Cei mai buni autori de povești din România

Orice părinte își dorește ca fiul sau fiica lui să iubească lectura și să ajungă să citească din proprie inițiativă, așa că o listă cu o parte dintre cei mai buni autori de povești din România este obligatorie pentru orice familie.

Din păcate, programa școlară conține în continuare foarte multe opere greoaie, care, nu numai că nu le deschid celor mici apetitul pentru lectură, ci reușesc chiar să îi îndepărteze pentru totdeauna de interesul pentru povești și povestiri. Ca o alternativă la lectura obligatorie de la școală, vă propunem câțiva autori români care i-ar putea ajuta pe cei mici să îndrăgească lectura. Nu insistați neapărat pe variantele clasice, dați o șansă și contemporanilor, pentru că e posibil să fie mai accesibili celor mici.

Pentru ca un copil să prindă drag de lectură, este important ca părinții să îi citească de la cele mai fragede vârste. Iar pentru că momentul lecturii este unul de apropiere, e recomandat ca părinții să le citească celor mici chiar și după 6, 7 ani când, teoretic, și-ar putea citi singuri. Autorii și cărțile recomandate mai jos sunt  potrivite pentru copiii preșcolari și pentru cei din clasele I- IV, iar în unele situații, chiar și pentru adolescenți.

Gellu Naum, cărțile cu Apolodor

Apolodor e un pinguin simpatic, tenor la circul din București, căruia i se face dor de familia lui din Labrador. Pornește într-o călătorie plină de peripeții, redată cu umor, în versuri, de Gellu Naum. Limbajul este accesibil, povestea e captivantă și copiii fac, imaginar, înconjurul lumii alături de micul pinguin.

În ”A doua carte cu Apolodor”, ilustrată de Dan Ungureanu, copiii trăiesc o nouă aventură, alături de pinguinul călător, de leul Amedeu și cangurul Ilie.

Cărțile cu Apolodor sunt publicate de editurile Arthur și Paralela 45 și sunt potrivite pentru copiii de 5-10 ani.

Eugene Ionesco și poveștile lui pentru copii mici

”Povești pentru copii de 3 ani…sau mai mari”- e numele cărții scrisă pentru copii de Eugene Ionesco și ilustrată de Etienne Delessert, un artist care, prin ilustrațiile lui, își propune să-i facă pe cei mici să-și pună întrebări.

Cartea este despre micuța Josette, căreia tatăl îi spune povești ciudate, în care cei doi se plimbă cu avionul și gustă o bucățică din Lună peste care, să o facă mai gustoasă, adaugă și puțin zahăr. Este o carte care antrenează simțul umorului, creativitatea și fantezia, îi pune pe copii pe gânduri și-i învață cum să se bucure de umorul generat de fantastic și absurd. Poveștile, publicate de Grupul Editorial Art, sunt potrivite pentru copiii de 3-7 ani.

Ana Blandiana și minunatul Arpagic

Cărțile pentru copii scrise de Ana Blandiana se găsesc acum atât în anticariate (cele care nu au fost reeditate în ultimii ani), fie în librării sau online. Spre exemplu, se găsesc cu ușurință ”Întâmplări cu Arpagic” și ”Întoarcerea lui Arpagic”.  Sub titlul ”Întâmplări cu Arpagic” sunt reunite trei cicluri de poezie: ”Întâmplări din grădina mea”, ”Alte întâmplări din grădina mea” și ”Întâmplări de pe strada mea”. Volumul a fost publicat de editura Știința și se adresează copiilor de 5-10 ani. Conține versuri ce denotă o imaginație exuberantă, un limbaj deopotrivă simplu și select și o mare doză de mister, ceea ce face ca în mintea copiilor să se contureze un univers fascinant.

”Întoarcerea lui Arpagic” este o altă carte fascinantă și plină de umor, în care copiii devin parte dintr-o lume în care piersicile au hotărât să fie violete, prunele- portocalii și furnicile- poete. Stăpân peste acest univers este, evident, motanul Arpagic. Cartea a fost publicată de Humanitas și este destinată copiilor de 7-10 ani.

O experiență inedită de lectură este și cartea Sidoniei Drăgușanu – O javră, un câine și un copil, o poveste în versuri a iubirii necondiționate pe care un câine i-o oferă stăpânului, indiferent de comportamentul acestuia. Cartea poate fi achiziționată de AICI.

Grigore Vieru, versuri și proză pentru micii cititori

”Câți ani ai?” – este o poveste cu morală pentru copii, despre importanța anilor și trecerea timpului. Doru, personajul principal al cărții, este un băiețel care află de la bunicul lui cum se păstrează anii, cât e de important să nu-i irosești, să lași ceva în urma ta și să-ți facă plăcere, la bătrânețe, să privești spre copilărie și tinerețe.

Volumul este ilustrat de  Irina Dobrescu, a fost publicat de editura Cartier și se adresează copiilor de 6- 10 ani.

Alte cărți scrise de Grigore Vieru, disponibile în acest moment în librării și pe siteurile dedicate, sunt: ”Albinuța” (care este, de fapt, un abecedar fascinant), ”Cele mai frumoase flori”, ”Iarna”, ”Curcubeul”, ”Soare, soare, domn frumos”. O serie de alte volume pentru copii pot fi găsite în anticariate.

Alex și Cristina Donovici, creatorii girafei din spațiu și ai lui Țup

Soții Alex și Cristina Donovici au cucerit piața de carte din România în ultimii ani cu volumele ”O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse”, ”Țup. Imposibil e doar un cuvânt”, ”Țup, salvatoarea iernii” și O iarnă de povești. Cei doi soți sunt și inițiatorii proiectului Poveștile Cristinei, un site pe care copiii pot asculta povești scrise de cei doi autori.

”Țup. Imposibil e doar un cuvânt” este o istorisire sensibilă, a unui pui de ciocârlie fără aripi, care arată că, pentru a fi curajos, nu contează cât de mare ți-e trupul, ci cât de mare ți-e sufletul. Cartea îi învață pe cei mici cum pot lupta pentru cei dragi, cum să persevereze pentru a învinge obstacolele și cât este de important să nu-i judece pe cei diferiți. Cărțile celor doi autori sunt publicare de Curtea Veche și se adresează copiilor de 3-10 ani.

Alec Blenche și lecția despre virtuți

Alec Blenche este autorul următoarelor cărți pentru copii: ”Erus și Valea Răbdării”, ”Erus și Valea Generozității”, ”Erus și Valea Iubirii”, ”Aventuri în țara virtuților”, ”Zapardul și alte povești albe”, ”Jup, un pisoi de soi”.

”Erus și Valea Răbdării” a apărut la editura Curtea Veche și este destinată copiilor de 5- 12 ani. Povestea prezintă călătoria unui băiețel pe nume Erus prin Valea Răbdării, în timpul căreia învață ce este răbdarea, dar și multe alte lucruri. Povestea este plină de momente hazlii și de povețe pentru copii, la fel ca celelalte volume despre aventurile lui Erus.

Cristina Andone și poveștile muzicale

Carțile Cristinei Andone din seria ”Povești din Pădurea Muzicală” au fost vândute în 120.000 de exemplare. Este vorba despre nouă cărți despre muzica marilor compozitori, care își propun să îi familiarizeze pe copii cu muzica clasică.

Din cărțile Cristinei Andone amintim câteva, apărute la editura Nemi și destinate copiilor de peste 6 ani: ”Vivaldi și cele patru anotimpuri”, ”Bach și orga fermecată”, ”Enescu și hora razelor de soare”.

 

Victoria Pătrașcu și lumea delicată a copiilor

Victoria Pătrașcu este considerată una dintre cele mai importante scriitoare contemporane de literatură pentru copii. Iată câteva titluri: ”Ziua în care a fugit somnul”, ”Ela cea fără de cuvinte”, ”Stejarul pitic, cel mai bun tătic”, ”Scrisori din Laponia”, ”O poveste de iubire”.

„Ela cea fără de cuvinte” este o poveste despre iubire, despre zgomotul lumii de azi, despre toleranță, despre curajul și împăcarea de a fi altfel, despre lumile noastre interioare, bogate și prețioase. Este o lecție despre felul în care cuvintele pot să nască lumi, dar pot și să rănească. Totul Despre Mame a dedicat un articol amplu acestei povești, pe care îl puteți citi AICI. Cartea a apărut la editura Cartea Copiilor și este ilustrată de Cristina Radu.

Adina Rosetti, un autor care nu trebuie să lipsească din biblioteca celor mici

Autoarea a scris mai multe cărți pentru copii, fiecare cu farmecul său și cu ilustrații deosebite. Dintre ele, amintim: ”Aiurea-n tramvai. Aventurile lui Anton în țara cuvintelor anapoda”, ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”, ”Cartea curajului”.

”Despre Domnișoara Poimâine și Joaca de-a timpul”, Totul Despre Mame a publicat AICI un articol amplu.

”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?…și alte întrebări fantastice” este o carte amuzantă, care conține 11 povestioare. Autoarea și ilustratoarea Cristiana Radu au luat personaje din basmele clasice și le-a adus în lumea în care trăiesc copiii de azi. Cartea a apărut la Curtea Veche și se adresează copiilor de 6-12 ani.

Florin Bican și feții frumoși contemporani

Florin Bican este un autor iubit de copiii mai mari, de 10- 14 ani, pentru cartea ”Tropice tâmpe”,  în care sunt invitați să zboare în balon cu poștărița Cristinel, să dezlege tainele apariției omului cu Tarzan și să afle care este fața nevăzută a nopții.

Tot pentru copiii de 10- 14 ani este și cartea ”Și v-am spus povestea așa”, care unește ingenios și amuzant personaje din basmele clasice românești ”Aleodor Împărat, Harap Alb, feţi-frumoşi, cai năzdrăvani, împăraţi şi fete de împăraţi). O altă lucrare a autorului, ”Reciclopedia de poveşti cu rimă şi fără tâlc”, reuneşte trei parodii în versuri ale unor texte celebre: Toate cele trei cărți au apărut la Editura Arthur.

Irina Dobrescu și lupul jucător de poker

Irina Dobrescu este ilustrator al mai multor cărți pentru copii, dar și autor al cărții ”Lupul jucător de poker”. Este o carte pentru copiii de 3-10 ani, apărută la editura Arthur, despre micuța Antonia, o fetiță care locuiește cu bunica ei într-o casă din București. Vecinul lor, Gica Mielușeanu, are o casa mare, cu gradină și pitici, unde micuței Antonia îi place să facă pe detectivul. Situația ia o întorsătură periculoasă când vecinul află de preocupările fetei.

 

Iulia Iordan și lecția despre prietenie

Iulia Iordan a scris pentru cei mici: ”Călătorii prin ierburi și lumină”, ”Luli și căsuța din copac”, ”Supa de pietre”.

”Supa de pietre” este o poveste pentru copiii mai mari de 5 ani, despre prietenie și singurătate, apărută la editura Frontiera. Eroii poveștii sunt Petru, un băiețel singur, respins de noii săi colegi, și Smaranda, fetița cu inima mare, care reinventează pietrele și îl aduce pe Petru la masa prieteniei. Ilustrațiile sunt realizate în creion grafit și culori naturale obținute din plante.

Anamaria Smigelschi și cele două păpuși albastre

Anamaria Smigelschi a scris seria ”Luna Betiluna și Dora Minodora”, destinată copiilor de 7-10 ani și publicată de Editura Paralela 45. Autoarea a construit o trilogie în jurul personajelor Luna- Betiluna și Dora- Minodora, două păpuși albastre care trec prin tot felul de aventuri. Cărțile sunt frumoase și educative în același timp, copiii reținând ușor, prin povești, o serie de informații despre animale, insecte, plante.

Din trilogie fac parte: ”Luna- Betiluna, Dora- Minodora și grădina”, ”Luna- Betiluna și Dora- Minodora în țara lui Pește- Mămăligă- Prăpădește” și ”Luna- Betiluna și Dora- Minodora într-un gâz album cu păsărele”.


Pentru că ne dorim să îți oferim materiale și experiențe care să îți îmbogătească viața de părinte, am creat un scurt chestionar care să ne ajute în acest sens. Completarea lui poate dura până la 8 minute. Și pentru că apreciem fiecare minut pe care ni-l acorzi, punem la bătaie 30 de cărți de parenting. La sfârșitul chestionarului lasă-ne adresa ta pentru a te înscrie automat în tombolă!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()