Cum să nu mai țipi la copil – tehnicile psihoterapeutului Laura Markham

Cum să nu mai țipi la copil. Ce tehnici propune psihoterapeutul Laura Markham

Despre efectele dezastruoase pe care le are bătaia asupra unui copil s-au făcut nenumărate studii. În ceea ce privește țipatul, este doar aparent o metodă mai puțin nocivă de a educa. Despre cum să eviți tipatul la copil și în același timp cum să nu aduni frustrare aflăm din cartea ”Părinți liniștiți, Copii fericiți”, semnată de unul dintre numele de referință în domeniul psihologiei copilului, Dr. Laura Markham. Autoarea dedică un capitol întreg reglării emoționale a părinților pentru a-și îmbunătăți relația cu copiii.

Știi mema aceea cu Te Fiti din desenul animat Vaiana? Aceasta în primul cadru este ilustrată zâmbitoare, luminoasă, verde și plină de flori spunând: „puiule, găsește-ți te rog încălțările să mergem afară”. În al doilea cadru același personaj, dar fără flori deja: „te-am rugat să îți cauți încălțările să mergem afară”.

În al treilea zâna blândă și verde devine un monstru din lavă încinsă care țipă: „ți-am zis de un milion de ori să-ți cauți încălțăăăăăările! De ce nu ești până acum la ușă să mergem?”

Cred că nu este părinte pe acest pământ care să nu rezoneze cu imaginile descrise mai sus.
Meme-uri despre modul în care ne pierdem cumpătul atunci când copilul nu face ce-i cerem sunt nenumărate, ce știm însă despre cum să evităm ultima parte din această poveste?

Psihologul de copii, Dr. Laura Markham, nume de referință în domeniul psihologiei copilului, oferă mai multe recomandări cum să nu mai țipi, dar nici să nu rămâi cu lavă încinsă în interior, pentru că tot se va revărsa mai devreme sau mai târziu.

Cartea ei ”Părinți Liniștiți, Copii Fericiți”, publicată la Editura Totul Despre Mame, abordează subiectul conectării cu copilul, dar nu înainte de a-i ajuta pe părinți, cu tehnici simple și funcționale, să se autoregleze emoțional.

De ce este distructiv țipatul la copil

Un studiu făcut de un grup de cercetători de la mai multe universități americane arată că atunci când țipăm la copii aceștia devin mai agresivi, fizic și verbal. Reacția părintelui îi sperie pe copii și îi face să se simtă nesiguri.

Dacă însă ridicarea vocii vine și cu insulte, în timp, amestecul dintre cele două generează anxietate, stimă de sine scăzută și agresivitate crescută. Nu în ultimul rând, copiii abuzați devin mai susceptibili la intimidare, deoarece le lipsește înțelegerea limitelor sănătoase și respectul de sine.

Să întoarcem acum obiectivul de la copil către relația dintre acesta și părinte. Reacțiile adulților, și cele bune și cele rele, sunt modele pentru copii. Cum putem aștepta de la ei să învețe să-și controleze emoțiile, când noi nu le putem controla pe ale noastre? Țipăm de fapt din cauza problemelor și frustrărilor acumulate. Comportamentul copilului, oricât de dificil, nu reprezintă altceva decât un strigăt de ajutor. Nu ne putem ajuta copiii câtă vreme suntem o oală sub presiune care a dat pe afară.

De aici vine în mod natural întrebarea: ce e de făcut dacă eu nu mă pot abține, iar altfel nu reușesc să mă fac auzit de copil? Pot învăța să mă controlez?

Începe prin a-ți lua angajamentul de a nu mai ridica tonul

Cunoști mecanismul prin care vedetele promit în fața unui grup mare de persoane (prieteni pe Facebook, urmăritori pe Instagram) că vor slăbi și le reușește? Un mecanism asemănător poate fi aplicat și pentru țipat. Acesta nu este un îndemn de a posta pe rețele sociale că ți-ai propus să nu-ți mai pierzi cumpătul în fața copilului, pentru că nimeni de acolo nu are cum să verifice dacă într-adevăr te ții de promisiune, și strigatul nu e precum kilogramele în plus, care se văd când pleacă. De aceea, angajamentul trebuie să fie în fața familiei. Iar principalul evaluator este chiar propriul copil. El e singurul care poate verifica autenticitatea demersului părintelui. Pentru a plusa, notează angajamentul cum ar fi ” mă voi adresa cu respect copilului meu” pe o hârtie și afișează-l într-un loc vizibil.

Și asta nu e totul. Pentru a avea o imagine mai clară a progresului propriu. Plusează cu un joc, în care să implici copilul. Pentru că el este președintele juriului în această provocare, oferă-i șansa să te evalueze la final de zi, oferind medalie de ”ton respectuos” de fiecare dată când reușești să-ți atingi obiectivul.

Cum să te oprești imediat ce observi că ești pe punctul de a exploda

Tehnica de mai sus te poate motiva extern. Dar ce facem cu toate aceste emoții care ne încarcă picătură cu picătură? Laura Markham apelează la neuroștiințe pentru a oferi soluții de durată. Metoda propusă de ea poate fi sumarizata într-o singură propoziție: amână discuția până te calmezi. Ușor de zis, dar cum faci?

Taci imediat ce începi să observi că îți pierzi răbdarea. Iar dacă pentru a scoate tensiunea ai nevoie să emiți sunete, alege să fredonezi o melodie, sau să zumzăi.

Ia distanță. Dacă nu ai copilul în fața ochilor șansele să strigi sunt mai mici. Însă fă acest pas doar dacă ești sigură că nu-l lași într-un loc cu risc pentru siguranța lui.

Nu uita că tu ești adultul, iar copilul învață din tot ceea ce faci mai ales în aceste momente tensionate. Poți să-i spui copilului care este procesul emoțional prin care treci – ”fac eforturi pentru a-mi păstra calmul. Nu vreau să țip. Dă-mi voie să mă liniștesc și apoi o luăm de la capăt, bine?”

Respiră adânc de zece ori. Reacția de a țipa nu este una rațională, deci vine din partea reptiliană a creierului nostru, cea care ne dă reacții precum: luptă, fugi sau îngheață.

Pentru a ne reconecta cu creierul nostru rațional – neocortexul – e util să respirăm adânc de zece ori, ceea ce va oxigena creierul și te va ajuta să devii mai rațional. Și tot aici te ajută să observi și din alte contexte în ce mod îți e mai ușor să liniștești creierul reptilian dezlănțuit. Fie exercițiile de respirație, fie o clătire rapidă cu apă rece pe față.

– Vei ști că ai ieșit din starea luptă sau fugi deoarece copilul nu va mai părea un dușman, ci copilașul iubit pe care ai promis că îl vei respecta. Din acest moment puteți relua discuția cu tine din nou un adult rațional în control al propriilor emoții.

E posibil să începi din nou să țipi, imediat după ce parcă te-ai calmat, mai ales când ești abia la început în acest proces.

Recidivările sunt și o bună ocazie de a-ți observa reacțiile și de a vedea ce poți îmbunătăți pentru următoarea situație în care vei fi pe punctul de a țipa, iar o asemenea situație în mod cert nu se va lăsa prea mult așteptată. Totuși nu renunța, pentru că schimbarea unui comportament cere dedicare și repetiție, dar cu siguranță rezultatul va fi în beneficiul tuturor.

Mai multe tehnici de autoreglare emoțională, pentru o conectare eficientă cu copiii, se găsesc în cartea Laurei Markham, ”Părinți Liniștiți, Copii Fericiți”.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()