„Părintele conștient” este o carte deșteaptă, empatică, ca un partener înțelept de conversație pentru aceia dintre noi care ne dorim să ne creștem copiii având inima și ochii larg deschiși
Dr. Shefali Tsabary e psiholog clinician, cu diplome și practică solide în spate, prin urmare cartea „Părintele conștient – Cum să ne transformăm pe noi pentru a avea copii puternici”, pe care sper că o veți ține și voi în față, are toate șansele să fie (încă) o prelegere (perfect îndreptățită) pe teme de parenting.
Dr. Shefali reușește să însoțească blând cititorul-părinte într-un parcurs spiritual comparabil înotului liniștit, susținut, condus de curent, fără nicio împotrivire.
Pentru că da, izvorul din care se inspiră cartea pare să fie mai curând acela al spiritualității orientale și, deși ghicim în multe momente specialistul, terapeutul, psihologul, firul roșu rămân învățăturile budiste cărora dr. Shefali le-a fost discipol de la o vârstă fragedă.
Acceptare, renunțare, regăsire
Probabil cuvântul-cheie care încă îmi răsună în urechi după ce am pus cartea jos e acceptare.
Învățăm să îi aceptăm pe copiii noștri așa cum sunt (în ciuda primului impuls), ne acceptăm pe noi înșine cu limitele și reacțiile noastre viscerale, reînvățăm să ne apropiem de oameni și situații cu acel tip de „energie neutră”, așa cum inspirat o numește dr. Tsabary.
Lentila prin care e privit copilul e cea de partener spiritual, tovarăș cu drepturi egale în călătoria de descoperire a sinelui. Iată un alt concept pus în scenă mai curând în accepțiunea sa spirituală decât în cea psihologică, științifică.
Volumul „Părintele conștient – Cum să ne transformăm pe noi pentru a avea copii puternici” de dr. Shefali Tsabary se găsește pe rafturile librăriei virtuale TOTUL DESPRE MAME. Acum nu vă rămâne decât să vă pregătiţi o cană de ceai, să vă aşezaţi în fotoliu şi să citiţi liniştiţi preţ de cinci minute, până când copilul se trezeşte, vrea să facă pipi sau toarnă borcanul de miere pe pisică.
Spune Shefali Tsabary că a deveni părinte e un fel de a renunța la vechiul sine, de a-l dizolva și de a săpa adânc după o nouă identitate. Pentru mame îndeosebi, această moarte a vechiului sine, această desprindere bruscă de vechea viață și vechiul fel de a fi nu e lipsită de traume. Pentru mame, care trăiesc experiența deplin, prin expansiunea „pielii, dar și a sufletului”, această pierdere a identității poate fi stranie, alienantă, întristătoare, dureroasă, toate acestea purtând în ele promisiunea regenerării.
Niciodată prea târziu, nimic ireversibil
Una din mantrele la care revine des autoarea sub o formă sau alta e că în orice punct al acestui drum putem alege să devenim conștienți și că orice pas sau gest pe care îl regretăm e reversibil și supus reparației.
Un capitol asupra căruia am să insist puțin e cel care vorbește despre prima vârstă a copilului și pe care îl recomand cu toată inima mamelor care sunt la ceva distanță de bebelușie și pot privi înapoi cu calm și iertare. E probabil și cel mai poetic capitol al cărții, e un filtru magic prin care putem alege să privim o perioadă altminteri percepută de majoritatea ca istovitoare sau copleșitoare. Iată: „În etapa aceasta, pare că ființa noastră îi spune copilului: <<Nu mai știu unde încep și unde mă termin. Zilele și nopțile se amestecă într-o ceață de strălucire și oboseală, sunt elastic, cauciuc și ceară. Mă supun voinței tale fără a mă împotrivi, fără limite, transparent ca sticla. Chiar și atunci când nu ești cu mine, eu sunt cu tine, mi te imaginez. Nu e clipă în care să fiu separat de tine.>>“
O altă lecție esențială care ni se poate revela în timpul acestei perioade este cea a trăitului în prezent, grație ritmului de viață al bebelușului, un tărâm demult pierdut pentru un adult obișnuit cu proiecții în trecut sau viitor.
Au mai fost pagini care m-au făcut să zâmbesc, pentru că mi se confirmau mai vechi intuiții: cele în care vorbește despre cât de sănătos și potrivit e pentru copil să se bucure de momentele de plictiseală, de un timp de liniște și tăcere, de lene, de joacă pur și simplu, nemascată ca „activitate”, de incendiile imaginației, de conectare cu natura și conștientizarea lucrurilor mici, dar prețioase, care compun viața (lumina soarelui care apune, gustul și mirosul hranei preferate, foșnetul frunzelor etc.)
În a doua parte a cărții continuă investigarea celorlalte vârste ale copilului și a practicilor spirituale foarte la îndemână pentru a le traversa în pace. Aici, în această a doua parte veți regăsi câteva elemente cât se poate de practice, grupate sub formă de liste, pe care le puteți conserva pentru când va fi vremea lor.
De pildă, întocmește o listă de întrebări pe care ni le putem adresa și ale căror răspunsuri pot trasa un tablou autentic al psihicului nostru, pe de o parte și al drumului inițiatic de schimbare, pe de altă parte:
Care ne sunt spaimele?
Care sunt acele situații care ne declanșează reacții emoționale?
Care sunt moștenirile emoționale pe care le aducem cu noi în relația cu copii?
Cum reacționăm în fața evenimentelor negative?
Suntem mai curând oameni ai acțiunii sau ai contemplației?
Le permitem copiilor să fie ei înșiși?
Toate aceste întrebări sunt primii pași ai unui drum, din nou la intersecția dintre terapie și spiritualitate.
Așadar, să ne înarmăm cu nădejde; drumul de la inconștiență la conștiență, parcurs alături de copiii noștri nu e cu sens unic și, deși uneori dificil, ne aduce mai aproape de promisiunea pe care cu siguranță ne-am făcut-o mulți dintre noi când am devenit părinți: aceea de a nu repeta greșelile părinților noștri.
Urmăriți acest material video aici pe Dr Shefali Tsabary, într-o succintă, dar pătimașă prelegere despre cum să devenim părinți conștienți.
