întoarcem acasă. În fiecare zi avem cam același traseu și dacă sărim vreuna dintre activități, mă trage de mânecă. Mergem cu trotinetele, dăm de mâncare la rațe în parc, ne cățărăm la locul de joacă, mâncăm o înghețată și cercetăm aceleași frunze și flori precum echipa cercetașilor. Dar poate cea mai distractivă activitate este să ne punem cizmele de cauciuc în picioare și să mergem să sărim în bălți după ploaie.

În unele zile mergem cu rolele în parc, în altele jucăm fotbal și în altele ping pong (în unele parcuri sunt amenajate mese de ping pong) așa că i se va părea grozav copilului să exerseze în aer liber.

Iar când copiii au foarte multă energie, mergem la piscină (acoperită sau nu). Nimic nu se compară cu o jumătate de oră de bălăceală.

Și, când în sfârșit am obosit (eu, de ei nu poate fi vorba), alegem un film bun și facem cinema la noi în sufragerie. Tragem draperiile, facem popcorn și ne uităm la film.

Până la urmă, dar asta cred că știți ceva, nu prea contează ce jocuri alegi să te joci cu copilul de 4-5 ani, câtă vreme o faci. Faptul că ești lângă el și te pui la mintea lui i se va părea cel mai amuzant lucru din lume.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa