„Între părinte şi copil” de Dr. Haim G. Ginott, o carte-ghid de comunicare afectuoasă

Dacă te-ai săturat de sfaturile-clişeu şi vrei soluţii specifice la problemele tale concrete, cartea „Între părinte şi copil” de Dr. Haim G. Ginott nu ar trebui să-ţi lipsească din casă.

Un ghid de comunicare afectuoasă, asta promite să fie cartea „Între părinte şi copil” scrisă de Dr. Haim G. Ginott. Şi exact asta este.

Am citit multe cărţi de parenting în ultimii ani. La început devoram orice carte pe care puneam mâna, dacă venea cu o recomandare din partea unor persoane în care aveam încredere. Ulterior, la fel ca şi în cazul literaturii clasice, am început să am preferinţe. Preferinţe în ceea ce priveşte scriitura, nu doar ideile transmise. Pentru că oricât de bune erau ideile autorului, unele cărţi erau pur şi simplu scrise (sau traduse, uneori) prost. Repetitive. Vagi. Fără exemple clare. Mult prea lungi pentru mult prea puţine idei transmise. Aşa am ajuns să am doar câteva cărţi de parenting preferate, spre care mă îndrept ori de câte ori simt că am nevoie de ajutor.

Exemple „aşa da, aşa nu”

Ei bine, acum am încă una. Cartea „Între părinte şi copil – ghid de comunicare afectuoasă, scrisă de Dr. Haim. G. Ginott, un pionier în psihoterapia copiilor, m-a acaparat încă de la primele pagini. Pentru că este clară, succintă, exemplele curg unul după celălalt, argumentele sunt şi ele acolo. Un exerciţiu de autoeducare în care eşti ghidat pas cu pas. Ţi se arată direcţia iar apoi eşti luat de mână şi dus până în punctul final, acela al unei comunicări afectuoase cu copilul. Cartea este plină de exemple grăitoare despre „aşa nu, aşa da” în ceea ce priveşte comunicarea părinte-copil.

Cartea are 10 capitole care, cred eu, acoperă majoritatea problemelor care ar putea să apară în relaţia dintre părinte şi copil. Ginott vorbeşte despre semnificaţiile ascunse din întrebările copiilor, despre oglindirea emoţiilor, despre lauda folositoare şi cea nerecomandabilă, despre cum să transmiți valori, în loc să ceri conformare. Alte teme interesante sunt cele despre alternativele eficiente la pedepse, despre gelozia între fraţi, despre siguranța emoțională şi stimularea independenţei copilului. Iar lista este mai lungă.

Dar, în principiu, ideea cărţii este că, între părinte şi copil, comunicarea ar trebui să reacţioneze la sentimentele copilului, şi nu la comportament.

Fixarea limitelor

Unul dintre capitolele la care simt de pe-acum că voi reveni cel mai des este cel despre disciplină. Ginott atrage atenţia, încă de la început, că atunci când părinţii îşi pedepsesc copiii, nu îi disciplinează, ci doar îi înfurie. „Inundaţi de turbare şi cufundaţi în ranchiună, copiii nu pot asculta şi nu se pot concentra. În materie de disciplină, orice generează furie trebuie, prin urmare, evitat. Şi orice sporeşte încrederea în sine şi respectul faţă de sine şi de ceilalţi trebuie stimulat”, scrie Ginott. Bun, am citit despre acest principiu în multe alte cărţi de parenting, vei spune. Aşa este. Dar Ginott continuă, dându-ţi exemple concrete despre ce să nu zici în anumite situaţii (deşi îţi vine) şi ce să spui în schimb.

Iar Ginott mai face un lucru care mie mi se pare important: trasează o limită clară între îngăduinţă (acceptarea copilăriei copiilor, a sentimentelor şi a dorinţelor pe care le au cei mici) şi ultraîngăduinţă (acceptarea unor acte nedorite). Despre ultraîngăduinţă nu vreau să spun mai multe decât că, într-o perioadă, picasem şi eu în această capcană, uneori din teama de a nu traumatiza copilul, alteori dintr-o înţelegere greşită a ceea ce înseamnă attachment parenting.

Astfel, spune Dr. Haim G. Ginott, părinţii ar trebui să îngăduie sentimentele, dar să limiteze actele. Cu alte cuvinte, recunoşti curiozitatea sau gelozia copilului, fără însă a-l lăsa să taie coada pisicii sau să-şi lovească fratele. Părinţii trebuie să le îngăduie copiilor să exprime ceea ce se simt, limitând şi reorientând actele nedorite. Deci sentimentele (chiar şi cele negative) sunt confirmate, doar comportamentele sunt limitate. Mai mult, copiii nu trebuie niciodată pedepsiţi pentru că au resentimente faţă de interdicţii, spune Ginott.

Interdicţii clare

Cum fixezi însă acest limite clare, într-o manieră care menţine şi respectul de sine al părinţilor, şi pe cel al copilului? Haim. G. Ginott dă numeroase sugestii în acest sens, în funcţie de vârsta copilului. De exemplu, el spune că „E ora de culcare” este mai uşor de acceptat decât „Eşti prea mic să stai târziu noaptea”. Sau „Cuburile sunt pentru construit, nu pentru aruncat” e mai uşor de acceptat de copil decât „Îmi pare rău, dar nu te pot lăsa să arunci cu aceste cuburi, e periculos”.

Tot despre verbalizarea interdicţiilor este şi următorul paragraf, care pe mine m-a pus serios pe gânduri: „În faţa unui copil care încală o limită, părintele trebuie să reacţioneze fără să se piardă în argumente şi vorbărie. (…) Când un copil depăşeşte o limită, anxietatea lui creşte (…). Părintele nu trebuie să sporească anxietatea copilului în acest moment. Dacă părinţii vorbesc prea mult, ei exprimă slăbiciune – într-un moment în care ar trebui să exprime tărie. Exact în momente de felul acesta are nevoie copilul de un aliat adult care să-l ajute să-şi controleze impulsurile, însă fără să-l umilească”. Deci, dacă copilul vrea să dea cu piatra după fratele lui, adultul ar trebui să spună sec şi hotărât: „Nu în el, în copac”. Abia după ce toată lumea e în siguranţă, părintele poate reveni la sentimente, sugerându-i copilului câteva moduri de a le exprima: „Poţi fi furios. În sinea ta, poţi să-l urăşti. Dar nimeni nu va fi lovit”. Mie mi s-a părut utilă abordarea.

O carte de dat nepoţilor

Şi încă un lucru care pe mine m-a impresionat la această carte: prima ediţie a apărut în 1956, pentru ca în 1969 să apară o ediţie revizuită. Cu alte cuvinte, Ginott pleda pentru comunicarea afectuoasă între părinte şi copil încă de acum peste 40 de ani. Când părinţii noştri erau crescuţi în stilul „eu te-am făcut, eu te omor”, Ginott scria despre cum se poate crește un copil fără a fi umilit, despre cum trebuie preţuit un copil fără a-l judeca, despre cum pot părinţii să-şi exprime furia fără a jigni sau a trece cu bocancii prin sufletului copilului, despre cum să reacţioneze adulţii astfel încât copiii să-şi dezvolte încrederea în sine şi să creadă în realitatea lor lăuntrică. Şi, repet, toate acestea încă de acum 40 de ani.

Recunosc, mie mi s-a făcut pielea de găină citind pe internet mărturiile unor persoane care spuneau că şi-au crescut copiii după principiile enunţate de Ginott, iar acum cumpărau din nou cartea pentru a le-o oferi în dar copiilor lor, care la rândul lor deveniseră părinţi.

intre-parinte-si-copil-totul-despre-mame

Volumul „Între părinte și copil” de Dr. Haim G. Ginott se găsește pe rafturile librăriei virtuale TOTUL DESPRE MAME. Acum nu vă rămâne decât să vă pregătiţi o cană de ceai, să vă aşezaţi în fotoliu şi să citiţi liniştiţi preţ de cinci minute, până când copilul se trezeşte, vrea să facă pipi sau toarnă borcanul de miere pe pisică.

Citește și:
Să nu ne mai temem de lacrimile şi crizele de furie ale copiilor!
Creştem împreună!
Părinţi liniştiţi, copii fericiţi
Parentaj sensibil şi inteligent
“Copii crescuţi cu blândeţe”, cartea părinţilor fericiţi
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()