[Fragment]: ”Părinţi liniştiţi, copii fericiţi”, de Dr. Laura Markham

E o vorbă care spune că nimic nu e mai greu decât să crești copii.

Dar de ce este atât de dificil?

Când adresez această întrebare publicului, părinții sugerează, de obicei, două motive. Primul ar fi că miza este atât de mare. Al doilea, că nu există o metodă bine definită care să-ți spună așa e bine. O metodă e bună, alta mai puțin bună.

Miza este cu siguranță foarte mare, însă știm, de fapt, destul de multe despre cum putem să creștem copii fericiți, responsabili, respectuoși, sănătoși emoțional și autodisciplinați. S-au realizat foarte multe studii pe acest subiect important, iar părinții se vor bucura să afle cât de folositoare sunt rezultatele care au ajutat cercetătorii.

Toate aceste studii arată că părinții care au o reacție caldă și care tratează cu atenție și respect nevoile unice ale copilului ca persoană, care impun limite cu înțelegere și îndrumă în mod constructiv emoțiile copilului, cresc oameni extraordinari. Este rezonabil, dar dificil. După cum orice părinte știe, partea dificilă ține de gestionarea propriilor emoții.

DESCARCĂ GRATUIT UN FRAGMENT DIN CARTEA ”PĂRINȚI LINIȘTIȚI, COPII FERICIȚI”, DE DR. LAURA MARKHAM


Pentru că ne dorim să îți oferim materiale și experiențe care să îți îmbogătească viața de părinte, am creat un scurt chestionar care să ne ajute în acest sens. Completarea lui poate dura până la 8 minute. Și pentru că apreciem fiecare minut pe care ni-l acorzi, punem la bătaie 30 de cărți de parenting. La sfârșitul chestionarului lasă-ne adresa ta pentru a te înscrie automat în tombolă!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()