În vizită. De ce au copiii nevoie de musafiri?

in vizita

Pe când eram copii și se nimerea o zi ploioasă ori friguroasă, prima discuție era la cine avem voie să mergem în vizită. În casa cui?

Iar casele copiilor cu părinți dispuși să ne tolereze joaca nu erau multe. Se făcea dezordine, gălăgie și deranj, per ansamblu. Așa că acei câțiva copii pentru care nu era o problemă să aibă musafiri erau, după părerea generală, cei mai norocoși din lume.

Ușa deschisă sau închisă

La mine se primeau copii în vizită mai rar. În schimb, la Adi, vecinul meu de scară, ușa era mai mereu deschisă. N-aveam nevoie de multe, nu stăteam să ne uităm dacă e praful șters ori casa aspirată. Ne era suficient să avem voie să ne jucăm într-o cameră și să primim ceva de mâncare când eram flămânzi. Mama lui Adi făcea cei mai cei cartofi prăjiți cu ochiuri. Ne jucam până se făcea târziu și mă expediau părinții lui acasă. Ne făceam temele împreună și aveam grijă de sora lui mai mică. Mi-a rămas atât de tare întipărit în minte sentimentul de bucurie și siguranță pe care îl aveam când ne jucam în casă încât îmi amintesc și-n ziua de azi jocurile cu cowboy-ii de plastic sau “Dacii și romanii”. În cealaltă extremă era fetița de la parter, cea care se juca cu țârâita, nu avea voie să-și aducă păpușile afară ca să nu le strice, nu-i era permis să vină în vizită la alți copii și, sub nicio formă, să cheme pe cineva la ea. Ca și cum ar fi fost musafir în propria-i casă.

Copii în vizită? Da!

Am decis să mă relaxez în privința musafirilor lui Tudor tocmai ca să îi permit să simtă că această casă e și casa lui. Am câteva reguli simple- și foarte utile, mai ales acum, că a crescut. Își strânge singur prin cameră când are musafiri și după. Dacă am de lucru, stau în camera lui și se joacă, nu mă bâzâie decât dacă le este foame, sete sau nu ajung la vreun joc aflat prea sus pe dulap. Când sunt mai mici, e ceva mai complicat. Ai grijă să atenuezi conflictele pe jucării, să nu se lovească, să fie pace în lume. Dar, crescând, totul a devenit mai ușor. Nu mai organizez eu vizitele prietenilor și nici nu mai stau cu ochii pe ei. A devenit o gazdă bună, a învățat regulile de bună purtare când ai pe cineva la tine și mă topesc de drag când îmi spune, mândru nevoie mare, că X sau Y s-a simțit bine pe la el și că mai vine. Musafirii copiilor noștri sunt mai mult decât prilej de joacă, sunt prilej de învățat să fii atent la nevoile celuilalt, să poți împărți ce ai, să te preocupe cum se simt cei din jurul tău. Calitățile acestea vin cu timpul iar tu, părintele, ai răbdare să vină de la sine. Dă-i exemplul personal și va învăța repede să fie o gazdă bună și un prieten plăcut.

Stai deoparte!

Pe cât de tentant este să le organizezi joaca – acum desenăm, acum jucăm Piticot, acum facem baloane din săpun etc -, vine o vreme când toată lumea este mai câștigată dacă are spațiu. Copiii se vor descurca întotdeauna să găsească ceva de făcut fără să aibă nevoie de indicațiile unui adult, iar noi, cei mari, ne putem vedea de treburile noastre. Abia când lași copiii să se descurce singuri într-un joc le permiți să crească și să înțeleagă de ce au nevoie de reguli, de ce au nevoie să trăiască toate sentimentele pe pielea lor, de la bucurie (când câștigă) la frustrare (când pierd) și, într-un final, la liniștea plăcută pe care ți-o aduce un joc jucat împreună, fără competiție. Așa s-a născut în sufrageria mea un turn din piese de Jenga, de exemplu. După ce au încercat să joace Jenga cum se joacă și s-au contrazis cine a câștigat, cine a pierdut, au ajuns singuri la concluzia că ar fi mai amuzant să facă împreună un turn cât mai înalt. Nu a pierdut nimeni, au câștigat toți, împreună și a durat cel puțin o jumătate de oră să îl construiască. Timp în care eu am terminat un pilaf și mi-am făcut și unghiile. Și toate astea având copii în vizită.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Foto: Guliver

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()