Jocuri de societate pentru adulți și copii. 5 propuneri pentru familia ta

Ramona Dinescu
familie joc

Ce ar fi timpul petrecut în familie fără câteva jocuri de societate potrivite pentru adulți și copii? Adică, acele jocuri de societate de familie.

Am spus-o în repetate rânduri că în familia mea toți suntem fani boardgames, jocuri de societate în care ne implicăm toți, de la mic la mare și dacă nu ne e foame sau sete, uităm să ne mai ridicăm de la masă.

Avem o mulțime și tot mai cumpărăm. De-a lungul timpului v-am recomandat acele jocuri de societate pentru adulți și copii pe care noi le-am încercat. Astăzi, am făcut o selecție a jocurilor ce se află pe lista dorințelor și pe care urmează să le achiziționăm, cu diverse ocazii.

Dar, iată lista de jocuri de societate pentru adulți și copii:

Joc de societate Hasbro Games, Taboo

Despre acest joc, importatorul spune că Taboo este jocul cuvintelor interzise! Tot ce trebuie să faci este să încerci să îți faci echipa să ghicească cuvântul scris pe cartonașul tras, însă cele mai evidente indicii sunt „taboo”! Reușești să-ți faci echipa să ghicească cele mai multe cuvinte, contra-cronometru? Dar ai grijă, să nu spui unul din cuvintele „taboo”!

Prietenii care ni l-au recomandat au spus că merită toți banii.

Joc de  societate Twister

Acest joc l-am văzut prima dată în filmele americane cu adolescenți. Mi se pare super cool și antrenant pentru familie.

Twister este un joc care te înnoadă la propriu. Trebuie să învârți acul și să acționezi conform indicațiilor de pe panou.

Răsucește-te și încurcă-te, acum cu 2 mișcări suplimentare. Nu atinge covorașul cu nimic altceva decât cu mâna sau piciorul. Sau un fel de „mațele încurcate”; cei din generația cu cheia de gât știu despre ce vorbesc.

Se recomandă pentru 2 sau 4 jucători.

Joc de societate Scrabble Original, Limba Română

Scrabble este cel mai popular joc de cuvinte din lume, ușor de jucat.

Acest joc stimulează inteligența jucătorilor, încurajează spiritul de competiție, poate fi jucat oricând și este o variantă ideală de joc pentru toată familia.
Realizat pentru 2 – 4 jucători, în jocul Scrabble trebuie să realizezi cel mai bun cuvânt folosind oricare dintre cele șapte plăcuțe cu litere trase aleator.
Copilul meu cel mic e cam mic pentru aceast joc, dar abia aștept momentul în care vom sta ca americanii din filme și vor juca ore în șir.

Joc Momki Name it

Acesta mi se pare cel mai interesant joc din lume. Nu e chiar pentru copii, sau oricum, nu pentru copii mici. Părerea mea e că trebuie să fie aproape adolescenți ca să poată răspundă, dar e un joc ce nu trebuie să lipsească din colecția adulților.

Jocul conține peste 400 de întrebări audio care vă testează cunoștințele în legătură cu diverse melodii, coloane sonore pentru filme și pentru emisiuni de televiziune, precum și sunete de animale și o mulțime de alte sunete misterioase. Găsiți mai multe despre joc în acest video.

Joc de societate pentru copii și adulti – Mouthfull

Acest joc va fi absolut demențial pentru copii. Și nu numai. Îmi și imaginez o seară între părinți, la un pahar de vin, cu acest joc în față. Tt ce trebuie să faci este să-ți pui aparatul de bâlbe și să încerci să pronunți correct niște cuvinte.

Priviți aici:

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa