Vocea ta. Entuziasmul este contagios!

entuziasmul este contagios

Sunt un om entuziast. Așa e ADN-ul meu, așa sunt de când mă știu și tare îmi place să am în jur oameni entuziaști. Dar, ce să vezi, copiii “din ziua de azi” par să găsească mult mai interesantă o abordare ceva mai blazată a vieții.

Blazarea asta mă termină. La fel ca plictiseala sau mâțâiala. Mă scot din țâțâni și-mi vine să cad în patima bătrânicioasă a pildelor din copilăria noastră comunistă, a părinților care au crescut cu cheia de gât și cu maxim zece jucării în cameră. Și tot nu ne plictiseam!

De ce e bun entuziasmul?

Pentru că entuziasmul nu depinde de factori externi. Spre deosebire de încântarea pe care ți-o dă ceva nou, entuziasmul este cel care se aprinde în tine și luminează ceea ce este în jurul tău. Entuziasmul creează bucurie în tine și în cei din jur, face lucrurile să se miște. Entuziasmul creează idei de jocuri când toți se plictisesc, entuziasmul te ajută să te simți viu. Și pe cât de cool poate părea să stai blazat cu ochii pironiți în tavan pentru că ți s-a interzis accesul la calculator și ești bosumflat pe această temă, pe atât de stupid este să pierzi timp prețios în care ai putea să să inventezi ceva de făcut.

Cum înlocuiești plictiseala cu entuziasmul?

Campania mea de entuziasmare a copiilor din jur a început într-o zi de vară târzie. În parc. Am ieșit cu vecina mea și cu băieții, de altfel prieteni. Odată ajunși în parc, noi ne-am așezat pe o bancă, să punem țara la cale. Copiii, ceva mai încolo, cu mingea, dădeau letargic pase. N-au trecut nici 10 minute, că ne-am pomenit cu ei pe bancă. Se plictiseau. “Vreți să dați o tură cu trotineta?” “Nuuu…” “Să mergem la un loc de joacă?” “Hmmm… nu…” “Să vă jucați ceva?” “Pe telefon?” “Nuuu!”, am răbufnit amândouă. Ceva aici, în parc, cu corpul și mintea, fără nimic electric! Ce-ar fi?! În toată atmosfera lipsită de orice dram de entuziasm, mi-am amintit că, pe drum, cumpărasem pâine. “Hai la lac! Hrănim rațele.”

Entuziasmul se ia

Pasiunea mea pentru animale s-a transmis copilului și mă îndoiesc că există mulți copii pe lume pe care să nu-i entuziasmeze hrănirea unei ființe. Cu blană, cu pene, cu solzi, cu ce-o fi ea. Așa că am pornit spre lac, cu pâinea proaspătă cu tot. În parcul Tineretului sunt câteva locuri unde sigur găsești rațe de hrănit. La concurență cu pescărușii. Și uite cum, în nici zece minute, cârduri de rațe, stoluri de porumbei și pești obraznici se ciondăneau pe bucățelele de pâine aruncate de copii. Entuziasmul apăruse de te miri unde. Probabil din rărunchii sufletului lor, căci acolo cred că se naște el. Țipetele de bucurie, ambiția ca o bucățică de pâine să ajungă exact la o anumită rață, alta să fie prinsă din aer de un pescăruș i-a transformat pe puberii blazați în copii cu chef de viață. Pâinea s-a dus cât ai zice pește, rață și pescăruș. Acum ce ne facem?

Să vină ideile!

O altă parte bună a entuziasmului este faptul că atrage oamenii. Electrizează. Așa că, din momentul începerii operațiunii până la finalul ei, se mai strânseseră copii lângă noi. S-au privit între ei, au aruncat o privire la minge și, evident, le-a venit ideea să joace fotbal. Am găsit o bancă și am reluat poveștile de pus țara la cale între mame, acum că pusesem la cale joaca. Nu-mi amintesc, sincer, să fi stat în copilărie pe lângă cei mari, plângându-mă că mă plictisesc. Era mereu ceva de făcut sau de inventat, iar plictiseala cu un alt copil lângă mine mi s-ar fi părut de-a dreptul prostească. Însă generația de azi se plictisește mai ușor. Explicabil, până la urmă, din moment ce sunt copii expuși la realități virtuale unde totul este mai intens decât în viața reală. Dar e de datoria noastră să le amintim să fie entuziaști și dornici să trăiască și să descopere lumea din jurul lor, să o anime cu entuziasm și să o transforme în ceva atât de frumos încât universul jocurilor virtuale să pălească în fața ei.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Foto: 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()