Deși majoritatea covârșitoare a mamelor pot alăpta, situațiile în care acestea nu sunt suficient susținute sau nu au suficiente informații pentru a reuși să alăpteze sunt destul de dese. Și aceasta nu de azi de ieri!
Chiar și în lumea veche a satului românesc, lume pe care o idealizăm uneori, imaginându-ne-o plină de simplitate și firesc, alăptarea era la fel de importantă pe cât era de dificilă și mereu pusă în pericol. De aceea, numărul de superstiții și obiceiuri legate de alăptare este impresionant și a constituit mereu un capitol aparte și consistent în preocupările lumii satului și, prin urmare și ale etnografului pornit în căutarea acestora.
Varietatea de obiceiuri legate de „pierderea laptelui” ne lasă să înțelegem că alăptarea „nu venea de la sine” nici acum o sută, nici acum trei sute ani.
De ce fuge laptele? Pentru că s-a așezat un bărbat pe patul copilului
Iată care erau cauzele întreruperii alăptării acum mai bine de 100 de ani, sau, mai pe scurt, de ce credeau oamenii satului că „fuge laptele” de la tânăra mamă:
– În primele șase săptămâni, nu e bine să șadă cineva, mai ales un bărbat, pe patul copilului sau al mamei căci femeii i se ia laptele.
– Dacă o femeie, din nebăgare de seamă, bea un fir de păr odată cu apa, i se astupă țâțele.
– Din odaia lehuzei, nu se scoate niciun obiect după asfințit căci astfel s-ar pierde și laptele lehuzei.
– La românii din Macedonia, se păzea ca nu cumva perdelele să fie ridicate la ferestre, și lehuza, văzând lumină la altă casă, să piardă laptele.
– Lehuza nu dă cu mâna sa un obiect sau bani, căci se crede că își dă laptele.
Soluții și pentru cele care, din neatenție sau neștiință încălcau regula și rămâneau fără lapte
– Se tocmește un om care ia turta făcută pentru ursitoare, o înmoaie într-o apă curgătoare sau o fîntănă și o dă mamei s-o mănânce ca să-i vie laptele.
– Româncele din Transilvania făceau o gaură în locul unde au născut, vărsau puțină apă în ea, și apoi, bând printr-o țeavă acea apă, credeau că își vor recăpăta laptele.
– Tot în Transilvania, se ia o felie de pâine, se pune mai jos de roata morii astfel încât roata să o stropească cu apă și se dă apoi mamei să o mănînce.
În Țara Românească se făcea zeamă de păsat cu sămânță de mărar, sau se lua mazăre cu rădăcină de pătrunjel, rozmarin și floare de nucșoară și se făcea un fel de ciorbă pe care o bea mama care nu putea alăpta.
Colostrul era numit laptele cel rău
A fost nevoie de modernizare, de industrializare și de o diminuare drastică a ratei alăptării și a numărului de nașteri pentru ca lumea nouă să se îndrepte din nou cu interes către aceste momente pe care nici modernizarea și nici industrializarea nu au reușit să le scoată de sub pecetea magiei.
Cu siguranță astăzi știm mult mai multe despre ce se întâmplă în corpul femeii și al bebelușului, care sunt acei factori care favorizează sau inhibă alăptarea. Astăzi citim cu mirare că în lumea satului, colostrul era numit „laptele cel rău” și bebelușul nu era lăsat la sânul mamei decât după trei-patru zile. Între timp, era hrănit cu lapte de vacă, rărit cu apă și îndulcit cu zahăr, sau chiar cu lapte acru.
Ai citit cartea GHIDUL PENTRU ALĂPTARE AL DOCTORULUI JACK NEWMAN? Iată ce ți-am pregătit! Detalii AICI.
Laptele trebuie să vină în 3 zile altfel era semn rău
Prima oară când îl alăpta, mama trebuia să scurgă mai întâi laptele cel rău și apoi să aibă grijă să îl țină cu mâna dreaptă și să îi dea sânul drept pentru ca cel mic să nu devină stângaci. Și deși alăptarea nu începea imediat după nașterea, se credea că, dacă mamei nu îi vine țâța în trei zile, este semn că nu-i va trăi pruncul.
Într-o lume în care mortalitate infantilă era oricum foarte mare, îmi imaginez cu greu presiunea pe care tânăra mamă o simțea, așteptând să îi vină laptele fără să poate pune copilul la sân!
Dar nu este momentul să ne întristăm ci, dimpotrivă, să ne bucurăm. Căci avem astăzi șansa de a obține ajutor real pentru alăptare în loc de fiertură de mărar și respingerea colostrului ca lapte rău.
Și chiar dacă maternitățile noastre nu mai încurajează aceste obiceiuri rurale, multe sunt proastele obiceiuri din maternități sau din afara lor, care mai împiedică alăptarea. Dacă vrei totuși să fi pregătită cu adevărat pentru alăptare, achiziționează-ți din vreme „Ghidul de alăptare al doctorului Jack Newman”, de Jack Newman și Teresa Pitman.
Laptele nu fuge nicăieri!
Citește mai multe despre supersițiile şi tradițiile care însoțeau pe vremuri naşterea, dar şi despre superstițiile de care se ținea cont în timpul sarcinii.
Află care sunt cele mai noi recomandări în domeniul alăptării din ”Ghidul pentru alăptare al dr. Jack Newman”, disponibil AICI.
Informațiile etnografice din acest articol sunt preluate din volumul „Naşterea la români” de Simion Florea Marian (Editura Grai și suflet – Cultura Naţională, 1995).
