Ai aflat că ai un copil bolnav. Ce urmează? (2)

Pentru orice părinte vestea că unul dintre copiii săi ar putea fi bolnav este greu de suportat. În unele cazuri primeşti o astfel de veste în timpul sarcinii, iar în altele imediat după naştere sau mai târziu. Iată câteva sfaturi pe care vi le dau, din nefericire, din experiență personală. Aceste sfaturi sunt menite să vă uşureze traseul medical, lung şi anevoios, pe care trebuie să îl străbateți.

 

Atunci când diagnosticul este pus în timpul sarcinii

Opţiunile diferă în funcţie de perioada în care ţi se confirmă malformaţia sau posibilul sindrom cu care se va naşte micuţul tău. Bi testul, în timpul primului trimestru de sarcină, triplu testul de la începutul semestrului doi, amniocenteza sau ecografia morfofetală din luna a cincea sunt câteva dintre investigaţiile care pot scoate la iveală posibilele probleme medicale. În cazurile foarte grave medicul poate recomanda avortul terapeutic. Înainte însă de a lua o decizie radicală, este recomandată repetarea analizelor într-un laborator performant sau a ecografiei morfologice cu ajutorul unui aparat de mare precizie, sub observaţia unui medic specializat în interpretarea rezultatelor colectate. Nu te opri niciodată la un singur medic, ci caută, pe cât posibil, părerea cuiva cu specializare în imagistică fetală. 

Trebuie să ştii că, din fericire, în ultimii ani medicii din România au urmat cursuri de specializare fie în ţară, fie în străinătate şi, deşi puţini la număr încă, avem specialişti în imagistică medicală fetală în funcţie de “zona” morfologică observata – aparat cardiovascular, cerebral etc. De asemenea, este bine să ştii că cea mai bună şcoală în care se pregătesc astfel de specialişti în probleme de cord ale bebeluşilor nenăscuţi încă sau nou-născuţi este în Marea Britanie, aşa încât un medic despre care auzi că are specializare în această ţară îţi poate fi de mare ajutor în cazul în care micuţul tău este suspectat de o malformaţie cardiacă. El îţi poate oferi atât informaţii corecte, cât şi sfaturi competente legate de traseul pe care îl ai de parcurs odată ce copilul se va naşte.

În cazul în care suspiciunea apare în timpul sarcinii, este extrem de important să aduni cât mai multe informaţii legate de starea de sănătate a copilului tău, în măsura în care tehnica medicală o permite. Atât ţie, cât şi personalului medical vă vor fi de mare folos în ziua naşterii, uneori fiind nevoie de aparatură specială care să îl preia pe bebe.

 

În căutarea pediatrului perfect

Copiii cu nevoi medicale speciale au nevoie de un medic pediatru care să aibă competențe medicale la fel de speciale. Un medic obişnuit care doar să cântărească, să măsoare şi să ofere reţete nu este cea mai bună alegere atunci când ai un copil cu o problemă medicală. Ghidul nostru pentru alegerea pediatrului (aproape) perfect îţi poate fi şi el de folos. Medicul pediatru va trebui să îndeplinească rolul de coordonator, să îţi poată oferi trimiterile şi recomandările necesare către diferite clinici şi medici specialişti pentru micuţul tău, să poată pune cap la cap informaţiile colectate astfel şi să stabilească următorul pas ce trebuie făcut înspre vindecarea sau recuperarea copilului, să fie dornic să studieze în plus pentru cazul tău şi, nu în cele din urmă, să fie o persoană în care să poţi avea încredere, un om cald, care să nu arunce povara vinovăţiei pe umerii părinţilor încă de la uşa cabinetului.

1
2
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație