Patru cărți de parenting care te ajută să ai un copil fericit

Veronica Guzun, redactor

Prima promisiune pe care o facem bebelușului abia născut, când și noi ne naștem ca părinți, este că îl vom proteja și vom veghea la fericirea lui. Dar cum îți poți face copilul fericit și, mai ales, unde e granița între fericire și solicitările permanente ale celui mic de a-i cumpăra jucării și a-i oferi distracții pe tavă? De ce prima îl crește și a doua îl distruge? Despre ce înseamnă un copil cu adevărat fericit și cum putem să-i oferim această stare puteți descoperi în pachetele de cărți publicate la Editura ZYX Books: „Educație cu blândețe și „O familie liniștită.

Fericirea, la fel ca iubirea, naște discuții inepuizabile, fără însă a ajunge și la o concluzie sau măcar la senzația că suntem aproape. Fiind niște sentimente, sunt subiective și, pentru că trezesc stări deosebite, sunt foarte râvnite. Nu întâmplător, cele mai multe urări includ fercirea și iubirea. Poți fi fericit fără să fii iubit? Dar invers?

Prima piesă – iubirea necondiționată

Bestsellerul lui Alfie Kohn „Iubire necondiționată pentru copilul tău” a revoluționat modul în care părinții interacționează și se comportă cu copiii lor. Una dintre nevoile de bază ale oricărui copil, conform argumentării lui Kohn, este cea de iubire necondiționată, de a ști că va fi acceptat, chiar dacă o dă în bară sau nu se ridică la înălțimea așteptărilor. Este o abordare mult diferită de cea convențională în materie de creștere a copiilor, unde pedepsele sau recompensele sau alte forme de control, îi învață pe copii că sunt iubiți doar când ne fac pe plac, sau ne impresionează.

Ceea ce prezintă Alfie Kohn în această lucrare nu este ”încă o teorie care ne învață să ne creștem copiii”, ci este un concentrat extras din numeroase studii solide despre efectele disciplinării clasice și cum îl afectează pe termen lung pe copil ideea că trebuie să ne câștige mereu aprobarea. Nu în ultimul rând, cartea pune accent pe echipa pe care o pot face părinții cu copiii pentru a atinge împreună fericirea.

A doua piesă – creștem copii, nu îi dresăm

În completarea argumentației din cartea de mai sus, Alfie Kohn a scris ”Pedepsiți prin recompense – cum să evităm bulinele roșii, bonusurile, lauda și alte feluri de mită”. Căci poate exista iubirea necondiționată alături de ”dacă faci asta, îți dau asta” și cu ce înlocuim împământenita tehnică a schimbului?

Cartea nu e însă un șir lung de blamări a vechilor metode de educație, ci oferă și soluții argumentate, iar unele chiar la îndemână pentru părinți. O metodă este să ne reamintim mereu cum se văd lucrurile din perspectiva copilului. ”Acesta este cel mai bun mod să evităm recompensele și forțarea copiilor, care tind să fie folosite când privim copilul ca pe un obiect și nu ca pe un subiect”.

Alt mod este să avem mereu în minte scopul nostru pe termen lung, acela de a crește un copil altruist, cu simț moral, cu încredere în sine, fericit, responsabil, rațional. Cu cât avem mai clar în minte cum vrem să fie copilul nostru când va fi adult, cu atât vom fi mai puțin predispuși să-i spunem: ”Fă asta și primești ceva bun”, sau ”Treci la colț” sau ”Pentru că așa zic eu”.

Nu în ultimul rând, cartea ”Pedepsiți prin recompense” este codimentată cu umor, care, să recunoștem, ne salvează din multe situații în viață, ca părinți și nu numai.

A treia piesă – conectarea

Copiii sunt parte din noi și multă vreme sunt oglinda noastră emoțională. De aceea, un copil nu poate fi fericit lângă părinți nefericiți, care simt mereu că tot ce fac este un sacrificiu de dragul copilului.

Dr. Laura Markham, psiholog și voce cu greutate în domeniul educației cu blândețe, în cartea care a bătut recordurile de vânzări la nivel mondial ”Părinți liniștiți, copii fericiți – cum să înlocuim țipetele cu conectarea”, îndreaptă obiectivul mai întâi spre părinte. Pentru că doar un părinte împăcat cu sine, fericit el însuși, poate oferi spațiul necesar copilului pentru a crește emoțional spre propria fericire.

Autoarea amintește un adevăr pe care, deși îl știm cu toții, îl pierdem din vedere când ne ia ”părințeala” pe sus: relația părinte-copil este mai întâi de toate o relație. Ce se întâmplă cu unul îl influențează pe celălalt și tot așa. Nu putem oferi ce ne lipsește nouă. De aceea, accentul în carte cade mai intâi pe ”liniștea părinților” care aduce prin conectare ”fericire copiilor”.

A patra piesă – Cum să ne creștem copiii lăsându-ne îndrumați de ei

Din cartea Copii crescuți cu blândețe aflați cum să ascultați instinctele și abilitățile naturale ale bebelușului pentru a-i oferi cel mai bun început în viață. Cartea este un ghid practic și sensibil care vă arată cum fiți atenți la semnele copilului dumneavoastră încă de la naștere. Observarea copilului vă va ajuta să vă dezvoltați o relație puternică și iubitoare cu acesta încă de la naștere.

Copii crescuți cu blândețe te învață să înțelegi nevoile reale ale copilului. Copilul își comunică nevoile încă de la naștere. Gill Rapley și Tracey Murkett explică de ce este important să înțelegem și să respectăm ritmul natural al copilului. În cartea Copii crescuți cu blândețe ele ne învață ce semne să citim pentru a ne înțelege copiii.

Dacă vă înțelegeți copilul veți putea gestiona mai ușor somnul și plânsul bebelușului. Veți putea recunoaște motivul pentru care un bebeluș plânge. Copii crescuți cu blândețe este un ghid util proaspeților părinți și îi ajută să își înțeleagă copilul. Apoi vor putea să răspundă în mod eficient la nevoile pe care copilul le are.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa