Idei de cadouri pentru familiile cu copii de vârste apropiate

Raluca Dumitrică
idei de cadouri băieți în pat jucării
Ai copii de vârste apropiate? Îți venim în ajutor cu câteva idei de cadouri astfel încât să cumperi pentru cei mici lucruri sigure şi de interes.
idei de cadouri băieți pat jucării
Idei de cadouri: O carte frumos colorată, dar şi cu text, poate fi un cadou inspirat pentru doi fraţi

Cauți idei de cadouri? Tipsuri ca să cumperi pentru cei mici lucruri sigure şi de interes

Între cele trei fete ale noastre nu este o diferenţă foarte mare de vârstă, iar preocupările şi gusturile lor au fost relativ apropiate. Până şi mezina a încercat să le prindă din urmă pe surorile ei mai mari şi a percutat cu mare succes la tot ce le putea interesa pe acestea. Când e vorba de cumpărat cadouri pentru una din ele sau când încercăm să luăm ceva pentru un mic sărbătorit care are fraţi sau surori apropiaţi ca vârstă, nu uităm nici de ceilalţi copii din familie şi alegem cadouri de interes general şi care să nu le pericliteze sănătatea niciunuia dintre ei. Pentru că lista de sugestii este destul de largă, iată câteva idei de cadouri ce pot fi achiziţionate pentru copiii din cadrul aceleiaşi familii!

Idei de cadouri – Jucării la set

Nu e vorba despre pincipiul ofertei „cumpără unul şi primeşti încă unul gratuit!”, ci despre a achiziţiona jucării similare, incluse într-un singur set. Aici intră un mare joc lego, o elaborată trusă de doctor sau un arsenal de mărfuri dintr-un magzin în miniatură. La noi întreaga familie a purceluşei Peppa a fost o bucurie fără margini nu numai pentru cea mică, fanul numărul unu al acestui serial simpatic, ci şi pentru surorile ei, care au făcut adevărate scenarii cu protagoniştii din film.

Idei de cadouri – Cărţi cu imagini şi text

Mai multe cărţi viu colorate şi foarte frumos desenate vor fi un cadou extrem de inspirat. Cine nu ştie încă să citească se va uita la poze, iar fraţii mai mari îi vor desluşi povestea din spatele imaginii, cu mândria că sunt capabili de a parcurge semnificaţia literelor altădată ciudate şi greoaie. Unde mai pui că şi pentru părinţi momentul reprezintă un binemeritat prilej de linişte, deoarece micuţii vor fi absorbiţi de paginile cărţilor şi vor sta minute bune în compania acestora.

Idei de cadouri – Nimic cu magneţi mici

Nu ştiu câtă lume este la curent cu această informaţie, dar magneţii, dacă sunt înghiţiţi, prezintă mari probleme de sănătate pentru organism. Îngrijorarea maximă nu vine din faptul că sunt un corp străin, de factură solidă, care a ajuns accidental în stomacul copilului şi care are, cât de cât, şanse să fie eliminat pe cale naturală din corp. Ci pentru că ei se pot fixa în felurite părţi ale intestinului şi se pot atrage până la lipirea definitivă, provocând blocaje extrem de periculoase în interior.

Idei de cadouri – Jucării mai mari decât gura copilului

Chiar şi copiii care au în jur de patru ani pot fi încă tentaţi să bage jucăriile în gură, lucru foarte periculos în multe cazuri, din pricină că există riscul de înghiţire şi de sufocare. De aceea, cel mai bine este să le cumpăraţi fraţilor jucării ale căror părţi să nu poată fi introduse în întregime în gură, pentru că nu se ştie niciodată ce scenarii pot inventa cei mici şi cât de repede vor fi molfăite noile cadouri.

Idei de cadouri – Jucării deloc stereotipe

Păpuşile pentru fete şi maşinuţele pentru băieţi sunt un cadou clasic, care mulţumeşte aparent orice copil şi rezolvă dilemele din magazin ale oricărui adult plecat la shopping. Dar, dacă vreţi ca cei mici să se şi joace cu ceea ce le-aţi adus, încercaţi să alegeţi ori o variantă uşor ameliorată a acestor jucării standard, care să aibă şi câteva funcţii suplimentare care să le suscite interesul copiilor, ori… altceva. Variantele de pe rafturile magazinelor virtuale şi reale sunt atât de multe, încât vă va fi destul de uşor să vă decideţi la faţa locului. Sugestia mea, în funcţie de vârsta copiilor: seturi de modelaj din plastilină, cărţi tematice cu abţibilduri, o fermă a animalelor sau un vast insectar cu figurine din plastic, puzzle-uri din lemn, truse de pictat sau seturi de creaţie cu planşe tip mozaic.

Spor la cumpărături!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa