Cum să trezeşti în copilul tău interesul pentru ştiinţe naturale

stiinte naturale copii totul despre mame

Din momentul în care s-a născut fiul meu, am început să văd natura cu alţi ochi. Fiecare gâză, fiecare floare, fiecare copac, pasăre sau fenomen au început să mi se pară fascinante. Le vedeam prin ochii copilului meu, şi era ca şi cum le-aş fi văzut pentru prima oară

Nu aveam de unde să știu ce şi cum va învăţa despre științe naturale la grădiniţă, dar bănuiam eu că nu vor face  experimente, şi nici că se va apleca vreun adult să le arate îndeaproape antenele buburuzei.

Aşadar, a fost plăcerea mea să îi facilitez fiului meu împrietenirea cu natura și cu tot ceea ce înseamnă științe naturale.

Rochel Gelman şi alţi psihologi ne recomandă câteva modalităţi potrivite de a iniţia copiii mici în studiul ştiinţelor naturale. Iată despre ce e vorba:

Nu-l forţa pe copil şi nu îl pune să asculte lecţii sofisticate!

Preşcolarii nu sunt făcuţi să stea într-un loc şi să asculte o lecţie amplă, cu demonstraţii şi termeni peste puterea lor de înţelegere. Ei au nevoie să se mişte, să pună mâna, să exploreze folosind cât mai multe dintre cele cinci simţuri.

Citește și: Trei aventuri pentru copii în propria casă

De altfel, s-a demonstrat că dacă un adult le explică pas cu pas copiilor cum funcţionează un anumit obiect, creativitatea celor mici în interacţiunea cu acel lucru va fi inhibată. Mai bine îl laşi pe copil să testeze şi să descopere tot ce se poate despre obiect, şi abia apoi să arăţi modul standard de folosire a lucrului respectiv.

Clădeşte pe ceea ce copilul ştie deja!

Este mult mai uşor să înveţi despre lucruri care îţi sunt deja familiare. Chiar dacă sunt mici, preşcolarii au deja cunoştinţe de bază, de la care să porneşti pentru explicarea anumitor concepte ştiinţifice.

Psihologul cognitiv Rochel Gelman susţine că activităţile despre ştiinţe naturale pentru preşcolari trebuie alese tocmai urmând aceste „cărări de învăţare” preexistente. Iată câteva exemple:
• Îl arăţi copilului conceptul de cauză şi efect, urmărind cum se topeşte îngheţata la soare.
• Îl înveţi despre funcţie şi structură, analizând dinţii diferitelor animale în corelaţie cu modul lor de hrănire: într-un fel vor arăta dinţii unui erbivor, altfel ai unui carnivor.
• Copilul învaţă despre clasificarea pe criterii variate, cum ar fi faptul că mamiferele au blană, iar păsările pene.
• În ce fel se deosebesc obiectele faţă de fiinţe însufleţite, modurile acestora diferite de mişcare, cum cresc şi se schimbă fiinţele vii, cum se pot schimba cele neînsufleţite (dacă, de pildă, se strică).

Alegeţi să exploraţi subiecte care au legătură unele cu altele

Chiar dacă e tentant să săriţi de la un subiect care mai de care mai interesant la altul, e folositor să va învârtiţi o perioada în jurul aceleiaşi idei. De pildă, dacă vreţi să studiaţi ciclul vieţii în natură, puteţi aborda teme precum: seminţe şi plante, ciclul vieţii unor animale şi insecte, măsurarea fiinţelor în diferite stadii de creştere (cât de lungă este o plantă, cât de greu un căţeluş), sănătate şi boală.

Încurajaţi interesele speciale ale copilului

Nu mi-am propus niciodată să îl învăţ pe fiul meu anatomie de timpuriu. Dar, pe la trei ani, el însuşi a început să mă întrebe care este traseul mâncării în corpul. Apoi al apei. Era uimitor pentru el să afle ce se întâmplă cu mâncarea, odată ajunsă în stomac, aşadar conceptul de suc gastric nu l-a speriat. Nu se mulţumea cu explicaţii simpliste, deci l-am învăţat despre esofag, stomac, intestine, colon, despre rinichi şi vezica urinară. Când avea trei ani şi opt luni a primit cadou de Crăciun o machetă a corpului omenesc, cu organe detaşabile. A desfăcut-o pe loc şi, dintre toate organele, doar ficatul şi pancreasul i-au fost necunoscute.

O întâmplare drăguţă, de care ne amintim cu plăcere, este  vizita la medic din perioada aceea. Doctorul se pregătea să îl consulte cu stetoscopul şi l-a întrebat dacă ştie unde îi e inimioara. Se aştepta, probabil, să audă „aici, în stânga” sau doar să îi arate locul cu pricina. Copilul meu însă a răspuns prompt: „Între plămâni!”.

Acum, la şapte ani, cunoştinţele sale de anatomie cred că ar rivaliza cu ale unui elev de clasa a opta. Nu l-am forţat cu nimic, doar am urmat pasiunea sa.

Nu „dilua” vocabularul ştiinţific

Copiii sunt suficient de inteligenţi să îşi însuşească termenii reali, aşa că nu trebuie să îi modificaţi în ideea că le vor fi mai accesibili. Noi am ales să folosim denumirile reale ale tuturor organelor, chiar dacă fiul meu le pronunţa, la început, stâlcit. I-am respectat capacitatea de înţelegere, ajutându-l, în felul acesta, să facă conexiunile potrivite când am trecut, ulterior, la chestii mai complicate.

Ţine la îndemână unelte de cercetare ştiinţifică

Poate că sună pompos, dar în realitate nu este vorba decât a avea la îndemână o ruletă, o riglă, un cântar sau o lupă şi a-l învaţă pe copil să le folosească.

Arată-i celui mic paşii unei analize ştiinţifice

Dacă tot faceţi împreună activităţi despre ştiinţele naturale, nu strică să îl înveţi pe copil paşii corecţi ai unei analize ştiinţifice: cum să emită o ipoteza, cum să îşi testeze propria predicţie şi să analizeze rezultatele.

În general, e bine să se urmeze aceşti trei paşi:
• Observă
• Fă o predicţie/ Formulează o ipoteză
• Verifică

Deşi sună complicat, împrietenirea copilului cu natura este de fapt un proces fascinant şi cât se poate de distractiv.

Băieţelul meu ar face, dacă s-ar putea, numai experimente toată ziua!

Să vă povestesc cum am învăţat noi despre apă, pe parcursul mai multor săptămâni (experimentele noastre sunt ilustrate și cu materialele video de mai jos):

stiinte naturale copii totul despre mame

stiinte naturale copii totul despre mame
Joaca noastră senzorială cu apa

La început, am învăţat despre formele apei (curgătoare şi stătătoare), şi în mod special despre lac. Am explorat subiectul în multe feluri, de la joacă senzorială, la teatru de păpuşi cu animalele ce trăiesc pe lac, până la artă cu pasteluri uleioase.  Totul a culminat cu o vizită la lacul din apropierea oraşului nostru.

Apoi am învăţat despre formele de agregare ale apei, făcând o tonă de experimente: am pus apă la îngheţat şi am observat apoi ce o face să se topească mai repede (sarea, apa caldă sau nisipul?).

Am vorbit despre evaporare (cu ajutorul unui uscător de păr).

Am  amestecat gheaţă divers colorată şi am fost curioşi să vedem ce se întâmplă dacă combinăm apă colorată cu ulei.

Am recreat ploaia într-un borcan.

Am căutat să prezicem câte picături de apă încap pe o moneda de 50 de bani.

Toate acestea s-au întâmplat în bucătăria noastră şi nu au necesitat pregătiri amănunţite: o pipetă, colorant alimentar, forme haioase pentru gheaţă, aragazul şi frigiderul, lucruri care sunt la îndemână oricui.

Pentru băieţelul meu de patru ani, în schimb, a fost magie!

Ador să văd cum se întreabă “Ce se întâmplă dacă combin gheaţa cu bicarbonatul?” şi cum exclamă cu ochi strălucitori “Mami, asta e chimie!”. Sper  din tot sufletul să nu i se stingă steluţele din privire când va ajunge să studieze chimia la şcoală.

Poate că am reuşit să îndrăgostesc un băieţel de natură și să îi deschid apetitul pentru științe naturale. E modul meu de a face lumea un loc mai bun, şi oricine poate face asta, cu puţină bunăvoinţă.

Dacă tot ați început să faceți experimente, iată și șase experimente simple de făcut cu copiii în bucătărie.

Dă un like paginii noastre de Facebook pentru a nu pierde niciun articol tare!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()