Cartea ”Parenting cu iubire”, lansată oficial în parc, printre părinți și copii

Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte este cel mai nou bestseller al editurii Totul despre mame, care a fost lansat oficial de Ziua Copilului, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din București. O carte despre cum să avem întâi grijă de noi ca să putem avea grijă de copiii noștri. Robin Grille este un apărător al părinților: „Nu există părinți răi!” spune el. Și apoi completează că și părinții ”răi” de astăzi sunt copiii răniți de ieri. 

Parenting cu iubire sau cum să ne iubim pe noi ca să ne putem iubi copiii

Parentingul înseamnă tot ceea ce faci ca părinte. Așadar parenting cu iubire înseamnă nu numai ceea ce faci pentru copilul tău. Înseamnă și ce faci pentru tine, părintele. Și pornind de la această idee a cărții ne-am gândit că cel mai frumos ar fi să lansăm această carte într-un mod în care și părinții și copiii să se poată bucura în aceiași măsură. Să facă ceva care să fie pe placul copiilor, dar și al părinților.

1 iunie – ziua parentingului cu iubire

1 iunie este Ziua Internațională a Copilului. Iar noi ne-am gândit să o facem ziua parentingului cu iubire. O zi în care copiii să fie copii și părinții să se mai bucure și ei puțin. Și nu am greșit. Am ales să lansăm cartea Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte în parcul Alexandru Ioan Cuza. Părinții și copiii s-au îmbulzit să-și creeze amintiri. Unii au făcut ce știu ei cel mai bine, au fost copii. Iar părinții au redevenit și ei pentru câteva momente copii. Pozele făcute de noi le vor reaminti această zi. Astăzi, peste 1.500 de familii au în case un citat din Robin Grille ”Dragostea pe care o oferim copiilor astăzi îi pregătește să fie adulții de mâine”.

Cum să îți descoperi instinctele de părinte

Îți descoperi instinctele de părinte făcând un exercițiu de sinceritate. Dacă privești în copilăria ta vei afla ce aduci de acolo cu tine. Îți rămâne să afli dacă asta vrei să trăiască și copilul tău. Iar apoi stă în puterea ta să schimbi ceva. Pentru că noi părinții vrem ceva mai bun pentru copiii noștri decât am trăit noi. Omul este făcut să crească și să evolueze.

O carte importantă pentru toți părinții care vor ceva mai bun pentru copilul lor

„Cred că este o carte foarte importantă pentru toți părinții. Pe cei care acum se pregătesc să devină părinți îi încurajez să o citească acum când încă mai au timp. Și le-aș spune să o păstreze pentru mai încolo când își vor dori să găsească răspuns la alte și alte întrebări. Pe cei care sunt deja de câțiva ani părinții îi încurajez să o citească pentru ca să poată înțelege că nu există părinți răi ci doar copii cu răni nevindecate. Și când se simt judecați să se întoarcă la rândurile scrise de Robin Grille”, ne-a spus Miruna Jovin, coordonatorul editurii Totul despre mame.  

Parenting cu iubire – pentru o lumea mai bună

Esența cărții Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte este să ne iubim. Să ne iubim și înțelegem pe noi, părinții și să ne iubim copiii. Iar dacă o generație de copii ar avea parte de o educație așa cum o recomandă Robin Grille atunci lumea în care trăim ar fi mai bună, mai blândă și mai înțelegătoare.

Dacă nu ați apucat să ne vedeți în ziua lansării în parc aveți acum ocazia să cumpărați această cartea de AICI. Și după ce o citiți ne-ar plăcea să ne spuneți ce credeți despre ea.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()