Cum să rămâi calm când copilul e agitat?

copilul e agitat

Pare aproape imposibil să rămâi liniştit atunci când propriul copil face o criză şi se tăvăleşte pe jos în mijlocul magazinului. E şi mai greu de gestionat o situaţie în care micuţul devine şi agresiv, inclusiv la adresa ta. Cum să rămâi calm când copilul e nervos? Laura Markham are răspunsul (şi implicit şi soluţiile) în cartea „Părinţi liniştiţi, copii fericiţi. Cum să înlocuim ţipetele cu conectarea”.

Ideea de la care pleacă Markham este că principala sarcină a unui părinte este aceea de a lucra cu el, cu neliniştile şi conflictele lui interioare. O dată ce părintele a făcut pace cu el însuşi şi şi-a rezolvat problemele lui, relaţia cu propriul copil se va schimba radical.

Nu putem controla copiii şi nici ceea ce le oferă viaţa, dar putem întotdeauna să ne controlăm propriile acţiuni. Parenting nu înseamnă ce face copilul, ci felul în care vom reacţiona noi…Dacă vrem să fim părinţi buni, trebuie să lucrăm şi cu noi înşine”, este de părere Laura Markham.

Copilul e agitat. Ce faci?

Şi ce are de făcut concret părintele? Cartea propune trei strategii: reglarea emoţiilor personale, conectarea cu propriul copil şi îndrumarea micuţului, nu controlul lui. Cele trei strategii sunt amplu prezentate, fiecăreia dintre ele fiindu-i alocată câte o parte a cărţii. Este discutat pe îndelete cum poate părintele să îşi regleze emoţiile, să se conecteze cu copilul sau să îl îndrume. În acelaşi timp, părinţii primesc informaţii despre cum îi pot învăţa şi pe copiii lor să folosească cele trei strategii.

De asemenea, este necesar să ai grijă şi de tine şi de nevoile tale atunci când îţi creşti copilul. E destul de greu, nu-i aşa? Markham prezintă mici trucuri care te ajută, fără prea mare efort, să te simţi mai bine în propria piele. Şi, implicit, să te înţelegi mai bine cu copilul tău.

Ea pledează împotriva bătăii, a pedepselor şi a educaţiei copiilor prin consecinţe şi propune îndrumarea iubitoare a micuţilor. Dacă obişnuieşti să ridici vocea la copilul tău, vei găsi în cartea Laurei Markham soluţia prin care să încetezi să mai ţipi. O să îţi ia cam trei luni! Dar merită, nu-i aşa?

Câteva idei care mi-au atras în mod special atenţia

Copiii au capacitatea de a declanşa toate sentimentele nefericite trăite de părinte în propria lui copilărie. De exemplu, când copilul te enervează, el nu face altceva decât să îţi arate problemele nerezolvate de când erai tu mic. A creşte un copil, spune Laura Markham, îi oferă părintelui şansa de a se împăca cu propriul trecut şi propiile experienţe, unele dintre ele traumatizante poate: „Copiii ne oferă ocazia perfectă de a ne creşte şi de a ne vindeca (pe noi înşine, n.a.)”.

Somnul este extrem de important pentru copil. O oră de somn pierdută îi produce un regres de un an în accesarea funcţiilor cerebrale. De exemplu, dacă într-o noapte doarme două ore mai puţin, a doua zi se comportă ca un copil mai mic cu doi ani.

Copiii sunt mult mai conectaţi la propriul corp decât adulţii. De aceea au atât de multă energie şi simt nevoia să o descarce prin joc, activitate fizică sau agitaţie.

Joaca este o modalitate de învăţare pentru copii: este o „muncă” pe care trebuie să o depună pentru a-şi dezvolta creierul şi a creşte sănătos. Atenţie, joaca nu este o pierdere de timp!

Copiii au nevoie de timp nestructurat, în care să visese, să inventeze, să creeze. Nu e recomandat ca părinţii să intervină şi să îi ţină tot timpul ocupaţi cu diverse activităţi planificate. Da, copiii au nevoie să se „plictisească” pentru că, de fapt, ei nu se plictisesc nicioadată, îşi găsesc singuri ceva de făcut.

 Cele zece reguli pentru a creşte copii grozavi

În Părinţi liniştiţi, copii fericiţi. Cum să înlocuim ţipetele cu conectarea vei găsi multe exerciţii pentru părinţi, tipuri de jocuri pentru diverse situaţii şi tipologii de copii, exemple şi cazuri concrete. Laura Markham oferă informaţii despre tipurile de ataşament, despre tipurile de parenting existente, despre felul în care se dezvoltă creierul copilului şi implicit despre anumite reacţii exagerate ale micuţului. Mai mult, este prezentată evoluţia copiilor pe grupe de vârstă, începând din primele zile de viaţă şi până în adolescenţă.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult în carte sunt regulile pentru creşterea unui copil grozav, pe care ţi le prezint mai jos:

  1. Cea mai importantă calitate a unui părinte: autocontrolul.
  2. Cel mai important angajament parental: fii susţinătorul copilului şi nu renunţa la el.
  3. Cel mai important secret al părinţilor: disciplina, în ciuda tuturor cărţilor scrise pe acest subiect, nu funcţionează.
  4. O nevoie a copilului despre care nu vorbeşte nimeni: un spaţiu sigur de exprimare a sentimentelor, în timp ce părinţii le „ascultă”.
  5. Ceea ce copilul tău ar vrea ca tu să înţelegi: că nu este decât un copil, care încearcă din răsputeri
  6. Cea mai utilă mantra: nu o lua personal.
  7. Ce trebuie să îţi aminteşti în situaţii dificile: orice comportament inadecvat are la bază o nevoie fundamentală care nu este împlinită.
  8. Cel mai bun expert în creşterea copiilor? Chiar copilul tău.
  9. Singura constantă? Schimbarea.
  10. Cel mai important: rămâi conectat şi nu îţi retrage niciodată iubirea, nici măcar pentru o clipă.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()