Viaţa cu autism. Episodul 239. De ce se cred unii mai buni ca noi, ăștia cu copii „defecţi”?

Din când în când inevitabil, mai arunc o privire sau îmi apar în feed postările de la Totul despre mame cu articolele mele. Şi printre mamele deosebite care îmi spun o vorbă bună, o vorbă de încurajare, mai apare câte unul sau una (e greu să-ţi dai seama ce se ascunde sub un profil fără poză relevantă) care aruncă cu invective.

Şi atunci, mă iertaţi, dar râd. Păi cum să nu râzi de oameni atât de laşi care de cele mai multe ori nu împart nici identitatea reală cu noi dar îşi permit să-i facă pe ceilalţi cu ou şi cu oţet? Cum să nu râzi de oameni care cel mai probabil n-ar rezista nici 10 minute în papucii mei dar care au tupeul să mă numească mamă denaturată, nebună? Mai sunt unele care nu sunt în stare să formuleze o propoziţie simplă corectă, uneori chiar îmi e greu să îmi dau seama că vor să mă jignească de fapt.

Copii cu nevoi speciale în România. O experință valoroasă pe care vreau să o împărtășesc

Cum să nu râd de oameni care nu pricep că experienţa pe care eu o împărtăşesc devine tot mai valoroasă într-o societate care zeci de ani a trăit în beznă, în care nu se vorbea public despre probleme reale şi în care, iată, autismul creşte în incidenţă?

Nu pricep cum uneori oamenii nu-şi imaginează că într-o zi vor trăi poate astfel de clipe cu copiii, nepoţii sau părinţii lor. Cum se simt ei oare feriţi de boală, dizabilitate sau moarte, eu nu pot înţelege.

Am o veste pentru ei, nimeni nu este. Toţi, fără excepţie, acolo ajungem.

Încerc să-mi imaginez de ce cred oamenii că ei sunt mai buni ca noi, ăștia cu copii „defecţi”? Oare ce cred ei că le dă dreptul să mă judece din cele câteva fraze pe care le scriu într-un episod? Să fie realitatea prea crudă pentru distinsele lor persoane? Să fie de neconceput că oameni educaţi, cu bun simţ, harnici şi puternici pot păţi una ca asta? Să înţeleg din asta că ele, distinsele doamne care încearcă să mă insulte în fel şi chip, au soţi perfecţi, copii perfecţi, iar viaţa le scuteşte de orice necaz? Sau au vieţi perfecte pentru că aleg să nu le expună poate, ceea ce e perfect, nicio problemă.

Nu judec persoane pe care nu le cunosc

Ilinica si David

Şi, dintr-o dată, mă simt norocoasă. Pentru că am destule defecte, dar nu acesta, nu am prejudecăţi, nu sunt infatuată şi nu judec persoane pe care nu le cunosc. Nu m-aş apuca să arunc cu noroi în oameni străini şi, mai ales, în oameni care au probleme de tot felul şi care aleg să vorbească despre ele. Să mă ascund în spatele unui profil şi de acolo să mă erijez în judecător al altora? Niciodată!

Cred că scriind acest serial, după mesajele pe care le-am primit, am ajutat măcar câţiva părinţi să obţină un diagnostic sau să-i privească altfel pe cei vulnerabili, cum sunt copiii mei, cu mai multă bunăvoinţă şi toleranţă.

Nu ştiu de ce oamenii consideră că ei „merită” ceea ce au. Pentru că nu le lipseşte nimic, au copii sănătoşi etc. Nu au nimic. Li s-a dat. La fel cum mâine pot pierde tot. Şi totuşi, toţi se poartă de parcă ar stăpâni universul. Chiar şi când merg la Biserică au o infatuare la care nu renunţă. Ies la fel de plini de importanţă. Pentru că cei mai mulţi merg degeaba. Şi nu înţeleg că mai întâi trebuie să te smereşti.

Copii cu nevoi speciale în România. Trebuie să ne adaptăm la lumea asta românească şi să încercăm să o facem mai bună

Aşa e şi asta cu jignirea necunoscuţilor, trebuie să te simţi cel puţin superior ca să te apuci să arunci în stânga şi în dreapta cu noroi. Am mai spus-o şi o mai spun: românii sunt un popor intolerant, mă uitam la vizita Papei şi majoritatea articolelor care au reflectat evenimentul aveau comentarii de genul : „ce-i trebuie şi la ăsta, doar nu suntem catolici” Poftim?

Nu îmi place, dar trebuie să ne adaptăm la lumea asta românească şi să încercăm să o facem mai bună, noi, cei rămaşi aici, inclusiv să nu ne pese de ce zice lumea atunci când ea devine nesimţită.

(va urma)

Povestea Marinei Neciu a și celor trei copii cu autism ai ei, o găsiți aici: 

iar toate episoadele serialului Viața cu autism, scris de Marina Neciu, le găsiți AICI

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()