Temele pentru acasă omoară curiozitatea copiilor şi interesul lor pentru învăţare. Cam aceasta este concluzia după ce citeşti cartea lui Alfie Kohn „Mitul temei pentru acasă”.
Aşa cum ne-a obişnuit deja în alte lucrări („Pedepsiţi prin recompense” sau „Parenting necondiţionat”), Kohn este foarte bine documentat: citează şi analizează cu acurateţe studii de specialitate din domeniul parentingului şi domeniul educaţional. Cartea este împărţită în trei secţiuni: adevărul despre teme, motive pentru care nu se renunţă la teme şi o judecată sănătoasă asupra temelor.
Alfie Kohn porneşte de la două întrebări atunci când aduce argumente împotriva temelor: sunt ele benefice? de ce nu? În cele ce urmează veţi afla câteva dintre efectele temelor asupra copiilor, asupra părinţilor şi asupra relaţiei dintre ei.
Temele sunt percepute ca o povară pentru părinţi. Faptul că trebuie să coordonze şi să supravegheze efectuarea lecţiilor este asemănător unui al doilea job. După ce ai lucrat opt ore la serviciu, acasă te aşteaptă temele copiilor! „În ciuda anilor de experienţă profesională, mi-e greu deseori să îmi dau seama ce vrea profesorul, şi asta în cazul anumitor teme pentru clasa a II-a”, spune o mămică, ce e şi expert în pedagogie.
Mai mult, lecţiile primite pentru a fi făcute acasă sunt un factor de stres pentru copii. Cercetările au stabilit că există o relaţie între timpul petrecut făcând teme şi nivelul de anxietate, furie sau depresie simţit de elevi. Nu numai pentru părinţi temele sunt un al doilea job, ci şi pentru copii: după cele 5-6 ore petecute la şcoală, trebuie să o ia de la capăt acasă.
Temele pot genera conflicte în familie. Dacă şi părinţii şi copiii sunt stresaţi de teme, evident că acest lucru va duce la conflicte. „Cum poate o relaţie să nu fie afectată când primul lucru care îţi iese pe gură este «Ai teme pentru acasă?»”, se întrebă, retoric, Alfie Kohn.
Prinşi cu lecţiile, copiilor le rămâne mai puţin timp pentru alte activitaţi, inclusiv pentru a se juca sau pentru a petrece timp cu părinţii lor.
Un alt efect negativ este acela că temele scad interesul copiilor faţă de învăţare. Adică le reduce curiozitatea. Copleşiţi de prea multe activităţi primite de la adulţi, copiii ajung să facă doar ceea ce li se cere şi atât. Nu sunt interesaţi să afle mai mult sau să îşi pună întrebări, ci doar să se achite onorabil de o sarcină. Şi, eventual, să primească şi note mari! „Putem determina elevii să facă lucruri pe care nu le doresc, dar nu îi putem determina să dorească să facă acele lucruri”, atenţionează Kohn.
Totodată, temele pentru acasă cresc spiritul de competiţie, nu cooperarea. Primind sarcini pentru acasă, copiii lucrează individual. În realitate, cel mai productiv mediu este acela în care lucrăm alături unii de alţii, nu unii contra altora sau izolaţi de alţii.
Dat fiind faptul că sunt date de profesori şi de multe ori sunt rezolvate împreună cu părinţii, temele reduc independenţa şi responsabilitatea copiilor. În plus, prin faptul că în majoritatea cazurilor au o singură soluţie sau rezolvare corectă, temele limitează spectrul opiniilor acceptabile şi promovează pasivitatea în gândire.
Bazându-se pe studii şi analize efectuate de-a lungul timpului, Alfie Kohn atrage atenţia că singurele competenţe pe care le dezvoltă temele pentru acasă sunt acelea de a face şi mai multe teme!
Şi dacă totuşi temele apar…
Alfie Kohn face câteva recomandări în legătură cu tipul de teme care ar trebui dat pentru acasă. Astfel, el propune ca elevii să primească activităţi potrivite căminului, adică ceva ce nu pot face la şcoală, de pildă un experiment în bucătărie. O altă sugestie sunt activităţile de familie care, de regulă, nu sunt percepute ca teme pentru acasă. Adică micuţii să participe la activităţile casnice, care presupun învăţare, planificare sau calcul. Sau copiii să fie încurajaţi de către profesori să citească ceea ce le place.
„Mitul temei pentru acasă” conţine şi sfaturi despre atitudinea profesorilor faţă de teme. Aceştia ar trebui să conceapă singuri temele, nu să le ia de-a gata din diverse cărţi. Apoi să individualizeze temele şi să ţină cont de nevoile fiecărui copil. De asemenea, Kohn sfătuieşte profesorii să renunţe la a da note pentru teme.
„Poate că afirmaţia «temele sunt un exerciţiu pentru viaţă» este parţial adevărată. Da, sunt un exerciţiu pentru o viaţă petrecută în corporaţii. Şi poate că temele nu insuflă abilităţi, cât inoculează norme, producând astfel «muncitori care sunt obişnuiţi cu efortul şi nu se vor plânge de interminabila zi de muncă»”, este de părere expertul în parenting.
