“Selfie în oglindă – Când femeia devine mamă”

Selfie in oglinda Raluca Marchis/Totul despre mame

Selfie in oglinda Raluca Marchis/Totul despre mameSau “lumea nouă care s‑a deschis pentru mine odată cu primul scutec schimbat…”

Rândurile de mai jos reprezintă un fragment din volumul “Selfie în oglindă – Când femeia devine mamă” de Raluca Marchiș, apărut în 2014 la Editura Herald. Citiți-l cu inima deschisă. Spune atât de multe despre transformările pe care le aduce maternitatea!

Clubul mamelor este cel mai vechi din lume şi, fără să fie nevoie de vreo numărătoare doveditoare, are cei mai mulţi membri dintre toate cluburile care au existat vreodată. Permisul de intrare şi interesul comun sunt evidente, iar perioada de valabilitate nelimitată.

Lumea nouă care s‑a deschis pentru mine odată cu primul scutec schimbat, ascunde mai multe necunoscute decât credeam necesar să descopăr. Trecând peste bomboanele de ciocolată din cutia lui Forrest Gump, uimirea mea se antrenează permanent cu inedite şi contradictorii scene din piesa în care joc de bunăvoie şi consumată de fericire. Singura imagine identificată din imensul puzzle ce îmi închipuiam a fi maternitatea a fost familia noastră. Eu, în proaspăta variantă de mămică, iubitul meu luându‑şi în serios rolul de tătic de fetiţă, ţinându‑ne în braţe doritul bebeluş şi construindu‑ne o viaţă nouă cu mânuţe dolofane, în timp ce, în fundal, peisaje şi anotimpuri defilează în ritmul noilor noastre preocupări.

Am depăşit treptat comparaţiile cu ecuaţii, piesele de teatru şi cuvintele încrucişate, pentru că incredibilul univers matern cu planetele şi galaxiile învecinate, pe care le descopăr treptat fără să am nevoie de vreun telescop, noi înşine gravitând alături de ele, este infinit în comparaţie cu imaginaţia mea prenatală. Insist să mă refer la tot decorul ca fiind cosmic, pentru că mi‑a acaparat în întregime celulele nervoase şi mi‑a schimbat ideile preconcepute despre aproape tot ce mă înconjoară, într‑un ritm frate cu viteza luminii. Nu aveam cum să anticipez amploarea schimbării pe care o produce o microscopică formă de viaţă în timp ce asimilează toată energia din jur pentru propria‑i devenire.

Lumea mămicilor şi a mai micilor este o lume certificată cu acte, cartografiată şi, mai presus de toate, mediul cel mai competitiv în care eu, personal, am trăit vreodată. Din momentul în care Micul Prinţ a asistat la naşterea steluţei noastre, toţi trei am primit paşapoarte noi şi am devenit cetăţeni cu drepturi depline şi responsabilităţi egale în Lumea‑Mamă. Odată trecută frontiera, nimic nu m‑ar mai putea întoarce de unde am plecat. Odată mamă, mereu mamă. Felul în care gândesc acum, în care trăiesc şi simt nu ar mai presupune vreodată o cale întoarsă.

Revenirea este doar o ipoteză pentru a sublinia permanenta graniţă dintre cele două lumi. De întors, nici nu se pune problema. Lumea în care vreau să trăiesc de acum înainte abia s‑a născut, iar rolul, piesa de teatru şi galaxia mi le asum cu mândrie.

