Povestea lui Stelian, copilul abandonat la naștere, luat acasă de părinți la 13 ani și reîntors în orfelinat

Geo Mihalcea
abandonat de mama
Stelian Juganu a fost abandonat de mamă, dar a reușit să-și împlinească toate visurile.

Stelian a fost abandonat de mamă când avea doar două luni de viață, pentru că se născuse cu o malformație la un picior. A trăit în patru centre de plasament, dar a știut de mic că nu s-a născut degeaba și că într-o bună zi va putea face ceva pentru cei din jur. Locuiește în Cluj și lumea îl cunoaște pentru multe acțiuni de voluntariat în care s-a implicat de-a lungul timpului.

Stelian a crescut printre străini, a învățat să supraviețuiască în centre de plasament, departe de alinarea unei mame și de bucuria de a avea o familie. Nu se plânge, nu reproșează nimic nimănui. Îi place să spună că „totul începe cu un vis” și tot ce a făcut în ultimii ani a fost să-și trăiască propriul vis și să-i ajute pe cei din jur.

„Am fost un copil nedorit și abandonat”

Stelian s-a născut în București, pe 2 aprilie 1983. Ghinionul a făcut să aibă o malformație la picior, iar părinții lui nu au putut să accepte ideea de a crește un copil cu handicap, așa că l-au abandonat pe patul de spital. El s-a încăpățânat să trăiască, să se agațe de viață cu două mânuțe. Știa că locul lui este în această lume și că trebuie să fie lumină pentru cei din jur.

Ajuns în grija statului, în perioada comunistă, Stelian a trecut prin patru centre de plasament, în care viața sa nu a fost deloc simplă. Vorbește puțin despre acea perioadă și este de înțeles. Amintirile acelor ani au lăsat urme grele în sufletul său.

Dar, în loc să-l doboare, l-au făcut mai puternic și, culmea, să iubească oamenii și să vrea mereu să le fie de ajutor. Când avea 13 ani, statul i-a obligat pe părinții săi să-l ia acasă. Au fost, probabil cele mai groaznice 8 luni din viața sa. Părinții l-au închis în casă, pentru că nu voiau să se facă de rușine în sat. A îndurat umilințe, batjocură și tot ceea ce i se spunea zilnic era să plece de unde a venit.

Într-un interviu acordat unui blogger din Cluj, Stelian descrie cu sinceritate acele momente: „Abuzurile fizice, psihice și emoționale le-am trăit în familie la vârsta de 13 ani, când mi-am cunoscut familia biologică. Timp de 8 luni am trăit și simțit lucruri inimaginabile, groaznice, comparativ cu ce trăisem în primii 13 ani de viață. Nu am crezut niciodată că niște frați pot fi capabili de o asemenea răutate sau că propria mamă poate fi un monstru.

Lista experiențelor mele trăite în așa zisa familie este lungă și pentru că-mi doresc să-i uit pe acei oameni, nu voi intra în detalii. Un lucru este sigur: nu mi-i voi dori niciodată în viața mea, pentru mine nu vor exista niciodată. Nu-mi urăsc părinții, pur și simplu nu a fost să fie…”

abandonat de mama
În 2012 Stelian a publicat două cărți care speră să ajute la răspândirea ideii de voluntariat.

Drumul de la orfelinat la facultate a fost un vis împlinit

S-a întors la orfelinat, hotărât să progreseze, să reușească în viață. Şi-a dorit să termine un liceu, pentru a putea urma, mai apoi, cursurile universitare, depășind astfel imaginea unui copil nedorit de familie, cu viața închisă între pereții unui centru de plasament.

În 2005 a absolvit Liceul Teoretic „Brassai Samuel” din Cluj Napoca, iar în 2008 avea să devină absolvent al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, secţia „Asistenţă Socială” din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În timpul facultăţii a descoperit voluntariatul, ajungând să facă parte din zeci de acţiuni de voluntariat pentru multe entităţi publice şi private din Cluj şi Bucureşti.

Printre realizările personale care îi umplu astăzi sufletul, Stelian Juganu amintește implementarea unei campanii caritabile, acţiuni de socializare pentru copiii cu dizabilităţi neuro-psihice aflaţi în grija statului precum și apariţia cărții „Vise împlinite”, autobiografie, şi „Ghidul tânărului voluntar”.

Abandonat de familie, adoptat de societate

Pentru Stelian Juganu, acum ajuns la 37 de ani, voluntariatul este un stil de viață, este modul său de a mulțumi oamenilor care au crezut în el, care au investit în visurile lui, prietenilor care-i țin loc de familie. Nu-și imaginează viața fără voluntariat. „Statutul de voluntar mă împlinește. În acestă lume depindem foarte mult unul de altul și cred că orice gest mic pentru cei din jur este o binecuvântare!”

„Voluntariatul implică timp și dragoste. Și fiecare dintre noi poate da din timpul și inima sa celor din jur.” Acțiunile sale nu au trecut nevăzute, primind numeroase premii și distincții pentru acțiunile în care s-a implicat. Cine ar fi crezut că acel copil firav lăsat de părinți într-un spital comunist va ajunge omul de astăzi? Omul cu o proteză la picior, cu două joburi într-o anumită etapă a vieții sale și mii de ore de voluntariat, omul cu sute de prieteni și niciun membru al familiei aproape. Omul care și-a cumpărat singur o casă, care gătește, citește și te umple de optimism atunci când îți iese în cale.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa