7 moduri de a-i încuraja pe noii părinţi ai unui copil cu nevoi speciale

Cum poţi fi, în mod practic, alături de noii părinţi ai unui copil cu nevoi speciale

Dacă eşti părinte, îţi aminteşti cu siguranţă sentimentele care te-au copleşit imediat ce ai adus acasă bebeluşul cât o păpuşică. O dragoste imensă, bucurie, amestecate cu teamă, nesiguranţă şi mii de întrebări despre ce va fi.

Cum arată însă prima zi acasă în cazul noilor părinţi ai unui copil născut cu probleme medicale?

Au trecut şapte ani de când am aflat că fata mea nu va fi niciodată la fel ca ceilalţi copii. Şapte ani deloc uşori. Mă gândesc deseori la acel prim an după naşterea sa, însă toate amintirile mele răzbat ca printr-o ceață pâcloasă. Mi-am trăit fiecare zi a acelor luni într-o cumplită senzaţie de mahmureală, ca şi cum aş fi înghiţit un cocktail de analgezice, alcool şi halucinogene. Cel mai puternic sentiment pe care îl am atunci când îmi amintesc acea perioadă este că eu eram aici, iar restul lumii era la mii şi mii de kilometri depărtare.

De ce povestesc toate acesta? Pentru că ştiu că dacă ai şi tu o prietenă care tocmai a primit o astfel de veste, vrei să îi fii alături. Însă probabil tot ce ai încercat până acum pare că nu mai ajunge până la ea, pentru că diagnosticul pe care tocmai l-a primit pune o distanţă enormă între ea şi lume, o aruncă în tăvălugul miilor de întrebări fără răspuns: „de ce mie?”, „încotro să o iau acum?”, „cum îl pot salva?”. Aşa cum tu nu ştii cum să reacţionezi, nici prietena ta nu ştie cum să trăiască în această nouă viaţă în care a fost aruncată într-o secundă. Va trebui să vă daţi timp şi să învăţaţi împreună să fiţi din nou prietene.

Iată 7 lucruri concrete pe care le poţi face pentru a-ți ajuta prietena:

1. Ascultă în tăcere. Probabil vei auzi aceleaşi întrebări şi temeri: „ce mă fac”, „nu vreau să moară”, „ce am făcut să merit asta”, „e nedrept”, de zeci şi zeci de ori. Ascultă cu răbdare şi încurajeaz-o să spună ce o sperie. Aceasta este nu doar o metodă de a se despovăra ci şi un mod prin care sufletul caută soluţii şi încearcă să se adapteze unei situaţii extreme.

2. Fă documentare. Tastează în google diagnosticul pe care nou născutul l-a primit şi vei înţelege cu ce se confruntă zilnic prietena ta: cu sute de pagini şi mărturii ale medicilor şi părinţilor. Cu greu poţi distinge între ce este fals şi ce este cu adevărat de folos în multitudinea de informaţii, mai ales când mintea îţi este paralizată de teamă. Ajut-o să îşi aleagă informaţiile folositoare, medicii potriviţi, terapiile pe care le poate face, poveştile optimiste ale celor aflaţi în aceeaşi situaţie. Fii ochii şi urechile sale, ne astupate de durere.

3. Ajutor practic. În primele mele luni ca mămică a unui copil cu nevoi speciale oscilam între a freca fiecare obiect, într-un ritual obsesiv compulsiv, şi a mă lăsa pradă letargiei zile la rând. Întinsul rufelor, gătitul cinei, pusul aspiratorului ori faptul că o ajuţi să îşi spele şi aranjeze părul sunt gesturi simple pe care le poţi face dar care pentru prietena ta funcţionează ca nişte „prize”: sunt cele de care se agaţă şi care îi reamintesc „cum se trăieşte”. Dacă are mai mulţi copii, îi poţi scoate pe cei mici în parc pentru o oră. Nimic nu este mai important pentru o mamă decât să îşi ştie copiii la adăpost de necazul prin care trece ea.

4. Cumpără-i ceva doar pentru ea. Adu-i aminte cine este dincolo de a fi părinte. Fă-i cadou ceva care să îi amintească acest lucru: o bluză, un set de agrafe de păr, un parfum, o undiţă, un lanţ nou de bicicletă, orice ştii că nu are legătură cu a fi mama (sau tată).

5. Fă-o să râdă.  Încearcă orice: de la clasicele „un rus, un american şi un român intra într-un bar” până la „miştouri”, bârfe ori sunete de animale, dacă vrei. Orice, numai fă-o să râdă! Râsul ajută creierul să elibereze endorfine, “moleculele fericirii”.

6. Fereşte-te de fraze generale, precum „va fi bine”.  Pentru cineva care se luptă zilnic cu necunoscutul, cu boala sau chiar moartea, aceasta este o vorbă goală. Chiar dacă cel mic se va recupera bine, acest lucru va fi vizibil abia în ani lungi, iar el nu va fi niciodată precum copiii născuţi sănătoşi. În plus, o persoană adultă, având chiar şi o dizabilitate minoră, are un drum greu de parcurs în viaţă într-o societate atât de puţin tolerantă precum a noastră. Iar proaspăta mămica ştie deja toate acestea. Înlocuieşte „va fi bine” cu „voi fi alături de tine şi de copilul tău întotdeauna!”

7. Beţi împreună un pahar de vin. „Daţi vin celui cu amărăciune în suflet” (Pildele lui Solomon, cap 31: 6). Nu, nu militez pentru consumul de alcool, ştiu însă că un pahar de vin (unul singur, da?) dezleagă sufletul, îl ajută pe cel în necaz să plângă şi să dea drumul sentimentelor de tristeţe, teamă şi însingurare, eliberându-se. Părinţii copiilor cu nevoi speciale învaţă repede să îşi ascundă durerea, să fie puternici pentru copiii lor, să mimeze liniştea, pentru a nu stârni mila celorlalţi.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație