Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi

dr-laura-markham-frati-totul-despre-mame

Am început să citesc Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi – cum să creștem frați prieteni pe viață a Laurei Markham într-o perioadă în care încercam din răsputeri să devin un părinte mai blând, cât puteam eu în sinele meu privat de somn şi  solicitat de trei copii, fiecare cu nevoile lui specifice, plus celelalte responsabilităţi ale casei. Iată ce a urmat:

Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi – cum să creștem frați prieteni pe viață” e o carte-ghid pentru părinţii care aşteaptă al doilea sau al treilea copil

Ce cuprind cele trei părți ale cărții?

Volumul „Părinți liniștiți, frați fericiți – cum să crești frați prieteni pe viață” de dr. Laura Markham se găsește pe rafturile librăriei virtuale TOTUL DESPRE MAME. 

Prima parte

Este un fel de curs de pregătire al meu, ca părinte, să pot face faţă cu calm situaţiilor uneori tensionate şi copleşitoare ce apar în familie odată cu sosirea unui nou bebeluş. Volumul îmi explică ce înseamnă să fiu un părinte liniştit şi cum pot capăta abilităţile de a disciplina paşnic, cu empatie.

A doua parte

Detaliază  posibilele reacţii ale fraţilor şi cum pot eu, ca mama, să îmi asum rolul de interpret al sentimentelor şi emoţiilor copiilor mei.

Voi reuşi să îi îndrum printre furcile geloziei, să îi includ fără a-i marginaliza, să le accept trăirile uneori debordante? Secţiunea aceasta mă ajută să îi învăţ pe copii să îşi identifice sentimentele şi să le comunice,  să aplaneze conflictele, să găsească soluţii prin care toată lumea câştigă. Nu este necesar să obligăm copilul să împartă, nu se încurajează competiţia, ci conectarea.

Partea a treia

Cuprinde o lista extrem de practică de ponturi care mă ajută să îi fac trecerea copilului de la statutul de copil unic sau mai mic la noul lui rol în familie.

Sunt abordate subiecte care ţin de viaţa de zi cu zi, de la alăptare, ora de culcare, jocuri pentru a-l ţine ocupat pe copilul mai mare atunci când sunt ocupată cu bebeluşul şi multe altele.

Metoda presupune, la început, ca părintele să se controleze conştient, preluând cu atenţie semnalele copiilor: părintele intervine şi ghidează dialogurile până în momentul în care conversaţia politicoasă şi empatia se internalizează. E nevoie un efort iniţial intens, de multă consecvenţă, dar pe termen lung fraţii vor ajunge nu numai să se înţeleagă între ei şi să rămână prieteni pe viaţă, ci să aibă abilităţi de comunicare superioare cu toate persoanele din jurul  lor.

La început, cartea aceasta a stârnit în mine o frustrare teribilă…

Mi-a venit foarte greu să fac pace cu prima ei jumătate, pentru că îndrepta spre mine o oglindă în care nu îmi plăcea ce văd. Nu eram nici pe de parte părintele liniştit, blând,  în control, descris în filele ei. Eram o mamă cu nervii întinşi la maxim, care prea des ridica tonul la copilul cel mare, încercând să îşi păstreze calmul măcar cu cei mici. Citind, mi-am dat seama de situaţiile în care am procedat greşit în ultimele luni, şi ce căi de abordare ar fi fost mai potrivite şi mai eficiente pe termen lung.  A fost o carte prin care m-am radiografiat: la început o închideam frustrată de standardul înalt pe care îl propunea. Mi se părea că o mamă obosită că mine nu va putea ajunge la capacitatea aceea de a se autocontrola suficient încât să răspundă cu calmul şi diplomaţia ilustrate de dr. Laura Markham.

Dar, pe măsură ce am parcurs cartea,  mi-am dat seama că pot face pace cu mine însămi

În fiecare zi există şansă unui nou început, iar dacă am greşit îmi cer iertare şi pornesc a clădi relaţia cu copilul aşa cum mi-o doresc de fapt: pozitivă şi caldă. Făcând acest efort conştient al blândeţii, eu însămi voi fi mai fericită în rolul meu de mamă.

Situaţia la noi în familie e un pic specială

Atunci când s-a născut Cati, fiind diagnosticată cu un sindrom catalogat “incompatibil cu viaţa”, am fost siliţi de situaţie să ne concentrăm toate puterile în aşa fel încât fratele mai mare să nu fie traumatizat mai mult decât necesar. Contextul a fost de aşa natură încât am reuşit să îi acord foarte multă atenţie individuală băiatului mai mare (Cati a fost un bebeluş liniştit, care avea perioade lungi de somn). Tatăl copiilor a preluat şi el din responsabilităţi, petrecând mult timp cu băieţelul. În felul acesta, fiul nostru nu a dat  semne de gelozie exagerată, şi nici nu s-a manifestat în vreun fel nepotrivit faţă de surioară. Când l-am întrebat recent dacă îl deranjează faptul că are o soră cu handicap, răspunsul lui sincer a fost  Nu, deloc!. Dar personalitatea lui e calmă şi binevoitoare, faptul că nu l-am văzut vreodată să manifeste violenţă faţă de vreun copil (cu câteva mici excepţii de aruncat nisip în capul copiilor din parc) ne-a ajutat enorm.

Când s-a născut al treilea băieţel, cel mai mare avea 6 ani, iar acum a fost momentul turbulenţelor. Bebeluşul nu a fost nicidecum liniştit şi somnoros ca fetiţa, ci extrem de solicitant, toată ziua şi toată  noaptea. Criza de adaptare a frăţiorului mai mare  ne-a adus într-un impas: el a cerut din ce în ce mai multă atenţie, atrăgând-o prin comportamente care nouă ni se păreau nepotrivite. A avut parte de regrese, obrăznicii ce nu îi stăteau în fire, tantrumuri şi ieşiri care au adăugat la tensiunea în familia noastră extenuată. Bine ar fi fost să ştim că aceste comportamente sunt absolul normale şi că trebuie să îi încurajăm exprimarea sentimentelor, aşa cum Laura Markham explică în cartea sa.

Instinctul pus în pagină

Pe unele sfaturi ale Laurei Markham le aplicasem din instinct: l-am luat pe lângă mine pe cel mare când îl alăptăm pe cel mic, am citit mult, l-am implicat în îngrijirea lui, am căutat să petrec timp doar cu el, i-am pregătit activităţi care să îl ţină preocupat şi fericit. Alte sfaturi însă, cum ar fi să înţeleg de ce se poartă el aşa şi cum să gestionez tensiunile, ar fi fost de aur.

Cati a reacţionat în modul cel mai îmbucurător cu putinţă faţă de fratele mai mic: cu gelozie. Nu cred că există părinţi care să se fi bucurat mai mult decât noi de această reacţie normală. Iniţial l-a ignorat, apoi a început să solicite din ce în ce mai multă afecţiune din partea adulţilor din jur. Pentru ea, asta a însemnat o ieşire fantastică spre exterior. Acum cei doi sunt la nivele similare de dezvoltare şi se joacă împreună, se şicanează, se ceartă pe jucării. Din nou, normalitatea ne încântă! Pentru ambii frăţiori ambiţioşi aceasta a fost o situa pozitivă, fiindcă s-au  provocat reciproc să îşi depăşească limitele. Cati a câştigat mult ca dezvoltare datorită fratelui mai mic, iar bebeluşul a beneficiat de tot ceea ce ne-a învăţat surioara lui în materie de stimulare.

Nu ştiu cum se va schimbă dinamica familiei noastre în viitor. Ştiu însă că am fost inspirată, încă o dată, să privesc maternitatea din perspectiva compasiunii şi a blândeţii.

Vă recomand  Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi  încă din momentul în care plănuiţi să concepeţi un al doilea copil. Ea te ajută să te pregăteşti pe tine că mamă pentru a face faţă noilor provocări, să îţi pregăteşti copiii, să ai la îndemână strategii practice care să păstreze atmosfera frumoasă în familie.

Volumul „Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi – cum să crești frați prieteni pe viață” de dr. Laura Markham se găsește pe rafturile librăriei virtuale TOTUL DESPRE MAME. 

Citește și:
Părinţi liniştiţi, copii fericiţi
“Copii crescuţi cu blândeţe”, cartea părinţilor fericiţi
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()