Prizonieri ai copilăriei?

Cartea scrisă de Alice Miller, Drama copilului dotat, este un răscolitor bestseller internațional despre traumele copilăriei și urmările lor la vârsta adultă.

A fost odată o fetiță pe care o chema Alicija Englard și care trăia împreună cu familia ei într-un oraș din Polonia. Când Germania a ocupat Polonia în 1939, toate familiile evreiești au fost obligate să se mute în ghetourile create și păzite din fiecare oraș. Multe dintre aceste familii au încercat să își salveze copiii, schimbându-le numele și lăsându-i în grija familiilor poloneze. Alicija a fost unul dintre acești copii. Sub noul nume de Alice Rostovska a supraviețuit războiului dar o parte din familia ei a pierit în acel ghetou.

Peste mulți ani, fetița de atunci, devenită între timp psihanalist renumit, a scris o carte căreia i-a dat numele Drama copilului dotat / Das Drama des begabten Kindes. În aceasta carte, ea scria,

,,M-am întrebat adesea dacă ne va fi cu putinţă ca într-o zi să înţelegem toată întinderea solitudinii şi a abandonării pe care le-am cunoscut în copilărie.’’

Editorul american al cărții s-a gândit că un nume mult mai bun pentru carte ar fi Prizonieri ai copilăriei / Prisoners of Childhood. Și a avut dreptate. În scurt timp, cartea se vindea în 1000 de exemplare pe săptămână. Dar Alice Miller, autoarea, nu a fost mulțumită. Cu riscul de a pierde vânzările spectaculoase, Alice Miller a insistat ca volumul să fie retipărit cu numele său original, Drama copilului dotat. (Așa cum a apărut, de altfel, și în limba română, la Editura Herald, în traducerea Monicăi Medeleanu.) Singurul ei argument a fost povestea de mai sus, povestea ei din copilărie: nimeni și nimic în viața ei nu va mai fi obligat să își schimbe numele.

Copilul cuminte de azi, părintele deprimat de mâine

Poate cele două povești nu sunt cea mai bună introducere pentru o carte care s-a vândut în milioane de exemplare în întreaga lume, în ciuda titlului oarecum nepotrivit. Aceasta nu este o carte despre problemele copiilor supradotați, ci o carte despre copilul obișnuit care încearcă uneori prea tare să facă pe plac părinților.

Miller descrie consecințele nefaste ale nevoii de dragoste a copiilor transformată în dorință de a le face pe plac părinților. Copiii aceia cuminți și cooperanți pe care ni-i dorim cu toții sunt de fapt, susține Miller, în mare pericol de a nu își exprima propriile sentimente, de a deveni triști și depresivi, de a uita cine sunt cu adevărat. Acei copii devin apoi părinți care nu știu cine sunt cu adevărat și care le sunt nevoile.

,,Mulţi oameni suferă întreaga viaţă de acest sentiment opresiv de vinovăţie, de sentimentul de a nu se fi ridicat la aşteptările părinţilor lor. Niciun argument nu poate învinge aceste sentimente de vină pentru că ele îşi au originile în cea mai timpurie perioadă a vieţii şi de acolo îşi trag intensitatea şi persistenţa.’’

Cărţile lui Alice Miller se citesc mereu în doi: părintele de acum și copilul de atunci citesc cu aceiași ochi mari datele disecției uneori dureroase pe care Miller o efectuează. Analiza relației părinte-copil nu poate fi înțeleasă decât dacă ne dăm voie să fim, pe rând, copii și părinți.

,,Răul care ni s-a făcut în copilărie nu poate fi înlăturat’’, scrie Alice Miller, ,,întrucât nu putem schimba nimic din trecutul nostru. Putem, totuși, să ne schimbăm pe noi înșine. Ne putem reface pe noi și ne putem câștiga integritatea pierdută, alegând să acordăm mai multă atenție cunoașterii înmagazinate înăuntrul corpurilor noastre și devenind mai conștienti de această cunoaștere.’’

Ai curajul să deschizi cutia Pandorei?

Ceea ce reuşeşte Alice Miller în această carte este să reunească cele două instanţe ale personalităţii unui adult şi să ne arate că nu este întâmplător că mama de astăzi a fost odată copilul certat, ignorat, pedepsit. Neasumate, traumele copilăriei sunt transmise copiilor noştri cu aceeaşi intensitate, ca nişte comori otrăvite de care ne tuturor teamă să vorbim, dar pe care le protejăm uneori cu preţul vieţii. Viața noastră sau a copiilor noștri.

Mitul antic al cutiei Pandorei pare să sugereze că unele lucruri și sentimente ar sta mai bine închise sub cheie. În cutia Pandorei erau încuiate teama, tristețea, durerea, gelozia, iar mitul ne face să credem că odată astfel închise ele dispar din lume. Psihologia modernă, la a cărei dezvoltare Alice Miller a contribuit considerabil, crede astăzi exact contrariul.

Doar deschizând cutia Pandorei ne putem elibera de aceste sentimente care ne-au otrăvit pe dinăuntru. Dacă nu știți unde să găsiți cheia, am eu o sugestie: începeți cu această carte!

 

Volumul “Drama copilului dotat” de Alice Miller se găsește pe rafturile librăriei virtuale TOTUL DESPRE MAME. Acum nu vă rămâne decât să vă pregătiţi o cană de ceai, să vă aşezaţi în fotoliu şi să citiţi liniştiţi preţ de cinci minute, până când copilul se trezeşte, vrea să facă pipi sau toarnă borcanul de miere pe pisică.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()