Am fost mereu conştientă de lumea de dincolo de celibat şi de viaţa în doi, dintr‑o perspectivă total feminină. Am ignorat‑o ani de zile, încercând să îmi conserv statutul de femeie liberă. Când prima mea prietenă a rămas însărcinată, recunosc, cu o doză consistentă de ruşine, că am evitat‑o intenţionat, ferindu‑mă să nu fiu cumva contaminată de voioşia cu care visa la viitorul ei bebeluş. Faptul că eu încă nu îi împărtăşeam sentimentele trasa între noi o linie invizibilă, însă de netrecut pentru mine. Eram deja despărţită de ea, eu înfigându‑mi picioarele cât mai adânc în pământ arid, ea lăsându‑se purtată de magia şi fascinaţia pe care doar lumea copiilor o poate crea. După ce a născut, mă simţeam şi mai ruptă de experienţa ei, iar vieţile ne‑au devenit atât de diferite, încât nici măcar puternica prietenie ce ne legase până atunci nu mă mai încuraja să caut subiecte comune de discuţie. Credeam că tot ce mi‑ar putea povesti se referea la alăptat, scutece, plâns şi piure de diverse alimente dezgustătoare. Da, asta îmi imaginam pe vremea aceea că înseamnă a creşte un bebeluș. Chiar dacă aş fi fost plină de bunăvoinţă şi dispusă să cunosc măcar fărâme din lumea în care pătrunsese, nu aş fi fost în stare să desluşesc nimic. Cel mult m‑ar fi făcut puţin mai empatică şi poate mai înţelegătoare, dar nu eram dispusă la niciun compromis. M‑am strecurat în vârful picioarelor din ceea ce devenise pentru mine o obligaţie şi am decis să socializez cu cele care îmi împărtăşeau agenda. Există o teorie, cum că oamenii simpatizează cu oameni de acelaşi statut social, iar eu doar mă conformam. Este, de asemenea, adevărat că nu sunt cea mai adaptabilă fiinţă când vine vorba de realitatea altcuiva.

Acum o înţeleg şi o scuz pe femeia care am fost atunci, pentru că după acelaşi tipar teoria îşi expune din nou argumentele cu prietenele mele care încă nu au sau încă nu îşi doresc copii, după ce eu am trecut dincolo de linia invizibilă. Le simt ezitarea cu care îşi fac planuri cu mine şi politeţea cu care mă ascultă când le povestesc aventurile pe care le trăiesc urmărind două picioruşe caraghioase strecurându‑se prin viaţă de parcă ele ar fi inventat‑o. Nu ne putem înţelege reciproc în egală măsură pentru că eu am fost unde sunt ele, dar ele încă nu pot gusta experienţele trăite şi simţite de o mamă. Singurul hotar care ne uneşte este prietenia însăşi, care nu face discriminare, nu moare niciodată, oricât de diferite am fi la un moment dat. Prima caracteristică a cercului matern pe care am descoperit‑o înainte de face parte din el a fost că lumea mamelor este una exclusivistă.

Raluca Marchis "Selfie in oglinda" / Totul despre mame

[…]Toate mamele pe care le‑am întâlnit înainte îmi sunt străine de ceea ce simt eu acum, încât îmi lasă senzaţia unui complot al tăcerii, al omiterii sau poate al uitării. M‑am convins că toate s‑au înţeles să nu spună nimic din ceea ce contează cu adevărat, să se limiteze la ce şi să îl evite pe cum. Nu am auzit‑o pe niciuna povestind despre toată frământarea interioară dintre femeie şi mamă, luptându‑se pentru întâietate sau despre acceptarea conflictului ca un fundal asumat şi nerezolvat vreodată. Probabil că nu aş fi priceput nimic dacă aş fi fost martora unei asemenea dezvăluiri, însă acum că eu am atâtea de spus, pentru că trăiesc şi simt atât de diverse şi de contradictorii stări, apreciez orice ureche înţelegătoare şi orice voce darnică.

Vineri, 21 noiembrie, are loc lansarea volumului “SELFIE în oglindă. Când femeia devine mamă” de Raluca Marchiș. Lansarea va avea loc la ora 18.00 la Târgul Gaudeamus, la standul Editurii Herald, (Str Vasile Voiculescu nr. 25, Nivel 0.00). Invitate Raluca Marchiș – autoarea cărții, Bogdana Dobre – mamă a trei copii, blogger, Sanda Watt – redactor Editura Herald. Ne vedem la Gaudeamus!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație