Știți vorba aceea: spune-i un om de 99 de ori că e prost și a 100-a oară o va crede? La copii acest proces de identificare este chiar mai scurt. În același timp, etichetele sunt niște automatisme pe care le rostim fără să ne dăm seama. La fel cum nu ne dăm seama despre efectul lor distructiv. Prin ce se caracterizează și cum reformulăm etichetele pe care le punem copiilor în așa fel încât să le dezvoltăm o părere pozitivă despre sine, aflăm din cartea ”Cum să crești un copil energic”, semnată de Mary Sheedy Kurcinka, educatoare dar și coordonatoare a unor seminarii dedicate părinților.
”Offf, ce împiedicat ești dimineața! Nu te mai moșmondi atât că iar întârzii la școală și va zice doamna că ești un leneș fără pereche”. Și lista de ”complimente” poate continua până ajunge cât un zgârâie nori. Însă ea nu-l va ajuta pe copil să se simtă că a ajuns în al nouălea cer, ci va defini pe viață ceea ce crede copilul și apoi adultul despre sine. În cascadă, această părere de sine se va transmite și celor cu care persoana interacționează și se va reflecta în deciziile mici și mari pe care le ia în fiecare zi. Ca exemplu, același copil, la maturitate ar putea decide să nu aplice la un loc de muncă unde se cere agilitate pentru că se consideră ”cam îngrămădit”.
Cum reformulăm etichetele
Mary Sheedy Kurcinca, autoarea cărții ”Cum să crești un copil energic” propune un exercițiu simplu dar foarte eficient, pe care îl aplică la seminariile sale cu părinții. Scrieți o listă cât mai completă cu etichetele negative care vă vin în minte despre copilul dumneavoastră, atât cele pe care le-ați rostit în diverse momente de furie, pierdere a controlului sau oboseală, cât și cele la care v-ați gândit, dar nu le-ați verbalizat.
Lista poate conține cuvinte precum: dificil, distructiv, obraznic, fixist, epuizant, insistent, dictator, violent, lent. După ce ați acoperit cât de mult din acest arsenal, încercați să le citiți cu voce tare.
Cel mai probabil, că vi se va pune un nod în gât și nu veți reuși să duceți tema până la capăt. Aceeași reacție o au și părinții de la seminar. Unii lăcrimează, alții se plâng de dureri de stomac, alții se cocoșează. Sunt reacții pe care le are și copilul, de fiecare dată când aude aceste cuvinte.
La o a doua privire asupra listei, veți observa că etichetele negative reflectă adesea calități care sunt trecute cu vederea. Astfel, dificil poate însemna cu standarde înalte, distructiv – extrem de curios, obraznic – ține la principiile sale, epuizant – activ, insistent – perseverent, dictator – puternic, violent – pasional, încet – atent la detalii, fixist – concentrat. Noile cuvinte nu mai au încărcătura negativă din lista inițială, iar la o lectură cu voce tare, îi face pe părinți chiar să se simtă plini de speranță pentru că au un copil cu asemenea personalitate.
Etichetele sunt contagioase și se transformă în identitate
Copiii învață cine sunt de la cei din jurul lor. De aceea, după ce li s-a pus o etichetă, chiar dacă nu este corectă, ei tind să acționeze astfel încât să-i corespundă. Acest salt aproape magic pe care îl facem cu toții de la etichetă la realitate se numește Efectul Pygmalion și este foarte documentat de cercetători. De aceea, fie că îi etichetăm negativ sau pozitiv, ei vor tinde să se ”ridice la nivelul așteptărilor” noastre.
De regulă, copiii mai energici, activi sau din contră lenți primesc și cele mai multe etichete. „Toți copiii au câteva porecle, dar copiii energici par să adune o mulțime de etichete îngrozitoare, nefericite și nepotrivite, care par să aibă efectul unui țânțar pe pielea fină a gâtului: lasă răni acolo unde pielea e mai sensibilă”. – spune Mary Sheedy Kurcinka, mamă cu patru copii energici care au inspirat-o să scrie cartea ”Cum să crești un copil energic” despre cum gestionăm relația cu cu copiii ”mai”.
Prima dată etichetele vin de la părinți, apoi prin molipsire, de la profesori, prieteni, colegi. Contagiozitatea etichetelor poate fi folosită în favoarea copilului dacă reușim să le reformulăm și să le golim de încărcătura negativă.
De exemplu, atunci când luați copilul de la școală și învățătoarea vă spune: ”azi a fost extrem de zgomotos”, puteți răspunde cu ”ați observat și dumneavoastră că e un copil cu veleități artistice?”, sau la ”e încăpățânat” răspundeți cu ”și acasă îl considerăm foarte tenace”. La câteva interacțiuni de acest fel, prin molipsire, și învățătoarea va ajunge să utilizeze descrieri care reflectă potențialul copilului, nu ”defectele” lui.
Odată cu utilizarea noilor etichete care se concentrează pe calități și pe potențial, în loc de slăbiciuni, ne îmbrăcăm copiii într-o mantie protectoare. Pentru că etichetele pozitive ne schimbă nu doar vocabularul, ci și percepția, iar în final schimbă acțiunile. De aceea primul pas este să utilizăm cu copilul nostru cuvintele potrivite pentru el, recomandă autoarea Mary Sheedy Kurcinka.
Mai multe sfaturi care pe parcursul anilor au ajutat mii de părinți să atingă armonia cu copiii lor independenți, determinați și sensibili, citește în cartea ”Cum să crești un copil energic”.
